Religia nu mai este obligatorie în şcoală. Este un lucru deja ştiut, la baza lui stând o Decizie a Curţii Constituţionale, prin care cum bine ştim, înalţii magistraţi care au judecat cauza au considerat că religia este şi trebuie să rămână o opţiune exprimată în scris, o decizie a părintelui luată împreună cu copilul şi nu a Bisericii ori a şcolii din care, eventual, părintele să solicite prin cerere, retragerea elevului. Optez dacă vreau, nu fac cereri să ies, după ce a optat nu ştiu cine, în locul meu, de la sine putere. Fireşte, era o chestiune care profita Bisericii – fapt pentru care decizia a fost agresiv contestată şi criticată la vremea respectivă de înaltele feţe bisericieşti. Toate bune şi frumoase, după ce s-au zburlit, barbişoanele s-au aşezat din nou în poziţia normală şi odată cu veştile bune cu care Biserica e mereu mângâiată de autorităţi, s-au mai calmat lucrurile, cât de cât.
Pentru ca supărarea Bisericii să se reactiveze, Ministerul Educaţiei a decis printr-un Ordin, aşa cum era, din nou, firesc, că înscrierea la ora de religie se va face în fiecare an, iar cererile se vor depune până în luna decembrie pentru anul şcolar următor. Nu, iar nu e bine. Iar au început criticile şi contestaţiile, BOR făcând crize ca de fiecare dată, simţind că iar se iese din „ordinul” ei cum că odată înscris, copilul rămâne în poziţia asta ani de zile. Nu e în regulă, în viziunea Bisericii, nici faptul că elevul se poate retrage când doreşte. Păi ce facem aici fraţilor, suntem de capul nostru? Aloo!
Cam aşa stau lucrurile, dincolo de orice critică absurdă sau abureală, cum că cineva are ceva cu Biserica. Nu, nu are nimeni nimic cu ea, dar când vezi ce se întâmplă, cum gândesc şi cum manipulează unii puşi în vârful turlei, în timp ce statul îi mângîie pe creştet şi îi scuteşte de orice taxă, vină sau păcat, lăsându-i să învârtă sute de milioane de euro fără să fie deranjaţi măcar cu o întrebare, atunci da, te apucă toţi dracii, dacă eşti un om sănătos la minte şi simţi că eşti deja manipulat şi pus să dansezi pe muzica aleasă de alţii. Cât de importantă este ora de religie în şcoală? Cât din ceea ce înseamnă religie adevărată, pură, câtă cultură religioasă nepătată de alte interese ajunge în mintea şi sufletul elevului şi cât este neadevăr, informaţie contrafăcută, mesaj subliminal de transformare în masă de manevră a celor mici, viitori adulţi? Sunt întrebări care au divizat societatea noastră şi, cel mai probabil, vor continua să o împartă încă mult şi bine.
Atâta timp cât vedem cum mereu Biserica e tratată altfel, atâta timp cât poporul, restul entităţilor sociale, culturale sau de oricare alt fel sunt tratate discreţionar de către stat, este firesc să ne sară muştarul, mai ales când vedem că nici aceste facilităţi uriaşe, poate cele mai mari existente, nu le sunt suficiente. În timp ce Biserica e tot mai mult politizată, în timp ce din faţa altarelor ni se transmit mesaje electorale cu ţintă precisă, fără pic de bun simţ sau ruşine şi cu încălcarea gravă a tot ce înseamnă de fapt, religie şi credinţă, atunci despre ce vorbim? Despre formarea copilului într-un spirit religios precis direcţionat şi suficient de consistent încât mai târziu să-l transforme într-un aluat numai bun de frământat şi modelat? Cred că sub denumirea aceasta intră de fapt o grămadă de lucruri care nu au ce să caute în şcoli sub nicio formă!
Biserica prin prea măriţii ei patriarhi, episcopi sau ce ranguri or mai avea, ar fi foarte bine să păstreze măsura, bunul-simţ şi decenţa în absolut orice acţiune, demers sau declaraţie publică. Iar dacă factorii de decizie importanţi în societate, dacă Justiţia, Ministerul Învăţământului spun un lucru, atunci Biserica ar face bine să nu se mai tot supere la nesfârşit. Pentru că se supără ca văcarul pe sat. Târâşul pe coate şi pupatul de oase în cele mai multe din cazuri false (vezi scandalurile cu moaştele sfinte care erau de fapt costiţe de porc), sau cu crucea lui Arsenie Boca, care, stai aşa că nu e de fapt a lui, încă mai au efect asupra multor nefericiţi, iar acest lucru ne trage oricum, mereu în jos, ca grad de civilizaţie. Însă odată ce generaţiile care acum cresc, vor refuza o pseudo-credinţă băgată cu de-a sila pe gât şi vor opta pentru credinţa proprie, decentă, în măsura şi consistenţa stabilită de sentimentele şi dorinţa fiecăruia şi fără să fie impregantă cu alte lucruri care nu au de de-a face cu credinţa şi religia adevărate, atunci şi Biserica va avea exact rolul, drepturile şi privilegiile pe care ar fi normal să le deţină şi acum. Nici mai mult, nici mai puţin. Pentru că până una alta, statul ăsta al nostru este pentru unii ciumă iar pentru ea, mumă. Nimeni nu este mai presus de lege nicăieri, sau nu ar trebui să fie, nici măcar de cea divină! Iar lipsa egalităţii, a echităţii într-o societate, mai ales cu asemenea consecinţe, înseamnă orice, numai civilizaţie nu.
Din păcate, eficienţa orelor de religie este nulă. Faţă de perioada comunistă, când nu se preda religia, a crescut violenţa în şcoli, prostituţia, în general a crescut debandada în şcoli!