Angajaţii din administraţia publică locală se pregătesc de proteste. Este vorba despre un miting de mare amploare care va avea loc în cursul lunii viitoare. Potrivit unui comunicat de presă remis de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), lipsa de coerenţă a Guvernului în raport cu angajaţii administraţiei publice locale şi centrale în ceea ce priveşte salarizarea, îi obligă pe membrii sindicatului, să declanşeze în prima perioadă a lunii septembrie, un mare miting de protest, împotriva politicilor guvernamentale privind salarizarea personalului din sistemul bugetar, precum şi păstrarea locului de muncă într-o administraţie subdimensionată. „Atitudinea profund discreţionară a Guvernului în raport cu creşterile salariale ale anumitor categorii de bugetari şi, mai nou, punerea în discuţie a restructurării la nivelul administraţiei a funcţionarilor publici, nu face altceva, decât să discrediteze la cel mai jos nivel autoritatea statului şi funcţia publică. În lipsa unor cifre concrete şi estimări realiste privind impactul bugetar, necunoscând cuantumul anvelopei salariale, precum şi lipsa unui proiect de lege a salarizării personalului din sistemul bugetar, ne obligă să avem reacţii radicale în privinţa acţiunilor sindicale, motiv pentru care după a doua jumătate a lunii septembrie vom declanşa greva în întreg sistemul administraţiei publice atât la nivel central cât şi local”, se arată în document. Astfel, marţi 1 septembrie, la sediul SNFP se va întruni Comitetul Sindical al organizaţiei pentru stabilirea în concret a datei mitingului şi a grevei.
La nivel local la acţiunile de protest vor participa şi membrii ai Sindicatului Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală „Civitas” din Primăria Zalău, afiliat la SNFP, un număr de 570 de persoane. Potrivit vicepepreşedintelui Sindicatului „Civitas”, Laurenţiu Ghiuruţan, programul acţiunilor de protest urmează să fie stabilit în cursul lunii viitoare şi transmis tuturor sindicaliştilor.