La Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj a avut loc vineri, 28 august, deschiderea oficială a celei de a 40-a ediţii a Festivalului Internaţional de folclor “Ecouri Meseşene”. La eveniment au fost prezenţi, alături de organizatori, şi reprezentanţi ai ansamblurilor din străinătate. Este vorba despre ansambluri folclorice din Serbia, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova şi Polonia, care şi în acest an alături de formaţii şi ansambluri de muzică populară din ţară şi din judeţ, vor oferi sălăjenilor trei zile de folclor de calitate. Prezent la deschiderea oficială a Festivalului, Daniel Săuca, directorul CCAJ Sălaj, a ţinut să le mulţumească ansamblurilor folclorice din străinătate pentru participare. “Bine aţi venit la cea de a 40-a ediţie a Festivalului Ecouri Meseşene, un eveniment organizat de CCAJ Sălaj, sub egida Consliului Judeţean Sălaj şi a Asociaţiei Naţionale de Folclor IGF România. Ne bucurăm că aţi ajuns cu bine la noi, în judeţul Sălaj, sper că vă veţi simţi bine în aceste zile şi, că împreună cu formaţiile din România vom oferi iubitorilor de folclor un spectacol de calitate”, le-a spus invitaţilor reprezentantul CCAJ Sălaj.
Prezent la deschiderea evenimentului, Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj, a ţinut să le spună invitaţilor din străinătate despre faptul că în judeţul nostru există respect pentru tradiţii şi un public care este un mare consumator de folclor. “Fiecare dintre noi suntem depozitarii unor tradiţii şi reprezentaţi comunităţi şi tradiţiile din comunităţile voastre. Eu cred că este foarte important ca aceste tradiţii să meargă mai departe şi eforturile noastre se fac în scopul de a le menţine vii, şi de a le transmite şi celor mai tineri, care să devină transmiţători la rândul lor. Globarizarea din păcate face ca aceste tradiţii să devină mai rare. Sunt alte curente culturale care vin cu multă agresivitate şi folclorul este, probabil, cel mai vulnerabil. De aceea vă felicit pentru că sunteţi pasionaţi de folclor”, a spus Marc în deschiderea Festivalului “Ecouri Meseşene”. Grupurile din străinătate au primit din partea organizatorilor câte o atenţie, care să le aducă aminte de judeţul Sălaj.
Trei zile de folclor la: Jibou, Şimleu Silvaniei şi Zalău
În Sălaj este pentru al treilea an consecutiv când cele două mari festivaluri “Ecouri Meseşene” şi “Someş, cântecele tale” s-au unit pentru a oferi iubitorilor de folclor din judeţ, trei zile de spectacole de calitate. Astfel, vineri 28 august, de la ora 15,30 la Jibou, pe scena Casei de Orăşeneşti, la Festivalul “Someş, cântecele tale” vor participa formaţii din străinătate, din Slovacia, Serbia, Ungaria şi Republica Moldova. A doua zi, sâmbătă 29 august, de la ora 18, în oraşul de sub Măgură, cele patru formaţii din străinătate cu ansamblul “Barcăul” al Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei vor oferi unspectacol folcloric pentru şimleuani. În seara de sâmbătă, formaţiile din Ungaria şi Slovacia vor mai avea spectacole în comunităţi. Este vorba despre comunitatea slovacă din Făgetu, comuna Plopiş şi comunitatea maghiară din Nuşfalău.
“Ecouri Meseşene” la Zalău
La Zalău, duminică 30 august, se va desfăşura Festivalul Internaţional de Folclor “Ecouri Meseşene”, manifestare culturală care va debuta de la ora 16 cu un spectacol maraton de folclor. Aici vor evolua formaţiile de la Festivalul “Someş, cântecele tale”: Ansamblul Folcloric “Codruleţul” al Palatului din Târgu-Jiu; Ansamblul “Doina Chioarului” al Clubului Copiilor din Şomcuta Mare – judeţul Maramureş; Ansamblul “Brâuleţul” din Părşcoveni – judeţul Olt; Ansamblul “Colibiţa” din Bistriţa Bârgăului – judeţul Bistriţa-Năsăud; Ansamblul “Cununa” al Clubului Copiilor din Jibou; grupul de dansuri populare “Przygoda” din Rybnik – Polonia, urmate de Ansamblul Artistic Profesionist “Porolissum” al Casei Municipale de Cultură din Zalău; formaţia de dansuri “Banjanski izvori” din Banjani – Serbia; Ansamblul Folcloric “FS Borievka” – Slovacia; Ansamblul Folcloric “Nuntaşii Bihorului” al Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea – judeţul Bihor; Formaţia de dansuri populare “Matyo” din Mezokovesd –Ungaria; Ansamblul de Muzică şi Dans Popular “Arcuşul” al casei de Cultură din Sărata Galbenă, Hânceşti, Republica Moldova; Ansamblul Folcloric ”Meseşul” al CCAJ Sălaj cu secţiile română şi maghiară şi juniorii. Ediţia din acest an, va aduce la Zalău cunoscuţi interpreţi de muzică populară: Sava Negrean Brudaşcu şi Florentina şi Petre Giurgi. Tot duminică, 30 august, platoul din centrul oraşului, pe lângă spectacolele de muzică populară oferite de ansamblurile şi interpreţii partcipanţi, va găzdui expoziţii ale meşterilor populari din judeţ, dar şi o demostraţie culinară tradiţională sălăjeană cu sprijinul cunoscutului specialist în gastronomie – Mircea Groza.