Vineri, 18 octombrie 2024, cu ocazia Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj și cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (Centrul Regional Cluj) a organizat un flashmob în cadrul Proiectului de prevenire a traficului de ființe umane „Nu sunt de vânzare!”, aflat la ediția a XIV-a. Scopul acțiunii a fost creşterea nivelului de conştientizare a populației generale în ceea ce priveşte amploarea fenomenului privind traficul de persoane. La eveniment au…
Mai mult...Zi: 21 octombrie 2024
Digul lacului de la Vârșolț, verificat de experți
În această perioadă au fost finalizate acțiunile de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor din județele Satu Mare și Sălaj. În cadrul acestor acțiuni organizate anual, la inițiativa Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, experții au verificat starea tehnică și funcțională a digurilor, a barajelor și a acumulărilor. De asemenea, au fost vizate lucrările de reprofilare/decolmatare a cursurilor de apă. Totodată, s-a urmărit situaţia stocurilor de materiale şi mijloace de apărare împotriva inundaţiilor, verificarea existenței planurilor locale de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor…
Mai mult...Preotul Claudiu-Ionuț Boia a primit distincția ,,Sfântul Chiril al Ierusalimului”
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc, zilele trecute, conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă a preoților din Episcopia Sălajului. Conferințele pastoral-misionare se desfășoară de două ori pe an, tematica acestor conferințe fiind unitară în întreaga Patriarhie. Conferința s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a fost susținută de Preacucernicul Părinte Andrei-Ionuț Muntean, preot paroh al Parohiei Cuceu, din Protopopiatul Jibou. Tema tratată a fost în acord cu tematica propusă de Sfântul Sinod privind „Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor…
Mai mult...Sălăjeanul Andrei Florian, noua stea a boxului românesc
Președintele Consiliului Județean Sălaj (CJ), Dinu Iancu-Sălăjanu, s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu pugilistul Andrei Florian, considerat noua stea a boxului românesc. În vârstă de 19 ani, sportivul sălăjean a câștigat recent, în Malta, titlul WBF International. Este cea de-a doua centură pe care Andrei o obține în acest an, după centura IBA International Super Middleweight, adjudecată în luna mai, la Zalău. În data de 29 noiembrie, sălăjeanul va lupta la București pentru titlul WBF Intercontinental, împotriva lui Jose „La Dinamita” Espinoza, component al lotului Venezuelei. Președintele CJ Sălaj l-a felicitat…
Mai mult...Lucian Bode, deputat PNL: „PNL cu faptele, alții cu vorbele. Planul de 3 miliarde euro pentru industria românească poartă amprenta liberală!”
„România produce”- așa se numește cel mai ambițios program destinat revitalizării industriei românești pe care Partidul Național Liberal îl susține și pentru care a identificat resursele necesare în Guvern. Programele de acest gen sunt o șansă unică ca România să își consolideze industria și să accelereze dezvoltarea mediului antreprenorial în sectoare economice strategice. „Raportat la potențialul său, trebuie să repunem România pe harta industrială europeană. Mai întâi, este important să avem mai multe locuri de muncă bine plătite, iar industria românească să performeze și să fie competitivă. Am venit cu…
Mai mult...Zvonoteca
# A luat-o razna lumea cu ciocolata Dubai, Dubăi, cum doriți voi. Toată lumea vrea ciocolata-minune. Au apărut și ditamai cozonacii dubălăi, napolitanele dubălaie, plăcintele cu umplutură de dubai. Mai vreți? Incredibil ce face efectul de turmă cu noi. Poftă bună la bunătăți, la piroște din Dubai! # Scandal pe Vladimirescu. Nervi, șoferi supărați, roți sparte și tăiate, la fel și în Ortelec. Ce fain e să dai cu roata din față a mașinii într-un capac tăios de canalizare, nu? Felicitări, tu plătitorule de taxe, le iei la rând pe…
Mai mult...Razie la Jibou. Misiune în forță a polițiștilor
Azi dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai altor structuri specializate, desfășoară o acțiune cu efective mărite, de tip razie, în localitatea Jibou. La această acțiune participă polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Acțiunea are drept scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, combaterea infracțiunilor, în special a celor comise cu violență, creșterea siguranței cetățenilor, creșterea disciplinei rutiere și combaterea principalelor…
Mai mult...BSG Amanet & Exchange – Servicii avantajoase și sigure pentru amanetarea aurului și electronicelor
BSG Amanet & Exchange domină piața de amanet din România, oferind servicii avantajoase și sigure pentru amanetarea aurului și argintului, electronicelor sau a ceasurilor. Cu prețuri competitive și transparență absolută, BSG este alegerea ideală pentru cei care au nevoie rapid de bani. La BSG Amanet & Exchange, clienții primesc 210 lei/gram pentru aurul de 14K, unul dintre cele mai bune prețuri de pe piață. Pe lângă acest preț competitiv, BSG oferă dobânzi avantajoase și evaluări gratuite pentru orice obiect din aur, fie că este vorba de bijuterii, lingouri, obiecte…
Mai mult...Despre politicienii mincinoși
Daniel Mureşan Se apropie alegerile, iar politicienii mincinoși au tras adânc aer în piept și au pornit la treabă. Desigur, vinovat în ecuația minciunilor de campanie e și electoratul, care a început să nu mai deosebească adevărul de minciună. De fapt trăim într-o perpetuă păcăleală și ne este greu să le deosebim. Politicienii mint fiindcă noi cumpărăm minciuna, ne-am obișnuit cu ea. Altfel nu mi-aș explica audiențele unor televiziuni ce mint de dimineață până-n seară. Îi votăm pe cei ce ne mint din patru în patru ani, e un fel…
Mai mult...