Rata șomajului înregistrată în Sălaj a fost de 6.12 la sfârșitul lunii octombrie a acestui an. Aceasta este în creștere cu 0.16 puncte procentuale, comparativ cu luna anterioară, când aceasta avea valoarea de 5.96. La finalul lunii noiembrie 2024, numărul total de șomeri din Sălaj a fost de 5535 de persoane. În luna octombrie, numărul acestora era mai mic cu 151 de persoane. Astfel, se remarcă o creștere de 0.16 puncte procentuale. Comparativ cu aceeași perioadă din 2023, rata șomajului din acest an este mai mare cu 0.83 puncte procentuale.…
Mai mult...Lună: decembrie 2024
Incendiu în Șimișna. O casă a luat foc
Echipajele operative din cadrul Gărzii de Intervenție Ileanda și Secției de Pompieri Jibou au fost solicitați în această dimineață, în jurul orei 09:45, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, situată în localitatea Șimișna. Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o autocisternă, o autospecială pentru munca operativă și o ambulanță SMURD. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, incendiul se manifesta generalizat la mansarda și acoperișul casei de locuit, cu degajări mari de fum…
Mai mult...Femeie din Creaca, „afumată bine” la volan
Zilele trecute, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Jibou au depistat o femeie de 45 de ani, din comuna Creaca, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. Testarea acesteia cu aparatul etilotest, a relevat o concentrație de 1.04mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri.
Mai mult...În Ilișua. A consumat băuturi alcoolice, a condus și a lovit mai multe mașini
A doua zi de Crăciun, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Șărmășag au fost anunțați că un autoturism care se deplasa prin localitatea Ilișua, ar fi lovit mai multe vehicule care se aflau staționate, ulterior, continuându-și deplasarea. Polițiștii s-au deplasat în zonă, iar în urma verificărilor efectuate, autoturismul semnalat a fost identificat pe drumul județean 110B, între localitățile Ilișua și Lompirt. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 32 de ani, cetățean străin. S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.76 mg/l…
Mai mult...Peste două mii de sălăjeni au fost integrați pe piața muncii
Peste două mii de sălăjeni au fost angajați în primele 11 luni ale acestui an prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj. Aceste persoane au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate la nivelul instituției. În primele 11 luni ale anului 2024, un număr de 2103 persoane au fost integrate pe piața muncii. Acest lucru este datorat măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate la nivelul AJOFM Sălaj. Din numărul total de persoane ocupate până la data…
Mai mult...Dosar penal pentru un sătean din Măeriște
Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Șărmășag au oprit, în dimineața zilei de Crăciun, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Măeriște. Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. Rămâne veșnica întrebare: Cum poate fi rezolvată problema celor care beau, iar apoi conduc? Simplu, credem noi. Prin anularea pe viață a permisului…
Mai mult...Nesimțirea n-are limite. Tot mai mulți sălăjeni sunt prinși la volan sub influența alcoolului
Nu vor să înțeleagă sau nu conștientizează că alcoolul este un real pericol pentru conducătorii auto. Polițiștii sălăjeni depistează în trafic tot mai mulți conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice. În ziua de Crăciun, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Gârbou. S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1.13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării…
Mai mult...Întreruperi în furnizarea apei în mai multe localități sălăjene
Vara acestui an a fost una cu probleme grave în furnizarea apei potabile la nivelul județului Sălaj. Atunci a fost secetă și cald. Acum este iarnă, dar probleme cu apa tot sunt. Compania de Apă Someș a anunțat că astăzi, în mai multe localități, avariile apărute au cauzat întreruperi în programul de furnizare. La Zalău sunt afectate străzile Corneliu Coposu, Avram Iancu, Tipografiei, Kossuth, cartierul Livada Meseș, străzile Alexandru Lăpușneanu, Iancu de Hunedoara, Bathory, Alexandru Ioan Cuza, Matei Basarab, Matei Corvin, dar și alte străzi. Ora estimată pentru reluarea furnizării…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 30 decembrie
1796: se naşte, la Jibou, Wesselényi Miklós jr. – baron, om politic, scriitor, publicist, luptător pentru desfiinţarea iobăgiei şi a egalităţii între naţionalităţi S-a întâmplat în 30 decembrie 1691 – A murit Robert Boyle, fizician şi chimist britanic; este autor al legii care îi poartă numele, “legea Boyle”, potrivit căreia volumul unui gaz variază invers proporţional cu presiunea (n.25.01.1627). 1819 – S-a născut Theodor Fontane, prozator şi poet german, unul dintre întemeietorii romanului realist german (« Effi Briest »,”Adultera ») (m.20.09.1898). 1860 – S-a născut Giovani Ioan Dimitrescu, tenor (m.03.03.1913). 1863 – S-a născut Ion Gorun, prozator,…
Mai mult...Foc de artificii în noaptea dintre ani la Șimleu Silvaniei
Trecerea în noul an va fi marcată și în acest an la Șimleu Silvaniei. Autoritățile locale au pregătit pentru locuitorii orașului un spectacol de artificii pe fond muzical, cu elemente și efecte speciale. Evenimentul organizat în noaptea dintre ani va avea loc în centrul orașului, în proximitatea Băncii Transilvania, marți, 31 decembrie, începând cu ora 23.45. Cei prezenți vor întâmpina intrarea în anul 2025 și cu o cupă de șampanie. Mai mult, Primăria Șimleu Silvaniei le adresează mulțumiri tuturor pentru sprijinul acordat în 2024 și le urează șimleuanilor să aibă…
Mai mult...Bancul zilei
– Ce frumoasă ești! Când termini munca? – Dacă totul merge bine, la 63 de ani.
Mai mult...La Zalău, impozitele aferente anului 2025 pot fi plătite începând cu data de 13 ianuarie
Aproape de fiecare dată, la începutul fiecărui an, la ghișeele Primăriei Municipiului Zalău veneau zilnic zeci, iar uneori sute de oameni, se formau cozi, pentru plata impozitelor și taxelor locale. Oamenii trebuie să înțeleagă că au la dispoziție trei luni pentru plata acestor impozite astfel încât să beneficieze de anumite facilități. De această dată, Primăria Zalău anunţă contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, că în anul 2025, activitatea de încasare a impozitelor şi taxelor locale cu debit (impozite/taxe pe clădiri, impozite/taxe pe teren, impozite pe mijloacele de transport, taxe reclamă…
Mai mult...În atenţia publicului călător
Casa din filmul „Singur acasă” a fost vândută de Crăciun
Casa din filmul „Home Alone/ Singur acasă” şi-a găsit un cumpărător, la şapte luni după ce a fost scoasă la vânzare şi chiar la timp pentru Crăciun, potrivit USA Today. Casa cu 5 dormitoare şi 6 băi, situată în Winnetka, Illinois, a fost scoasă la vânzare pentru 5,25 milioane de dolari la sfârşitul lunii mai, conform listei Zillow. Exteriorul acestei case a fost folosit ca locuinţa familiei McCallister atât în filmul clasic de Crăciun din 1990 „Home Alone”, cât şi în continuarea sa din 1992, „Home Alone 2: Lost in…
Mai mult...