Fără managerul Gheorghe Tadici şi fără o parte dintre jucătoarele titulare, HC Zalău a cedat miercuri după-amiaza cu scorul de 26 – 36 pe terenul vicecampioanei HCM Baia Mare
HC Zalău a întâlnit în decurs de şase zile cele mai bune formaţii din Liga Naţională de handbal feminin, campioana şi vicecampioana României. După eşecul de pe teren propriu, 23 – 37 în faţa echipei CSM Bucureşti, handbalistele de la HC Zalău au suferit miercuri a doua înfrângere consecutivă, pierzând cu scorul de 26 – 36 duelul de pe terenul vicecampioanei HCM Baia Mare.
Echipa Zalăului a fost cea care a deschis scorul, în primul minut, dar a fost singura situaţie în care s-a aflat la conducere. După cinci minute, tabela a rătat egalitate, 2 – 2, iar două minute mai târziu, băimărencele conduceau cu 5 – 2, după reuşitele lui Ardean Elisei, Jezic şi Perianu. Cu Do Nascimento revenită în echipă, băimărencele nu le-au dat nicio şansă zălăuancelor, iar în minutul 18 s-au desprins la şapte goluri, 12 – 5. Rob, Tamaş, chiar şi Lazăr în unele momente au reuşit să trimită câteva „ghiulele” de la linia de nouă metri cu care au suprins apărarea şi portarii adverşi, prea puţin însă pentru o echipă de talia vicecampioanei.
20 – 12 a arătat tabela la pauză în favoarea echipei gazdă, iar diferenţa din partea a doua a fost de doar două goluri. Aceasta, deoarece şi antrenorul Aurelian Roşca a rulat în repriza secundă întreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie. Diferenţa de la final a fost de zece goluri, 36 – 26 în favoarea maramureşencelor, însă antrenoarea Elena Tadici, care a şi condus echipe zălăuană de pe margine, a afirmat la final că echipa sa a făcut faţă până la final adversarelor.
„Am venit la Baia Mare dorindu-ne să facem un meci bun şi consider că, pe alocuri, chiar am reuşit. Am venit doar cu o parte din echipă, în special cu jucătoarele care au evoluat mai puţin. am dorit să vedem cum se exprimă şi ele în teren. Cred că am făcut faţă cu brio adversarului nostru”, a declarat antrenorul secund al HC Zalău.
HCM Baia Mare: Munteanu, Dumanska – Ardean Elisei (5), Jezic (5), Nechita (4), Perianu (4), Preda (3), Do Nascimento (3), Tănăsie (2), Tătar (2), Vizitiu (2), Geiger (2), Marin (1), Pineau (1), Abbingh (1), Olteanu (1). Antrenor: Aurelian Roşca. Director tehnic: Ioan Băban
HC Zalău: Inculeţ, Diaconu – Rob (8), Tamaş (8), C. Lazăr (4), Cîrligeanu (2), Bazon (2), Ţurcaş (1), Onicaş, A. Lazăr, Pop. Antrenor: Elena Tadici