A doua ediţie a proiectului naţional „Ministru pentru o zi” este organizată în această perioadă de Consiliul Naţional al Elevilor. Nouă ministere se vor alătura, ca parteneri, proiectului, ce are ca scop o mai bună conştientizare a atribuţiilor şi responsabilităţilor pe care un lider implicat la nivel naţional le are, precum şi diminuarea barierelor ce pot apărea între elevi şi mediul decizional.
Elevii interesaţi pot să-şi depună candidatura pe platforma Waterfall Edu (www.Wedu.ro) până în data de 30 august, urmând ca în perioada următoare o comisie mixtă să evalueze proiectele candidaţilor. Potrivit organizatorilor, în a doua parte a lunii septembrie, cei nouă miniştri pentru o zi îi vor dubla pe actualii guvernanţi, reuşind astfel să îşi contureze o nouă perspectivă asupra sistemului politico – administrativ din România.
Ministerele care s-au alăturat celei de a doua ediţii a proiectului “Ministru pentru o zi” sunt: Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Ministerul pentru Dialog Social şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Prin implementarea acestui proiect, Consiliul Elevilor doreşte să realizeze o consolidare a poziţiei sale de for consultativ în cadrul învăţământului din România, arătându-şi totodată suportul pentru forurile decizionale la nivel naţional.
Denisa Matei, printre câştigătorii primei ediţii
În cadrul primei ediţii a proiectului, ce s-a desfăşurat în luna septembrie a anului 2014, au fost selectaţi patru elevi din întreaga ţară, printre aceştia regăsindu-se şi sălăjeanca Denisa Ligia Matei, elevă a Colegiului Naţional „Silvania” Zalău. În urma depunerii aplicaţiilor pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor Wedu.ro şi jurizării de către o comisie mixtă formată din doi reprezentanţi CNE, doi reprezentanţi ai ministerelor şi un consultant extern, Denisa s-a numărat printre cei patru miniştri pentru o zi. Astfel, pentru o zi, sălăjeanca a ocupat fotoliul ministrului Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo. Deşi era prevăzut în program ca timp de o zi să fie ocupat acest post de către tânără, aceasta s-a bucurat de invitaţia făcută de către Gabriela Szabo de a lua parte şi a doua zi la activităţile din minister. Astfel, Denisa a fost alături de Gabriela Szabo atât în 16, cât şi în 17 septembrie la Ministerul Tineretului şi Sportului. Eleva a fost invitată în biroul ministrului, unde a cunoscut întregul cabinet, dar şi echipa care lucrează alături de Gabriela Szabo. În cursul zilei de 16 septembrie, Denisa a luat parte la inaugurarea ”Centrului de excelenţă regional pentru gimnastică Steaua”, care face parte din proiectul naţional ”Relansarea Gimnasticii Româneşti”. La eveniment au fost prezenţi şi Ministrul Apărării, Mircea Duşa, antrenorii Mariana Bitang şi Octavian Bellu, precum şi foştii sportivi Sandra Izbaşa, Marian Drăgulescu, Silvia Stroescu şi Alina Dumitru.
De asemenea, la întoarcerea de la inaugurarea centrului de excelenţă a avut loc o şedinţă la minister pe diferite probleme de tineret şi sport, întâlnire la care a luat parte şi eleva de la CNS Zalău.
Reamintim că pentru a putea participa la acest proiect, a fost necesar ca viitorii miniştri să-şi prezinte două competenţe care îi recomandă, dar şi contextul în care le-au pus în practică. De asemenea, acestea trebuiau să fie însoţite de motivul pentru care îşi doresc să fie în postura unui ministru pentru o zi, precum şi de o ministrategie pentru dezvoltarea ministerului vizat şi a domeniului său de activitate din perspectiva unui ministru.
Consiliile elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.