Luptători din toată ţara au fost prezenţi sâmbătă la prima ediţie a „Cupei Firekick”, gală de kickbox şi MMA la care a participat şi zălăuanul David Gaidoş. Reprezentantul clubului Pro Gym Zalău, antrenat de instructorul Laurenţiu Lăpuşte, a susţinut un meci de kickbox la categoria 78 de kilograme, întâlnindu-l pe Darius Bertel, de la Fearles Fight Bistriţa-Năsăud. Prezent pentru a doua oară la un astfel de eveniment, zălăuanul David Gaidoş a reuşit să-şi învingă adversarul printr-un knockout în repriza a treia, după ce avusese o evoluţie mai bună decât bistriţeanul şi în primele două runde.
Prima gală la care a participat Gaidoş a avut loc în luna iunie, la Bistriţa-Năsăud, sportivul pregătit de Laurenţiu Lăpuşte învingând-şi adversarul tot printr-un knockout administrat în repriza a doua.
Evenimentul de la Dej s-a încheiat cu o gală Suprem Night Fight, aflată tot la prima ediţie, unde s-au luptat sportivi consacraţi din ţară, dar şi luptători din străinătate.
La competiţia de la Dej a fost prezent şi „Muntele Bihorului” – Sandu Lungu, dar şi jandarmul clujean Adrian Petre, recordman mondial la flotări în dosul palmei.