Sala Polivalentă din Călăraşi găzduieşte în aceste zile ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Box rezervat tineretului, eveniment la care sunt prezenţi şi trei pugilişti de la Clubul Sportiv Municipal Zalău. Sergiu Moraru va boxa la categoria 52 de kilograme, iar Daniel Capătă va urca în ring la categoria 75 de kilograme. Al treilea reprezentant al CSM Zalău este Paul Covaci, pugilist ce va evolua la categoria 91 de kilograme, toţi cei trei pugilişti fiind pregătiţi de antrenorul Ioan Popa.
„Obiectivul nostru este câştigarea unei medalii, însă, am înţeles că la această competiţie va fi una dintre cele mai numeroase prezenţe din ultimii ani. Practic, nu va fi categorie care să aibă mai puţin de zece pugilişti”, ne-a declarat directorul CSM Zalău, Silviu Mureşan.
Pentru cei mai valorişi pugilişti români la categoria tineret, Campionatul Naţional de Box de la Călăraşi va fi ultima verificarea înaintea Campionatului European programat luna viitoare, în Polonia.
Miercuri dimineaţa a avut loc cântarul oficial şi tragerea la sorţi, iar după-amiaza s-a desfăşurat prima reuniune.