Considerată una dintre cele mai importante competiţii desfăşurate în Dej, Pro Nutriţion Grand-Prix a ajuns în acest an la ediţia a VII-a. Pe lângă întrecerile de culturim şi bikini fitness, organizatori au pregătit în acest an concursuri de skandenber şi bench press (concurentul este culcat pe spate pe o bancă şi împinge haltera de la piept).
Printre sportivii participanţi la concursul de skandenberg s-a numărat şi sălăjeanul Cristian Pop, legitimat la CS Alfa Zalău. Devenit în urmă cu câteva luni dublu campion naţional la tineret la categoria 60 de kilograme, Pop a concurat pentru prima dată la seniori la Grand-Prix-ul de la Dej. Acesta a participat la categoria 70 de kilograme, clasându-se pe locul trei la final. Prima poziţie i-a revenit lui Mădălin Sabău, campionul naţional la 70 de kilograme, iar locul doi a fost ocupat de Gabriel Popescu, campionul naţional la 65 de kilograme.
CS Alfa Zalău a avut reprezentant şi la concursul de bench press. Csapo Oliver Florian s-a clasat pe locul cinci, însă rezultatul său este unul notabil, având în vedere că are vârsta de 16 ani, iar adversarii săi sunt seniori.
Dacă la „Naţionalele” de culturism şi masters din acest an prezenţa a fost foarte scăzută, la Grand-Prix-ul de la Dej au participat peste 250 de sportivi. Prezenţa unui număr atât de mare de participanţi îl reprezintă premiile substanţiale oferite de organizatori.