Un copil de trei ani a fost rănit miercuri, 9 septembrie, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc în municipiul Zalău. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 16, pe bulevardul Mihai Viteazu. „Tibor K. de 46 ani, din Nuşfalău, conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiu, iar din cauza nepăstrării unei distanţe corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus regulamentar de Ioan C., în vârstă de 61 ani, din Zalău, a intrat în coliziune cu acesta”, au precizat poliţiştii sălăjeni. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a lui Andrei B., în vârstă de trei ani, pasager în autoturismul condus de zălăuan. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.