Cu paşi mărunţi, dar siguri, turismul sălăjean dă semne de revenire. Centrele turistice nou înfiinţate la nivel de comune, cel municipal, proaspăt inaugurat, obiectivele-unicat şi locurile frumoase pe care fiecare colţ din judeţ le oferă, la care se adaugă ospitalitatea sălăjenilor, toate au contribuit la cele cinsprezece procente cu care turismul nostru a crescut, faţă de statistica de anul trecut. Atât românii din alte judeţe cât şi străinii, par să fie tot mai atraşi de plaiurile sălăjene, astfel încât putem deja să sperăm că în scurt timp, judeţul nostru va fi un punct de atracţie pentru un număr tot mai mare de vizitatori, vorbitori sau nu de limbă română.
În luna august 2015, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat, pe total judeţ, o creştere cu 15,8 la sută (+18,4 la sută turişti români şi ‐3,1 la sută turişti străini). Comparativ cu luna august 2014, în luna august 2015, înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 10,6 sută (+11,8 la sută turişti români şi peste unu la sută turişti străini).
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2015 au însumat 4.714 turişti (89,9 la sută turişti români şi 10 la sută turişti străini), în creştere cu 15,8 la sută faţă de cele înregistrate în luna corespunzătoare din anul precedent. Referitor la sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut‐o turiştii din Europa cu 91 la sută din total turişti străini iar în cadrul acestora turiştii din Ungaria cu 37,2 la sută. Sosirile în hoteluri deţineau, în luna august 2015, o pondere de 42,7 la sută din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2015 au fost în număr de 11.195 (90 la sută turişti români şi 10 la sută turişti străini) în creştere cu 10,6 la sută faţă de cele înregistrate în luna corespunzătoare din anul precedent. Referitor la înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut‐o turiştii din Europa cu 89,2 la sută din total turişti străini iar în cadrul acestora turiştii din Ungaria cu 25,4 la sută. Înnoptările în hoteluri deţineau, în luna august 2015, o pondere de 48,3 la sută din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Durata medie a şederii în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în luna august 2015 a fost de 2,4 zile la turiştii români şi 2,3 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna august 2015 a fost de 21,2 la sută pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,7 puncte procentuale faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare, în luna august 2015, s‐au înregistrat la: bungalouri (57,2 la sută), hoteluri (27,3 la sută), pensiuni agroturistice (16,2 la sută), vile turistice (15,6 la sută), hosteluri (11,8 la sută). Informaţiile statistice ne-au fost oferite de Direcţia de Statistică a judeţului Sălaj, din cadrul Institutlui Naţional de Statistică.
FN
Lipseste din poza colaj, Gradina Botanica din Jibou.