Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, au dispus, săptămâna trecută, trimiterea în judecată, prin rechizitoriu, a lui Ioan Paşca, sub acuzaţiile de ameninţare şi distrugere. Anchetatorii susţin că, din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, inculpatul, în seara zilei de 24 noiembrie 2014, în jurul orei 23, a mers la uşa apartamentului vecinului său, a aplicat mai multe lovituri cu un topor în uşa metalică şi l-a ameninţat cu acte de violenţă, după care s-a deplasat în locuinţa sa şi a aruncat cu fructe în geamurile de la balcon şi bucătărie ale persoanei vătămate, distrugându-le.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Şimleu Silvaniei. „Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au menţionat procurorii şimleuani.