După o vacanţă de trei luni, şcolile şi liceele din Sălaj şi-au redeschis luni, 14 septembrie, porţile pentru elevi. Primul clopoţel din acest an şcolar a anunţat intrarea în clase pentru cei peste 39.000 de copii sălăjeni, moment întâmpinat de majoritatea dintre aceştia cu emoţii, zâmbete şi chiar cu lacrimi.
Majoritatea unităţilor de învăţământ şi-au programat festivitatea de deschidere a anului şcolar pentru ora 9, excepţie au făcut doar câteva. Este vorba de Liceul Reformat “ Wesselenyi” şi Liceul Ordotox “Sfântul Nicolae” Zalău, unde momentele festive au început la ora 10, la Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai” Zalău – la ora 9,30, Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” din Jibou la 8,30 şi Şcoala Postliceală Sanitară Zalău, unde deschiderea festivă a fost programată la ora 13.
La fel ca în fiecare an, şi autorităţile locale şi judeţene şi-au făcut simţită prezenţa în prima zi de şcoală.
Maria Pop, inspectorul şcolar general a deschis noul an şcolar la Colegiul Naţional “Silvania”, Mioara Gudea, inspector şcolar general adjunct, a fost prezentă la momentul festiv la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” Zalău, iar Kovacs Irina, inspector şcolar general adjunct – la Liceul Reformat “Wesselenyi” Zalău.
Careul ce a deschis noul an şcolar a început şi la Liceul Tehnologic „Voievod Gelu” Zalău la ora 9, directorul unităţii de învăţământ, Ioan Driha, subliniind faptul că învăţătura, educaţia şi grija pentru elevi sunt prioritare. „Rezultatele obţinute de o parte dintre elevii noştri atât pe plan naţional cât şi local, judeţean ne obligă la mai mult în acest an şcolar. Sigur, fiecare început de an şcolar presupune o energie nouă, presupune un elan şi din partea voastră, dragi elevi, pentru că voi sunteţi în centrul atenţiei, voi sunteţi cei în jurul cărora gravitează întreaga activitate din şcoală, iar menirea voastră e una singură: aceea de a învăţa (…) Şcoala este curată, este dotată, răspunde cerinţelor unui învăţământ modern, vă aşteaptă cu tehnică de calcul de ultimă generaţie, cu laboratoare dotate corespunzător, dar mai ales cu un corp profesoral foarte bine pregătit. Mă adresez tinerilor din clasa a IX-a, cei care păşesc pentru prima dată în învăţământul liceal de la <> Zalău: fiţi siguri că aţi pătruns într-o unitate de elită a învăţământului sălăjean, în care pe primul loc este aşezată învăţătura, educaţia şi grija pentru voi. Meseriile, specializările, pe care le-aţi ales sunt cele cerute pe piaţa muncii. Parteneriatele pe care le avem cu agenţii economici, nu numai că ne obligă, dar ne şi asigură o reuşită pentru voi. O reuşită pe măsura muncii voastre în şcoală (…) La clasele a XII-a este anul hotărâtor. Rezultatele obţinute anul acesta de colegii voştri mai mari vă obligă să-i întreceţi. Depinde de voi, de modul cum veţi folosi timpul petrecut în şcoală şi nu numai. Dar, în acelaşi timp, pretenţiile noastre, a corpului profesoral, sunt enorme”, a spus Ioan Driha.
Alături de elevii Liceului Tehnologic „Voievod Gelu”, printre cei prezenţi la festivitatea de deschidere a noului an şcolar s-a numărat un reprezentant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, precum şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, inspectorul şcolar Dănuţ Sur.
rezultatele de la bacalaureat sunt foarte slaba an de an la acest liceu de ,,elita ,, de ce oare se tot lauda omul acesta ????
sa vedeti cum se pregatesc singuri in fiecare pauza elevii de la acest liceu in spatele salii de sport fara sa-i deranjeze corpul de profesori de ,,elita !!!ca sa fiu in asentimentul celui de mai inainte !!!!!!
cred ca este corect sa se scrie ,,VOIEVODUL GELU ,,!!!!!!
Foarte bine subliniat Domnule director.” Depinde de voi, de modul cum veţi folosi timpul petrecut în şcoală şi nu numai. Dar, în acelaşi timp, pretenţiile noastre, a corpului profesoral, sunt enorme”, a spus Ioan Driha.”
Felicitari pentru conditiile oferite!