Drumuri forestiere modernizate la Tusa și Valea Corbului

Direcția Silvică Sălaj a finalizat modernizarea drumurilor forestiere Tusa și Valea Corbului aflate în administrarea Ocolului Silvic Măgura din Șimleu Silvaniei. Investiția, cu o valoare de 6,5 milioane lei, este de o importanță deosebită atât pentru gestionarea fondului forestier, cât și pentru comunitățile locale din zonă. Lungimea totală a drumurilor forestiere modernizate este de 6,25 kilometri. Recepția lucrărilor a avut loc joi, 10 octombrie, în prezența reprezentanților Direcției Silvice Sălaj, Primăriei Sâg și executantului lucrărilor. În ultimii ani, Direcția Silvică Sălaj a investit peste 12,5 milioane de lei pentru modernizarea…

Mai mult...

Val de viroze printre sălăjeni

Numărul îmbolnăvirilor de sezon a crescut semnificativ în ultimele săptămâni, mai ales după începerea noului an școlar. Cele mai mari probleme sunt la preșcolari, dar și la elevii de gimnaziu, potrivit medicilor de familie. Părinților li se recomandă să nu îi trimită pe copii la școală, respectiv la grădiniță, dacă tușesc, dacă au febră sau durere în gât, pentru prevenirea de noi îmbolnăviri. Desigur, situația este prezentă an de an în pragul începerii sezonului rece și imediat după începerea școlii.

Mai mult...

Cum să alegeți corect creditul online?

Imprumuturile online au devenit cea mai accesibila forma de finantare a zilelor noastre, avand criterii de eligibilitate permisive si oferind oricarui solicitant confortul de a accesa un credit rapid online, de oriunde s-ar afla, fara a fi nevoit sa se deplaseze. Cu toate acestea este important sa stim ca nu orice credit online este avantajos sau benefic pentru noi, iar in prezentul articol vom explora aspectele de care trebuie sa tinem cont atunci cand alegem sa accesam un astfel de imprumut. Cuprins Verificarea institutiei creditoare Posibilitatea accesarii in functie de…

Mai mult...

Zălăuan încătușat de polițiști. Îl așteaptă închisoarea

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat european de arestare, privind un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Zalău. Pe numele acestuia, autoritățile italiene au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, pe teritoriul Italiei. Bărbatul în cauză a fost încarcerat, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru confirmarea mandatului de arestare.

Mai mult...

Joaca de-a urgențele, o problemă și în Sălaj

Din păcate, în Sălaj încă mai există persoane care nu înțeleg că pompierii, ambulanța, paramedicii SMURD sau alte servicii de itnervenție trebuie solicitate strict în cazuri de urgență. În cadrul unei conferințe de presă, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj, colonelul Adrian Dobocan, a declarat că numărul apelurilor false cu care se confruntă pompierii a scăzut semnificativ în ultimul timp, dar nu în totalitate. E trist că încă sunt persoane care se joacă de-a urgența.

Mai mult...

Zvonoteca

# Bieți nori adunați pe cerul Zalău i-a făcut iar pe câțiva zălăuani să-și acopere mașinile cu covoare. Să vedeți cum stăteau persanele pe golf de zici că urma un târg de vechituri. Râdem și glumim, dar vorba aia, cu vremea nu te pui. # Se anunță vizite la nivel înalt în Sălaj, politicieni gata să ridice Sălajul în slăvi pentru niște amărâte de voturi la parlamentare. Baiul e că mulți îi vor crede pe acești păcălici. * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!…

Mai mult...

Anchetă la Marca: declarații false, o armă și trei tineri răniți

Polițiștii din Nuşfalău și cei din Șimleu Silvaniei au extins cercetările privind evenimentul rutier anunțat în data de 6 octombrie, în localitatea Marca. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că evenimentul rutier s-a produs pe drumul comunal dintre localitățile Marca și Cerișa, iar la volanul autoturismului nu se afla femeia de 49 de ani așa cum s-a anunțat inițial, ci un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ip, care, după producerea evenimentului, ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului de caz. De asemenea,…

Mai mult...

Unde mergem?

Vineri 11.10.2024 • Handbal feminin – tineret: HC Zalău – Măgura Cisnădiei, Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” Zalău – ora 15 • Fotbal Liga a III-a: SCM Zalău – CS Minaur Baia Mare, Stadion Municipal Zalău – ora 15 • Film – Întors pe dos 2, Cinematograful Scala – ora 15.25 • Film – Leo, marele inventator, Cinematograful Scala – ora 16.10 • Planetariu (Cinematograful Scala) – „Sunstruck” – ora 16.30 • Film – Şcoala animalelor magice, Cinematograful Scala – ora 17.35 • Planetariu (Cinematograful Scala) – Călătoria unui foton prin…

Mai mult...

Aplicația noastră este?

Daniel Săuca „Nu este”, îi răspund vânzătoarei de la hipermarket. Mă întreabă de fiecare dată. Și îi răspund calm-absent că nu am. Aplicația vieții. Așa și cu alegerile ce bat la ușă. Nu am „aplicația”. Dintr-o altă perspectivă. Adică partidele încearcă să-și vândă „marfa” fără să reușească să mă prindă într-o aplicație. Altfel spus, să le fiu client fidel. Să știe ce gândesc, ce cumpăr, ce așteptări am. Ce-i drept, eu cam scriu ce gândesc (și la rubrica de față). Nu știu dacă asta contează (și) pentru duzinele de consultanți…

Mai mult...