Situaţia sportului de performanţă din Sălaj la nivel de echipă nu este încă rezolvată, iar autorităţile publice locale şi conducătorii celor trei cluburi reprezentative aşteaptă în continuare un răspuns favorabil din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a putea achita restaneţele către jucători şi antrenori, dar şi către colaboratori.
Dacă în cazul handbalului, activitatea a fost una cât se poate de normală şi de liniştită până în urmă cu câteva zile, la volei şi fotbal, lucrurile au fost tulburi încă din momentul începerii pregătirilor. Preşedintele clubului FC Zalău, Ioan Morar, a declarat că nu le-a putut pune antrenorilor la dispoziţie un lot valoros, tocmai din cauză că nu ştia la vremea respectivă pe ce buget se poate baza în sezonul 2015 – 2016. La volei, lotul este la fel de valoros ca în sezonul trecut, chiar dacă vicecampioana se află într-o situaţie la fel de critică cum este FC Zalău.
Problemele nu au ocolit în cele din urmă nici clubul de handbal, iar fostul preşedinte al HC Zalău, Tiberiu Marc, speră ca situaţia să se remedieze într-o perioadă cât mai scurtă de timp, ca lucrurile să poată reveni la normal.
„Sper ca sportul de performanţă din Sălaj să nu moară, iar cei care şi-au pus în gând să-l distrugă să nu o facă. Nu înţeleg opiniile unora legate de anumite acte normative care, din punctul meu de vedere sunt foarte clare. Sper ca situaţia să se rezolve în perioada următoare şi să le dăm posibilitatea echipelor fanion pentru municipiu şi judeţ să-şi continue activitatea. Autorităţile publice locale nu pot să facă mare lucru în acest moment, decât să finanţeze în condiţiile în care le permite legea. Deocamdată, mă opresc aici, nu vreau să fac mai multe comentarii, dar, dacă va fi nevoie le voi face”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.
În ciuda acestor probleme, echipa de volei va participa la finalul acestei săptămâni la „Cupa Banatul”, iar FC Zalău va întâlni vineri, pe teren propriu, liderul Seriei a V-a, Luceafărul Oradea. În Liga Naţională de handbal este pauză până în data de 17 octombrie, când formaţia condusă de Gheorghe Tadici va evolua pe terenul nou-promovatei CS Alba Sebeş.
L-ati pupat in cur pe securistul de butiri toti politicienii de dupa 89, iar acum uite ce va face !
Asa va trebuie.
Butiri te rasplateste , pt ca de 15 ani il tii in spate ! E un om fara caracter , trebuia sa stii din ce familie provine . Afara cu SECURISTUL de BUTIRI, cat nu e prea tarziu .. Sau la DNA ca merita cu prisosinta !
Dle Marc nu va lamentati ca mertati :” pe cine nu lasi sa moara ,nu te lasa sa traiesti ” Asta e Butiri pe care trebuia sa-lasati la Sibiu,cand au vrut sa va scape de el. Cel mai periculos om din judetul Salaj. Prin fata te linge,prin spate te injunghie! E timpul si momentul sa/l scoateti pe usa din dos, de la finante ! Pana nu e prea tarziu….