Desfăşurări de „forţe” în aceste zile, pe străzile din Românaşi şi Ciumărna, prin lucrările de asfaltare şi modernizare a unor drumuri comunale pe care Primăria Românaşi le efectuează. Lucrările de asfaltare în localităţile Românaşi şi Ciumărna sunt finanţate prin programul FEADR, măsura 322L, în carul proiectului „Reabilitare Infrastructură în comuna Românaşi” proiect ce are două componente. Prima componentă este dotarea căminului cultural din Păuşa iar cea de-a doua cuprinde asfaltarea străzilor în comuna Românaşi. Valoarea proiectului este de 682.688 lei. Lucrările sunt în plină desfăşurare, în aceste zile se toarnă stratul de uzură (ultimul strat), urmând ca în decursul acestei săptamani să se finalizeze lucrările de asfaltare. Cealaltă componentă a proiectului, dotarea căminului cultural Păuşa a fost finalizată.
În urma finalizarii lucrarilor de execuţie a reţelelor de canalizare şi apă, acesta investiţie era necesară pentru îmbunătăţirea accesibilităţii, pentru modernizarea şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor din comuna Românaşi. „Avem în implementare proiectul „Dezvoltare locală în comuna Românaşi”, proiect finanţat prin programul FEADR , masura 322L, proiect care are ca obiect achizitionarea unui utilaj (buldoexcavator) în vederea dotării serviciului de deszăpezire şi întreţinere drumuri şi spaţii verzi, proiect în valoare de 591.592 lei. În momentul de faţă suntem în faza rezolvării contestaţiilor procedurii de atribuire a contractului”, ne-a declarat primarul comunei Românaşi, Daniel Buda. Lucrările de asfaltare a străzilor vor continua şi în 2016, printr-un program în care sunt cuprinse străzi din comună care nu au intrat în această etapă de lucrări, dar şi străzi din satele aparţinătoare.
lucrari tipic romanesti: scumpe si proaste calitativ. Daca cei de la AFIR ar face verificari si mai ales, daca Dirigintii de santier si-ar face meseria, atunci ar vedea ca fundatia drumului nu este sau unde este nu respecta proiectul, iar stratul de asphalt, doar pe margini are grosimea din proiect, iar pe mijlocul drumului este la jumatate sau la un sfert grosime. Dar asa sunt toate lucrarile din bani publici sau europeni.
pai numai daca te uiti in poze iti dai seama de calitatea lucrarilor. Daca au noroc o sa tina pana la primavera !