Imagini de coșmar și suspiciuni de crimă într-o casă din localitatea Badon. Trupurile neînsuflețite a două persoane -mamă și fiu- au fost descoperite vineri după-amiaza de o rudă a victimelor, în casa în care locuiau cei doi. Persoana care a făcut macabra descoperire a anunțat imediat autoritățile. Din primele cercetări se pare că pe trupurile celor două victime de 74 respectiv 47 ani, s-au găsit urme de violență, indicii care ar putea conduce către ipoteza unei morți violente a celor doi. Din primele informații neoficiale se pare că femeia prezenta pe corp mai multe lovituri de cuțit. Variantele luate în calcul, cel puțin având aceste date, indică un dublu asasinat ori, cel mai probabil, faptul că fiul și-ar fi ucis mama după care și acesta a decedat, prin asfixie mecanică. Se pare că bărbatul suferea de epilepsie și este foarte probabil ca după săvârșirea faptei, să se fi sufocat în urma unei crize. Toate acestea rămân însă doar simple supoziții, doar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj care desfășoară cercetările în acest caz vor da un verdict clar asupra acestui caz. Aceasta însă, după ce vor avea la dispoziție concluziile medicilor legiști care vor indica cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs acest eveniment dramatic.