Cupa AJF la fotbal în sală și-a desemnat câștigătorii la Liga a IV-a. În cocheta sală de sport din Surduc, după câteva meciuri spectaculoase și disputate, cupa a fost adjudecată de echipa AS FC Chieșd. Semifinale: Unirea Mirșid – Inter Cizer 2-2 (1-2 după penalty-uri) FC Chieșd – Stejarul Sâg 7-2 Finala mică: Unirea Mirșid – Stejarul Sâg 7-2 Finala: FC Chieșd – Inter Cizer 7-0 Festivitatea de premiere a fost oficiată de președintele AJF Sălaj, Daniel Sabou, care a oferit cupe, medalii, diplome și mingi echipelor participante.
Mai mult...Zi: 10 februarie 2025
A vândut haine contrafăcute. Zălăuanca este cercetată penal
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au documentat activitatea infracțională a unei tinere în vârstă de 26 de ani, din Zalău, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de legislația privind mărcile și indicațiile geografice. Oamenii legii au stabilit că în perioada 2021-2022, tânăra ar fi vândut prin intermediul unei…
Mai mult...Cal salvat de pompieri
Zilele trecute, pompierii din Cehu Silvaniei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un grajd din localitatea Ulciug. Pompierii au salvat un cal blocat în interiorul grajdului și au împiedicat extinderea flăcărilor la casa de locuit din apropiere. În au ars grajdul și bunurile din interior. Incendiul s-a produs cel mai probabil, din cauza unui scurt circuit. La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii au acționat și pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, în localitățile Recea și Bercea. Flăcările s-au extins pe o suprafață de aproximativ un hectar. Nu…
Mai mult...Incendiu în Nadiș. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale
Pompierii din Cehu Silvaniei și Zalău au intervenit sâmbătă, 8 februarie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o firmă din localitatea Nadiș. La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau cu ardere generalizată în interiorul halei și la acoperiș, cu posibilitate de propagare la o casă învecinată și la anexele acesteia. Pentru misiune au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă pentru transportul apei și o ambulanță SMURD. După aproximativ două ore și jumătate, pompierii au stins incendiul, flăcările fiind împiedicate să se extindă la…
Mai mult...FAŢĂ ÎN FAŢĂ cu Adrian Lungu: invitat primarul comunei Șamșud, Bántó Zoltán (VIDEO)
Invitat: primarul comunei Șamșud, Bántó Zoltán, despre SlanăFest, eveniment care va avea loc sâmbătă, 15 februarie
Mai mult...Klaus Iohannis a demisionat din funcția de președinte
În urma unei declarații de presă, președintele Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de șef al statului. Astfel, Ilie Bolojan devine noul președinte interimar al României. „Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a transmis Iohannis.
Mai mult...Fotografia zilei
Iubire…
Mai mult...Jocuri de noroc pentru începători: ghid rapid
Când auzi de cazinouri și de tot felul de păcănele colorate, probabil te gândești la un loc unde se învârt role, se aruncă bani la ruletă și lumea e mereu în priză. Sună interesant, dar poate părea și intimidant dacă ești la primele încercări. Toată treaba asta cu pariurile și sloturile poate fi un pic amețitoare, mai ales când ai impresia că toți ceilalți știu exact ce fac. Adevărul e că nimeni nu se naște expert și oricine poate să intre în joc, atâta timp cât stă cu ochii pe…
Mai mult...„Dojane sinodale” pentru clericii şi monahii care se implică în campaniile electorale
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a aprobat în cadrul unei şedinţe de lucru desfăşurate sub preşedinţia Patriarhului Daniel, o serie de măsuri referitoare la respectarea disciplinei canonice şi statutare în rândul clericilor. Printre acestea se numără şi aplicarea unei „dojane sinodale scrise” pentru cei care au încălcat regulile impuse de Biserică. Potrivit unui comunicat emis de Patriarhia Română, această decizie vizează ierarhii, clericii şi monahii care nu au respectat disciplina canonică şi hotărârile sinodale referitoare la implicarea Bisericii în viaţa politică şi în campaniile electorale. Sinodul a reafirmat…
Mai mult...Rezervele de apă, suficiente pentru toate folosințele
Volumele de apă din principalele lacuri de acumulare sunt monitorizate și gestionate de specialiștii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa. Toate acestea asigură necesarul de apă pentru toți beneficiarii care se alimentează din sursa de apă de la suprafață. În ceea ce privește coeficientul de umplere în lacul de acumulare de la Vârșolț, aflat în administrarea ABA, acesta este de 64%. Din același spațiu hidrografic se mai regăsesc și lacurile Colibița, Fântânele sau Tarnița, toate cu un coeficient de umplere mai ridicat decât cel din Sălaj. Pentru luna februarie a…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 10 februarie
1803: contesa Rozalia Haller pune temelia Bisericii de piatră din Gâlgău S-a întâmplat în 10 februarie 1819 – Simon Bolivar este numit preşedinte al Venezuelei şi comandant suprem al armatei revoluţionare. 1836 – S-a născut Grigore Ştefănescu, geolog şi paleontolog, membru al Academiei Române. Sub îndrumarea lui, s-a întocmit, în 1898, prima harta geologică a României, la scara 1:200.000 (m.20.02.1911). 1836 – S-a născut compozitorul Eduard Wachmann, primul dirijor şi director al Filarmonicii Române (1868-1906) (m.11.12.1908). 1836 – S-a născut Grigorie Ştefănescu, geolog şi paleontolog, membru al Academiei Române (m.20.02.1911). 1867 – Are loc, la Iaşi, premiera…
Mai mult...România, una dintre țările cu cea mai mare creștere a salariului minim
România este unul dintre statele europene cu cea mai mare creștere anuală a salariului minim pe economie. Potrivit datelor Eurostat, România, Lituania, Bulgaria și Polonia sunt țările europene care s-au bucurat de cele mai mari creșteri ale venitului minim în perioada anilor 2015-2025 la nivelul Uniunii Europene. La polul opus, cele mai mici majorări salariale au fost înregistrate în Franța și Malta, de 2.1%, respectiv 2.9%. Cu toate acestea, veniturile variază de la un stat la altul. Dacă în țări precum Irlanda, Luxemburg, Germania, Belgia sau Franța, salariul minim pe…
Mai mult...Bancul zilei
Legea lui Raphel referitoare la afaceri: Cu cât angajaţii au mai puţin de lucru, cu atât vor lucra mai încet. Legea lui Franko privind locul de muncă: Dacă-ţi place ceea ce faci, probabil că faci ceea ce nu trebuie. Legea lui Slous: Dacă îndeplineşti o sarcină prea bine, vei rămâne cu ea pe cap.
Mai mult...A fost promulgat bugetul pentru anul 2025
Legea bugetului de stat pentru acest an și cea a bugetului asigurărilor sociale au fost promulgate de președintele României la data de 10 februarie. Acestea au fost votate de parlamentari miercurea trecută. Dintre deputați și senatori, 254 și-au acordat votul în favoarea acestora, în timp ce 192 au votat împotriva. Dacă premierul Marcel Ciolacu vede acest buget de stat ca fiind unul optimist, membri ai altor partide din opoziție îl văd ca pe unul de austeritate. Nelipsite în Plenul reunit au fost scandările la adresa prim-ministrului, cerându-i demisia. Cu atât…
Mai mult...