De la tovarăşa, la doamna învăţătoare

La fiecare început de an şcolar îmi amintesc mereu acele zile în care eu, acum, persoana care-mi pregătesc copilul pentru şcoala, eram elevă. Imaginea primul meu dascăl, “tovarăşa învăţătoare” mi-a rămas pe retină şi atunci când ajung cu şcolăriţa mea în curtea şcolii, aceeaşi şcoală, o văd! Da, la aceeaşi şcoală din centrul oraşului, Simion Bărnuţiu, am învăţat şi eu şi tot acolo învaţă şi ea. Retrăiesc din plin, fiecare clipă a începutului de an şcolar, mai ales atunci când învăţătoarea fiicei mele îi îmbrăţisează, după o lungă vacanţă de vară, pe toţi elevii. La fel făcea şi tovarăşa învăţătoare! Ne îmbrăţişa pe toţi, ne săruta şi ne spunea “ce mari aţi crescut!”. Ce vremuri frumoase care s-au dus atât de repede fără să-mi dau seama. Şcoala atunci era altfel. Cuvântul tovarăşei învăţătoare era literă de lege şi ceea ce ne spunea respectam întru totul. Chiar nu pot să uit băncuţele vechi din sala de clasă, pe care odată la două trei luni, la îndemnul tovarăşei învăţătoare, veneam echipaţi de acasă cu periuţe, detergent şi cârpe pentru a le spăla. De vechi ce erau, pentru că pe ele au învăţat zeci de generaţii, scârţâiau de mama focului. Nu-mi aduc aminte să-i fi spus tovarăşei învăţătoare despre faptul că banca mea era defectă sau uzată. Habar nu aveam, atunci, cum trebuie să arate o bancă nouă. Astăzi, să-i pună vreo doamnă învăţătoare pe elevi la astfel de treburi …, n-ar da bine.

Simt şi acum mirosul de motorină cu care se dădea mereu pardoseala învechită a clasei, mirosul muşcatelor de pe geam, praful de cretă pe care-l inhalam atunci când ştergeam tabla. Chiar dacă învăţam la oraş, grupul sanitar era în curtea şcolii. Atunci nu erau atâtea manuale, atâtea caiete „tip” şi atâtea ghiozdane care să şubrezească sănătatea copilului. Regulile erau foarte clare, iar respectul faţă de dascăl, faţă de cel care te-a învăţat să scrii şi să citeşti… erau, parcă, native. Era suficient ca tovarăşa învăţătoare să-şi încrunte privirea şi-ţi dădeai seama că ceva nu e bine. Nu îndrăznea nimeni să comenteze  deciziile ei, nici elevi şi nici părinţii. Acum chiar dacă ar avea îndrăzneala să ridice tonul, pe bună dreptate, ar fi vai de capul ei. S-a schimbat mult totul.

Astăzi nu mai există “tovarăşe”, ci doamne şi domni. În şcoala de astăzi există caiete speciale, ghiozdane burduşite cu tot felul de invenţii de cele mai multe ori inutile, ore speciale şi internet. Astăzi…, şcoala nu mai este ca odinioară, Robin Hood l-a suplinit pe Nică a lu’ Ştefan a Petrei, muşcatele din geamul clasei au fost înlocuite cu orhidee, caietele cu tablete, creta cu marker. Respectul pentru şcoală, pentru dascăl, parcă s-a dus odată cu “tovărăşia”. Chiar dacă a fost “tovarăşă”, învăţătoarea mea  este o doamnă!