Sălăjeanul care a înjunghiat doi bărbaţi, tată şi fiu, trimis în judecată

La aproape trei luni de la începerea urmăririi penale pentru tentativă de omor, dosarul bărbatului care a înjunghiat două persoane în apropriere de Şimleu Silvaniei a ajuns pe masa judecătorilor sălăjeni. Cauza a fost înregistrată, la începutul acestei săptămâni, pe rolul Tribunalului Sălaj, iar acuzaţiile aduse sălăjeanului sunt de tentativă de omor şi lovire şi alte violenţe.
Reamintim că incidentul, deosebit de grav, s-a petrecut în dimineaţa zilei de 29 iunie, în apropierea oraşului Şimleu Silvaniei. „În fapt, s-a reţinut că în data de 29 iunie 2015, în jurul orei 4,30, în timp ce se afla în construcţia improvizată, situată în locul numit <> a localităţii Şimleu Silvaniei, în urma unui conflict spontan, pe fondul stării de ebrietate în care se afla, cu un briceag pe care îl avea asupra sa, cu forţă, a aplicat părţii vătămate Trif Nicu, un număr de patru lovituri, din care două în zona gâtului şi două în zona umerilor, producându-i acesteia patru plăgi tăiat înţepate, ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune în primejdie viaţa, lovituri prin care a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate. De asemenea, în data de 29 iunie, în împrejurările descrise anterior, cu acelaşi briceag a provocat părţii vătămate Trif Florin-Constantin, care a intervenit pentru a-i salva viaţa tatălui său, Trif Nicu, o plagă tăiat înţepată în zona cervicală posterioară şi o plagă minoră a pielii păroase a capului, ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune în primejdie viaţa”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii sălăjeni.
Suspectul a fost reţinut, în cursul zilei de 29 iunie, pe o durată de 24 de ore, iar, ulterior, a fost prezentat, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj.
Totodată, după cum au menţionat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

One Thought to “Sălăjeanul care a înjunghiat doi bărbaţi, tată şi fiu, trimis în judecată”

  1. MIRELA

    Oferta vazuta peste tot!
    De ce crezi ca vezi peste tot aceasta
    oferta de lucru la domiciliu? Răspuns: pentru ca suntem
    extrem de seriosi! Oamenii ni se alatura mereu si suntem o
    organizatie in plina extindere! Stai pe margine si te uiti
    sau participi si tu si incepi sa castigi bani? Te indrum eu
    pas cu pas, dupa ce ma cauti pentru mai multe detalii, la
    adresa de email: mirrella@yahoo.com

Leave a Comment