Poliţiştii sălăjeni au organizat în cursul zilei de marţi, 25 august, o serie de acţiuni pentru prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere soldate cu victime şi/sau pagube materiale însemnate, ce au loc pe drumurile publice în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
După cum au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, analiza accidentelor rutiere produse la trecerile la nivel cu calea ferată în perioada 1 ianuarie – 15 august, relevă faptul că, la nivel naţional, s-au înregistrat 21 de accidente de circulaţie, care au avut ca principală cauză de producere nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, soldate cu şase morţi, 15 răniţi grav şi 36 răniţi uşor. „În perioada menţionată, la nivelul judeţului Sălaj nu s-au înregistrat astfel de evenimente, însă, pentru prevenirea şi combaterea în continuare a acestei cauze generatoare, poliţiştii din cadrul structurilor rutiere şi de transporturi, din întreg judeţul, au desfăşurat marţi, 25 august, activităţi privind respectarea normelor impuse la trecerile la nivel cu calea ferată”, a declarat sursa citată.
Principalele obiective ale acţiunii au fost prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale însemnate, ce au loc pe drumurile publice, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regulile de circulaţie instituite în zonele menţionate anterior.
În urma acestor activităţi, oamenii legii au constatat o infracţiune şi au aplicat 120 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 48.720 de lei, din care 17 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. Pentru încălcarea codului rutier, poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.
Printre cei sancţionati, de către oamenii legii, în cursul zilei de marţi, se numără şi Vasile T. de 28 ani, din Jibou, care, în timp ce conducea autoturismul dinspre strada 1 Mai, a trecut peste pasajul de trecere la nivel cu calea ferată Jibou – Baia Mare, semnalizat cu semnale luminoase aflate în funcţiune cu lumini roşu intermitent. În aceeaşi zi, Florin N., în vârstă de 24 ani, din comuna Surduc, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul prin acelaşi loc, încălcând aceeaşi regulă de circulaţie.
Cei doi tineri au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 1.050 de lei, fiecare, la OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, ca măsură complementară, permisul de conducere a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
Propunere pentru Poliția rutieră: faceți acțiune de depistare a vitezomanilor motocicliști, atât în urban cât mai ales extraurban. Veți prinde cu radarul motocicliști cu mult peste 100 km la oră, iar în orașe cu mult peste 50 km/oră. La fel, alinierea în ordinea sosirii la semafor. Pontul este livrat gratis. Sumele de bani și permisele ridicate vor fi în schimb consistente. Evident, vor scădea și accidentele în care sunt implicați motocicliști (să-i f…tă dracu și cine le-a dat ideea motocicletei)