În urma fenomenelor meteorologice intervenite în ultima perioadă au fost afectate de secetă mai multe culturi agricole din judeţ. Pentru a realiza o evaluare unitară a pagubelor la nivel judeţean se vor parcurge câteva etape, după cum anunţă Prefectura într-un comunicat de presă. În cadrul primei etape, primăriile vor înştiinţa producătorii agricoli (persoane fizice sau persoane juridice) cu privire la începerea evaluării pagubelor produse de secetă. Etapa a doua, va fi cea în care fermierii şi producătorii agricoli care au culturile afectate de secetă se vor prezenta la primăria unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasată exploataţia agricolă şi pentru competarea înştiinţării, model care se află la primărie. Termenul limită este 4 septembrie 2015. În etapa a III-a, primarul convoacă Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, centralizează cererile primite, efectuează evaluările în teren şi se centralizează rezultatele la nivel de unitate administrativ-teritorială. Centralizarea se realizează distinct pentru persoane fizice şi juridice. Cele două centralizatoare se transmit la Direcţia pentru Agricultură Sălaj, până cel tarziu la data de 11 septembrie 2015. Ultima etapă, cea de-a IV-a, va fi etapa în care Comisia de Evaluare a pagubelor constituită la nivel judeţean prin Ordin al Prefectului va proceda la verificarea în teritoriu a celor semnalate, va întocmi Centralizatorul la nivelul judeţului şi va elabora raportul final.
Mina cu bani! Oferta absolut noua! Am cucerit rapid intreaga Romanie! Oamenii au inceput deja sa castige bani cu noi, asa ca e timpul sa lasi si tu la o parte alte prostii si sa castigi bani acum, urgent! Te indrumam pas cu pas, indeaproape, iar tu vei sti exact ce sa faci! Solicita acum mai multe detalii la adresa de email: : iulianmes45@gmail.com