Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a anunţat deschiderea, în 1 octombrie, a programului Loteria Vizelor (Diversity Visa) pentru anul 2017. Programul de imigrări Diversity Visa pune la dispoziţia persoanelor care îndeplinesc cerinţe simple de calificare, vize de rezidenţă permanentă în Statele Unite. România participă şi în 2017 la Programul DV. De menţionat că înregistrările pentru Programul DV- 2017 trebuie transmise electronic în perioada 1 octombrie 2015 (ora 12 PM – ora de vară a Coastei de Est) şi marţi, 3 noiembrie 2015 (ora 12 PM, ora de iarnă a Coastei de Est). „Înregistrările pe hârtie nu sunt acceptate. Pagina Departamentului de Stat pentru transmiterea formularului electronic E-DV este www.dvlottery.state.gov. Nicio înregistrare nu va fi acceptată după orele 12:00 PM, ora de iarnă a Coastei de Est a zilei de 3 noiembrie 2015, indiferent de întârzierile cauzate de sistem în perioada de înregistrare”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.
Din aceeaşi sursă am mai aflat că legea permite o singură înregistrare/aplicaţie pentru o persoană. Atenţie, tehnologia sofisticată folosită de Departamentul de Stat detectează înregistrările multiple. Dacă trimiteţi mai mult de o înregistrare de persoană, veţi fi descalificaţi.
Participarea la program este gratuită
Participarea la program este gratuită. Guvernul SUA nu angajează consultanţi sau servicii particulare din afară pentru a opera programul DV. Orice intermediari sau alte persoane care oferă asistenţă pentru a pregăti o cerere de participare o fac fără autorizarea sau consimţământul Guvernului SUA. „Înregistrările conforme cu cerinţele de participare vor rezulta în emiterea unui ecran cu o pagină de confirmare care conţine numele şi numărul de confirmare al participantului, pagină care va trebui tiparită. Această pagină de confirmare va furniza informaţii pe care participantul va trebui să le folosească pentru a verifica electronic statutul înregistrării sale la secţiunea Entrant Status Check, disponibilă la www.dvlottery.state.gov. Numai participanţii care au informaţiile de confirmare vor putea verifica statutul înregistrării lor, iar în cazul selecţionării lor vor putea primi instrucţiuni despre solicitarea vizei şi programarea interviului de viză”, transmite Ambasada USA la Bucureşti.
Numărul de confirmare a înregistrării va putea fi recuperat printr-un link de pe pagina Entrant Status Check folosind adresa de email, numele de familie şi anul naşterii participantului.
Participanţii pot completa şi transmite personal înregistrarea lor sau pot apela la ajutorul altei persoane. Indiferent dacă înregistrarea este trimisă direct de participant sau prin asistenţa unui avocat, prieten sau rude etc., se poate trimite o singură înregistrare pentru fiecare persoană, iar persoana participantă în programul DV-2017 este responsabilă că informaţiile sunt corecte şi complete.
Afli dacă ai câştigat tot pe Internet
Toţi participanţii la program, indiferent dacă au fost selecţionaţi sau nu, pot să verifice statutul solicitării lor pe pagina de internet Entrant Status Check la www.dvlottery.state.gov. „Aceasta va fi singura modalitate prin care câştigatorii din cadrul programului de loterie vor fi înştiinţaţi despre selecţionarea lor în programul DV-2017.
Instrucţiunile pentru programul DV-2017 se găsesc pe pagina de Internet a Departamentului de Stat la http://travel.state.gov/content/visas/en/immigrate/diversity-visa/instructions.html sau pe pagina de Internet a Ambasadei SUA la Bucureşti la http://romania.usembassy.gov/vize/diversity.html
Un ofiţer american din cadrul Secţiei Consulare a Ambasadei SUA va fi disponibil, joi după-amiaza şi vineri dimineaţa, la sediul Ambasadei SUA, pentru a răspunde, în limba engleză, solicitarilor de interviu pe aceasta temă”, a transmis Biroul de Presă al Public Diplomay – US Emabassy.