Un tânăr de 24 de ani din localitatea Creaca este cercetat pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat. Acesta a fost oprit pentru un control de polițiștii Serviciului Rutier pe drumul județean 191 C, în localitatea Brebi. În urma verificărilor a fost constatat faptul că autorizația de circulație provizorie eliberată autoturismului era expirată încă de la data de 16 decembrie 2024. Astfel, tânărului i-a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Mai mult...Lună: ianuarie 2025
Calendar istoric al judeţului Sălaj: 3 ianuarie
1911: la Gîrbou ia fiinţă Banca „Opinca-Reuniune de Păstrare şi Credit ca Însoţire” S-a întâmplat în 3 ianuarie 1853 – A apărut, la Sibiu, publicaţia „Telegraful român”, devenită, ulterior, organul de presă al Mitropoliei Ortodoxe de Alba Iulia şi Sibiu. 1868 – S-a născut Franz Valerie Marie Cumont, istoric, arheolog, epigrafist şi filolog belgian, membru de onoare străin al Academiei Române (m.1947). 1875 – A murit compozitorul George Bizet, unul dintre creatorii operei naţionale franceze („Carmen”, „Pescuitorii de perle”). 1883 – S-a născut Clement Richard Attlee, conducător al Partidului Laburist şi premier al Marii Britanii (1945-1951) (m.1967).…
Mai mult...Bancul zilei
La gară. – Nu vă supărați, pot să vă pun o întrebare? – Desigur, doar de aceea suntem birou de informații. – Îmi stă bine blondă?
Mai mult...Femeie rănită la Borla
Joi, 2 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Borla, a avut loc un accident rutier. Polițiștii au constatat că o femeie de 32 de ani, din localitatea Bobota, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Borla, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a lovit un imobil situat pe partea stângă a sensului său de mers. În urma impactului, femeia a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la o unitate medicală. Conducătoarea…
Mai mult...Un nou accident între Jibou și Var. Un bărbat a ajuns la spital
În ziua de Anul Nou, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați cu privire la faptul că pe drumul dintre localitățile Jibou și Var a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Polițiștii au constatat că un bărbat de 59 de ani, din orașul Jibou, în timp ce conducea un autoturism a intrat în autoturismul care circula în fața sa, condus de o femeie de 31 de ani, din localitatea Gâlgău Almașului. În urma impactului, un bărbat de 42 de ani, pasager…
Mai mult...Un zălăuan a pierdut banii la jocuri de noroc, iar apoi și-a înscenat jaful
În de 31 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat de 55 de ani, din Zalău, s-ar fi prezentat la o unitate medicală din oraș unde a anunțat că în seara zilei de 30 decembrie 2024, ar fi fost lovit în zona capului de către o persoană necunoscută, care i-ar fi furat portmoneul ce conținea 4.200 de lei, documente și o pungă cu alimente. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au demarat cercetări în cauză, iar în urma verificărilor efectuate…
Mai mult...Atenționări pentru șoferii sălăjeni care pornesc spre Maramureș
Sălăjenii care pornesc cu mașinile spre județul Maramureș trebuie să fie atenți. Pe mai multe drumuri din județul vecin se circulă în condiții de iarnă. Mai multe echipaje ale Secției de Drumuri Naționale din Baia Mare intervin pentru asigurarea circulației pe DN 18, Pasul Gutâi, județul Maramureș. Utilajele acționează cu lamă și material antiderapant pe toate sectoarele de drum din administrare unde se înregistrează precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. „Vă rugăm să circulați prudent, să plecați la drum doar dacă aveți autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă…
Mai mult...Sălăjenii pot solicita livrarea pașaportului direct la domiciliu
Direcția Generală de Pașapoarte informează că, de la 1 ianuarie 2025, interacțiunea cetățenilor cu structurile de pașapoarte se simplifică, astfel încât aceștia vor avea posibilitatea de a opta pentru livrarea pașaportului simplu electronic, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României. Acest serviciu nu determină modificări ale costului pașaportului simplu electronic, contravaloarea acestuia rămânând neschimbată. Așadar, cetățenii vor putea solicita livrarea pașaportului simplu electronic nu doar la adresa de domiciliu, ci la orice altă locație convenabilă aleasă de către aceștia. Măsura a fost adaptată nevoilor cetățenilor și continuă demersurile de…
Mai mult...Anul nou a venit cu un „cadou” și pentru sălăjeni. Apă și canalizare mai scumpe
Compania de Apă Someș anunță că noile prețuri/tarife pentru care s-a comunicat intenția de ajustare în cursul lunii decembrie, au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2025, după cum urmează: preț apă potabilă: 6,52 lei/mc inclusiv TVA (9% TVA) și tarif canalizare-epurare: 6,92 lei/mc inclusiv TVA (9% TVA). Rațiunea necesității de ajustare a prețurilor/tarifelor rezidă în nevoia respectării Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare (strategiei tarifare) în perioada 2024-2028, conform hotărârii Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, precum și în nevoia de…
Mai mult...Cum au arătat rezultatele liceelor din Sălaj în 2024?
Anul 2024 a fost unul cu rezultate bune și foarte bune la examenul de bacalaureat, susținut de absolvenții liceelor sălăjene. Alegerea liceului potrivit pentru elevii claselor a VIII-a este e etapă semnificativă și timpurie. Pentru a fi luată o decizie după preferințe și așteptări, o bună parte dintre copii și părinți se orientează spre liceele care îndeplinesc o serie de criterii. Dintre acestea se regăsesc mediile de admitere și rezultatele de la bacalaureat. Deși abia la început de an, simularea Evaluării Naționale la clasa a VIII-a va avea loc în…
Mai mult...Reducerea de 90% la biletele de tren pentru studenți, doar pe rutele acasă-facultate
Odată cu intrarea în 2025, studenții din întreaga țară nu vor mai fi beneficiarii călătoriilor reduse cu 90% din preț pe trenurile CFR. Cele cu reducere vor mai putea fi cumpărate doar pentru rutele dintre localitățile de domiciliu ale studenților și centrele universitare, după cum a transmis compania. În vederea achiziționării acestora, studenții vor prezenta legitimația de student în format original și actul de identitate pentru verificarea localității de domiciliu. Regăsită în Ordonanța „trenuleț”, decizia a stârnit nemulțumiri în rândul studenților și au fost organizate proteste. CFR Călători a transmis…
Mai mult...Două sălăjence sunt căutate de polițiști
Azi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați cu privire la faptul că, două persoane, respectiv o tânără de 20 de ani, din municipiul Zalău – LINGURAR MARIA și o minoră de 13 ani, din comuna Mirșid – LINGURAR ANDREEA, ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu au mai revenit. Minora Lingurar Andreea are următoarele semnalmente: înălțime aproximativ 1,50 m, greutate 45 de kilograme, ochi căprui, păr brunet, față ovală. La momentul plecării, minora purta o geacă neagră, pantaloni maro și adidași de…
Mai mult...Accize mai mari în 2025 la carburanți sau alcool
Odată cu adoptarea noilor măsuri fiscale, accizele la motorină, benzină sau băuturi alcoolice vor fi mai mari. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în noul an acciza pentru benzina fără plumb este majorată la 2.528 lei pentru o mie de litri. În 2024, valoarea acesteia era mai mică, de 2.019 lei. Cât despre motorină, valoarea a crescut la 2.317 lei pentru o mie de litri, de la 1.850 lei cât era stabilită în 2024. Și cea pentru bere a resimțit o creștere. Valoarea acesteia este acum de 4.82 lei/hl/1 grad Plato, iar…
Mai mult...Anul nou, încă întâmpinat cu obiceiuri străvechi în Sălaj
Vestea trecerii în noul an este transmisă și acum oamenilor prin tradiții și obiceiuri duse mai departe de noile generații. De Anul Nou, tinerii cutreieră și acum casele cu plugușorul sau cu sorcova. Prin aceste ritualuri este adusă speranța unui an mai bun, cu sănătate, bucurii și roade multe. Sălajul, locul unde obiceiurile sunt păstrate și în prezent Plugușorul, unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri ale Anului Nou, este practicat cu precădere la țară, chiar și în sate sălăjene. Cu plugușorul merg din casă în casă grupuri de băieți și…
Mai mult...