Liga Naţională de handbal feminin revine la finalul acestei săptămâni, când este programată etapa a opta. Din cadrul acestei runde s-a disputat în avans jocul dintre CSM Bucureşti şi HCM Roman, încheiat cu scorul de 30 – 19 în favoarea formaţiei din Capitală.
Handbal Club Zalău se va deplasa la Sebeş pentru disputa cu formaţia HC Alba Sebeş, o echipă nou-promovată în pe prima scenă a handbalului românesc.
„Începe campionatul cu meciuri săptămânale şi fiecare echipă vrea să obţină cât mai multe puncte pentru a avea o vacanţă liniştită în pauza de iarnă. Una este să şti că ai o bază de puncte, alta este să fi în criză de puncte. Avem un meci la Sebeş pe care ne dorim să-l câştigăm. Sper ca fetele să se mobilizeze şi să practice un joc bun, iar la final să obţinem un rezultat favorabil”, a precizat managerul Gheorghe Tadici.
Echipa pregătită de Gheorghe Tadici ocupă poziţia a şasea în clasament înaintea disputei de sâmbătă, iar formaţia din Sebeş se situează pe penultima poziţie, cu o singură victorie. HC Zalău a înregistrat patru victorii şi trei înfrângeri în primele şapte runde.
Partida dintre HC Alba Sebeş şi HC Zalău este programată sâmbătă, la ora 18, în Sala Sporturilor „Florin Fleşeriu” din Sebeş. Meciul va fi oficiat de o bridadă bucureşteană, alcătuită din Teodor Şerbu şi Andrei Vasilescu. Observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat Gheorghe Năsturel, din Caraş-Severin.
Programul complet al etapei: CSM Bucureşti – HCM Roman, CSM Unirea Slobozia – SCM Craiova, Rapid Bucureşti – HC Dunărea Brăila, „U” Alexandrion Cluj – CSM Ploieşti, Măgura cisnădie – HCM Râmnicu Vâlcea, HC Alba Sebeş – HC Zalău, HCM Baia Mare – ASC Corona Braşov.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 8 8 0 0 265 – 181 24p
2. HCM Baia Mare 7 7 0 0 246 – 172 21p
3. CSM Ploieşti 7 4 1 2 219 – 191 13p
4. ASC Corona Braşov 7 4 0 3 193 – 187 12p
5. HC Dunărea Brăila 7 4 0 3 191 – 189 12p
6. HC Zalău 7 4 0 3 192 – 205 12p
7. HCM Roman 8 3 2 3 214 – 208 11p
8. SCM Craiova 7 3 1 3 202 – 202 10p
9. „U” Alexandrion Cluj 7 3 0 4 192 – 212 9p
10. HCM Râmnicu Vâlcea 7 2 0 5 185 – 208 6p
11. Măgura cisnădie 7 2 0 5 172 – 197 6p
12. HC Alba Sebeş 7 1 0 6 165 – 205 3p
13. Rapid Bucureşti 7 1 0 6 181 – 236 3p
Morar iti este greu sa observi ca HCZalau este pe 4-6la egalitate de pc3te doar golaverajul…..Daca era inv3rs observa/i repede. Ce va doare……………inteligenta ,pe mari gazetari ,ai Salajului….
locuitor prost
Morar iti este greu sa observi ca HCZalau este pe 4-6 la egalitate de pcte doar golaverajul…..Daca era invers observa/i repede. Ce va doare……………inteligenta ,pe mari gazetari ai Salajului….
ce besina de comentariu, asta ai extras tu din articol????? God… o_O