La Zalău „Comisia de Atribuire Nume” botează străzi după cum o taie capul

Nu interesează pe nimeni părerea cetăţenilor

Un proiect de hotărâre care va „boteza” opt noi străzi din Zalău urmează să fie supus votului consilierilor locali în şedinţa care va avea loc la Primăria Zalău, luni 7 septembrie. Prin această hotărâre, unui număr de opt străzi din municipiu le vor fi atribuite nume, aceste străzi făcând parte din zonă rezidenţială Mogyorosi – prelungire strada Constantin Dobrogeanu-Gherea, zonă ce va fi şi ea redenumită „Cartier Silvania”. Străzile vor primi numele unor personalităţi sălăjene, o iniţiativă lăudabilă, însă care în mod cât se poate de firesc trebuia anunţată şi supusă măcar părerilor, dacă nu şi deciziilor zălăuanilor, aşa cum trebuie să se întâmple în orice iniţiativă de o asemenea importanţă. Nu ştim în ce calitate un funcţionar din prefectura judeţului sau un consilier local poate să decidă pe ce stradă urmează să locuiesc eu, ca zălăuan.

Probabil competenţele istorice, lingvistice, artistice sau de oricare alt fel, există, însă ce facem cu publicul, cu cetăţeanul care trebuie consultat, întrebat şi el dacă este de acord, dacă şi-ar dori altceva sau altfel sau dacă în locul propunerilor existente ar mai fi şi altele. Aşa cum americanii îşi întreabă cetăţenii ce personalitate feminină doresc să-şi găsească loc pe bancnotele lor, aşa cum cetăţenii marilor oraşe sunt consultaţi în acest gen de acţiuni, al căror rezultat va fi, odată decis, pe buzele şi în viaţa tuturor cetăţenilor, aşa ar fi fost normal ca şi la noi, măcar printr-un gest de minimă preţuire şi consideraţie, să fim consultaţi cu privire la această hotărâre. Înţelegem că opera aparţine „Comisiei de atribuiri de denumiri judeţene” din Prefectură, la propunerea Municipalităţii. Este firesc ca aceste propuneri să răsară de undeva, şi ce poate fi mai competent la noi, în orice, decât o „comisie”.

Dar este nefiresc ca o comisie, indiferent cine o compune, să hotărască chiar având acest atribut din partea legii dar fără să consulte cetăţenii, denumirile unor străzi care aparţin tuturor locuitorilor unui municipiu, denumiri care vor rămâne în istoria oraşului, pe mai departe, poate sute de ani. Cele opt propuneri de denumiri sunt Gheorghe Pop de Oarţa, Alexandru Aciu, Iuliu Suciu, Traian Moşoiu, Miklos Wesselenyi, Iulian Domşa, Dr. Ioan Puşcaş și prelungirea unei străzi existente, Oborului. N-aş băga mâna în foc că această comisie este alcătuită integral din istorici, profesori universitari, mari artişti sau oameni cu greutate în societatea sălăjeană sau măcar românească, însă până la urmă, nu acesta este de fapt, cel mai grav lucru, ci lipsa de atenţie şi consideraţie faţă de locuitorii municipiului Zalău.

Cine au fost cei care vor da numele acestor străzi

Gheorghe Pop de Oarţa s-a născut în anul 1865 şi a fost primul prefect al Judeţului Sălaj. A fost colaborator al preşedintelui Partidului Naţional Român, Gheorghe Pop de Băseşti, preşedinte al organizaţiilor judeţene PNR şi PNŢ, preşedinte al Camerei de Agricultură al judeţului Sălaj şi principalul organizator al administraţiei româneşti din Sălaj, după 1918.

Traian Moşoiu a fost un general în Armata Română care a participat la eliberarea Transilvaniei. În aprilie 1919, Traian Moşoiu a fost numit la comanda „Grupului de Armate Nord”, contribuind la eliberarea părţii de vest a ţării, inclusiv a oraşelor Şimleul Silvaniei, Beiuş, Oradea şi Satu Mare. Continuând luptele până la Budapesta, a condus „Grupul de Manevră General Moşoiu”.

Alexandru Aciu, avocat, politician, deputat, senator şi prefect, născut la Măerişte în anul 1875. A fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal, organizaţia din Sălaj.

Iulian Domşa – primul primar român al Zalăului şi sălăjeanul care a făcut ca judeţul să nu fie şters de comunişti de pe hartă, aşa cum aveau de gând de reorganizarea administrativă a teritoriului din 1968. De numele lui Iulian Domşa se leagă şi menţinerea reşedinţei de judeţ la Zalău.

Iuliu Suciu, profesor, om de literatură şi primar al Zalăului în primele şase luni de după revoluţia din 1989. Numele Cenaclului Literar „Silvania”, ce funcţionează pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, este sinonim cu numele lui Iuliu Suciu, nu numai pentru că este membru fondator al acestei grupări culturale, dar a şi condus-o aproape neîntrerupt de-a lungul celor 35 de ani de existenţă.

Ioan Puşcaş, radiolog și gastroenterolog, format la şcoala medicală din Cluj, medic renumit al Sălajului. Dr. Ioan Puşcaş este primul Cetăţean de Onoare al oraşului Şimleu Silvaniei, pe care l-a făcut cunoscut în toată lumea. A brevetat în anii 70 un medicament contra ulcerului gastric, pe ba de bicarbonat de sodiu, bicarbonat de potasiu şi acetazolamidă (substanţă controversată astăzi datorită efectelor adverse şi aflată pe lista dopantelor). Medicamentul a fost în cele din urmă scos din producţie. Medicul Puşcaş s-a stins din viaţă în acest an. Un alt nume important pentru Sălaj şi Zalău, este cel al lui Miklos Wesselenyi (fiul), baron maghiar, primul nobil care şi-a eliberat iobagii, în opinia unora una dintre cele mai mari personalităţi născute în judeţul Sălaj, important om politic şi paşoptist maghiar, în revoluţia de la 1848. A fost o personalitate ce a lăsat o amprentă mare asupta oraşului Zalău prin acţiunile şi investiţiile sale. Deşi extrem de târziu (Budapesta, Debrecen, Szeged şi Viena au deja de zeci de ani străzi cu acest nume), e bine că măcar în anul 2015 va exista şi la noi o stradă cu numele Wesselenyi.

Ce îi place comisiei, nu e obligatoriu să ne placă şi nouă

Totuşi, chiar şi aşa, nici o comisie şi nici primarul, episcopul sau prefectul, nu pot decide, moral cel puțin, în acest gen de proiecte sau acţiuni, în numele locuitorilor oraşului, fără a-i consulta, întreba, asculta şi pe aceştia!

Personalităţile ale căror nume urmează să fie atribuie noilor străzi din Zalău, sunt de necontestat în opinia multora, însă pot fi şi contestate, din multe motive, astfel încât doar vocea majorităţii poate lua o decizie finală în acest sens. Nu aceasta este problema de fapt – numele sau personalităţile alese, ci principiul în sine pe care se merge aproape de fiecare dată când se decide ceva pentru acest municipiu. Faptul că într-o astfel de acţiune pe care îndrăznim să o considerăm importantă şi cu impact asupra acestui oraş, cetăţenii sunt ignoraţi, considerându-se că o comisie de atribuire de nume este suficientă şi că ce zice şi decide comisia, aia e sigur bine, şi corespunde automat cu dorinţa zălăuanilor. Nu mai vorbim de obligativitatea afişării proiectelor cu cel puţin 30 de zile înainte ca ele să fie supuse la vot, în vederea consultării publice, aceasta fiind şi raţiunea pentru care aceste proiecte de hotărâri sunt afişate pe site-ul instituţiilor.

Proiectul de hotărâre în cauză a putut fi vizualizat pe site-ul Primăriei însă abia începând de ieri, cu doar câteva zile înainte de a fi supus la vot în Consiliul Local. Prin urmare, nici vorbă de vreo urmă de „consultare publică” fie şi doar prin acest mod ingrat şi tardiv. Un minimum de consideraţie, de respect pentru cetăţenii care pompează bani în instituţiile locale şi judeţene şi în salariile celor de acolo, un strop de atenţie faţă de locuitorii municipiului şi ai celor care vor urma să locuiască chiar pe aceste străzi, ar fi impus, fără tăgadă, o consultare a dorinţelor, părerilor şi impresiilor acestor oameni. Poate că zălăuanii nu-şi doresc să pronunţe sau să scrie pe plicuri, cărţi, fotografii, să vadă în cartea de identitate ori lunar pe facturi, Iuliu Suciu”, „Miklos Wesselenyi” sau „Doctor Ioan Puşcaş”. Nici un sondaj, nici un chestionar, timid, acolo, nici o părere din partea cetăţenilor, a profesorilor, a istoricilor, medicilor, elevilor ori din partea pensionarilor sau veteranilor de război din judeţ. Nimic, nimeni. Iar dacă onor- comisia de botez spune că aşa trebuie să fie, consilierii vor da şi ei, evident, din cap, că doar ştiu ei bine ce vor 53 de mii de zălăuani.

Aşa că, să-i lăsăm pe ei să decidă mereu, ce vor ei şi ce consideră că este benefic, frumos şi arătos pentru acest oraş! Noi trebuie doar să-i susţinem, să-i votăm şi să-i aplaudăm.

 

17 Thoughts to “La Zalău „Comisia de Atribuire Nume” botează străzi după cum o taie capul”

  1. Anonim

    Comisia nu se numeste aşa, nu botează nume după cum o taie capul, ci analizează documentele depuse de consiliile judeţene sau locale, după caz, în vederea obţinerii avizului pentru atribuirea sau schimbarea de denumiri, iar avizul comisiei este consultativ.

    vezi Regulamentul de funcţionare a comisiei de atribuire de denumiri judeţene, respectiv a municipiului Bucuresti

  2. Nu vedem padurea de copaci

    bla bla bla, ce ai spus cu asta? Ca studiaza comisia propunerile. Asta scrie deja. Comisia de atribuire denumiri- scrie si asta, cum altfel se numeste? „Pierzi” esentialul, nu asta este problema sesizata de ziar.

    1. Anonim

      nu comisia, ci consiliile locale „boteaza” (strazi, scoli s.a.m.d), asta a vrut primul comentator sa spuna (apropo de pierdut „esentialul”).

  3. Anonim

    Eu in calitate de zalauan ma simt ignorat. Ca sa fac referire si la subiect, am obiectii legate de alegerea unor nume pentru strazile pe care vom locui. Sondajele de opinie exista doar cand apare brusc si interesul pentru cetateni cum ar fi inainte de alegeri. Atunci cetateanul si opinia lui devin extrem de importante. Trist!

    1. Mars

      Stimate cetățean…. ați fost la primărie să faceți propuneri pt numele străzilor? Tot vrem dezbateri și sondaje dar când sunt nu ne mai interesează.

  4. Anonim

    unde mai pui ca Puscas a fost si turnator. Faaain!

    1. Anonim

      Păi atunci să-i zică strada „Petrescu”.

  5. Comisia asta de atribuire de nume

    a fost si ramane o adunatura de tampiti…
    Locuiesc pe „str. Locotenent-Colonel Teofil Moldoveanu”.
    Iar strazi cu nume interminabile sunt o gramada in Zalau.
    O placere sa completezi formulare, cand e cazul…
    De parca „Str.Spicului” de exemplu, nu era bine.

  6. Adi

    La mine e mai tare: Aleea Alimpiu Barbulovici. Cand dau undeva adresa, raman aia masca si ma intreba: Cum? Imi spuneti va rog pe litere?

  7. wtf

    strazi cu nume de personalitati suspecte de colaborari rodnice cu securitatea! Fain asa. Nu gasim si niste torţionari? Intrebati oamenii inainte sa decideti pentru ei!!!

  8. Anonim

    In sfarsit, str. Wesselenyi! Toata Europa e plina cu numele acesta, doar la Zalau, unde a facut o multime de lucruri buna (cladiri, scoli, biblioteci etc) nu era asa ceva. Niste tarani!

  9. Anonim

    Nu stiu cati dintre voi stiti despre ce zona este vorba. Mie , ca viitor locuitor in zona respectiva , mi se parea corect ca MACAR pe noi cei care vom locui acolo sa ne intrebe de numele strazilor. Daca nu alegeau nume de personalitati nu era necesar atata birocratie . Bine macar ca s-au gandit sa schimbe numele zonei din Mogyorosi in Cartier Silvania .

  10. Viitor locuitor al strazii

    Nu conteaza zona, toate zonele sunt importante, tot orasul este important. Suntem multi care vom locui acolo avem terenuri, parcele. Mie nu imi convine sa se numeasca strada mea Ioan Puscas! Nu vreau sa vad numele acestui om, cu toate meritele lui incontestabile, pe buletinul meu si pe tot. De ce ma obliga comisia de denumiri sau cum dracu se numeste sa stau pe o strada aleasa de ei si cu un nume care stim cu totii cat este de controversat din multe puncte de vedere. Sau alege, propune si consulta si cetatenii! Hai sa fim seriosi, lasand la o parte medicamentul cu bicarbonat si profesia de medic a raposatului Puscas. Sunt mii de medici buni si devotati. Dar eu ca locuitor nu vreau o strada a mea cu acest nume. Sunt lucruri de care trebuie sa tina cont autoritatile nu sa decida fara sa ceara macar o opinie locuitorilor acestui oras. Vai de noi, suntem tratati ca niste nimeni!

  11. Anonim

    Trebuia facut un chestionar! Costa atat de mult? Asa se procedeaza!

  12. Anonim

    astea da strazi, cu nume de turnatori la secu

  13. Mars

    Stimați cetățeni…de 2 ani aștept să primesc autorizația de construcție pentru un teren în această zonă. Atata transparentă și atatea dezbateri publice de m-am saturat. Acum pe când m-am bucurat ca în sfârșit am reușit…..ne cramponăm iar de niște nume. Stimați cetățeni….oare pentru câte nume de strazi din acest oraș s-au consultat cetățenii? Domnule Florin Negoiță…..puteți sa-mi răspundeți la această întrebare?

  14. Mars

    Și inca un aspect….cate persoane vor merge la primărie să facă propuneri?! Tot vrem dezbateri și când sunt…nimeni nimic.

Leave a Comment