Ce premiem? Bunii-platnici sau rău-platnicii?

Prin OUG 107/2024 se încearcă a se încasa sume suplimentare la buget, prin amnistierea celor care au restanțe de plată la bugetul de stat la data de 31.08.2024, adică își plătesc datoriile principale până în 25.11.2024, respectiv sunt scutite de plata accesoriilor companiile private, iar persoanele fizice sunt scutite și de o parte din datoriile principale, respectiv 50% sau 25%, după caz, plus anularea accesoriilor, adică penalităților și dobânzilor aferente sumelor neplătite, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin stimularea companiilor private plătitoare de impozit pe profit…

Mai mult...

Accident în Jibou. Trei persoane au fost rănite

  Azi dimineață polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, în localitatea Jibou, a avut loc un accident rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, o femeie de 45 de ani, din localitatea Someș-Odorhei, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Odorheiului din Jibou, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, la intersecția cu strada Stejarilor a acroșat un imobil, situat la colțul intersecției. În urma accidentului rutier, conducătoarea autoturismului, precum…

Mai mult...

Colegiul Medicilor din România a invalidat alegerile din Sălaj

Invalidarea alegerilor din perioada 20-21 septembrie 2024 desfășurate la nivelul Colegiului Medicilor Sălaj a fost anunțată printr-o decizie de forul central, ca urmare a raportului transmis de Consultantul IT Național din care rezultă accesarea ilegală a datelor alegătorilor de către comisia electorală teritorială Sălaj, pentru a verifica dacă au votat electronic. Au fost verificați de către președintele comisie electorale Sălaj și de încă un membru al comisiei electorale, contrar prevederilor legale a Regulamentului electoral, dacă au votat electronic toți cei 355 de medicii cu drept de vot, printr-un număr 1307…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 29 septembrie

1893: se pune piatra de temelie a Şcolii confesionale din Sici S-a întâmplat în 29 septembrie 1547 – S-a născut Miguel de Cervantes Saavedra, scriitor spaniol, poet, dramaturg, autorul celebrului roman “Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha” (m.23.04.1616). 1812 – S-a născut Eudoxiu Hurmuzachi, cercetător al arhivelor, istoric, membru al Societăţii Academice Române. Documentele de arhivă, peste 6 000 la număr, strânse în cercetările întreprinse constituie fondul de documente ce-i poartă numele – “Colecţia Hurmuzaki” (m.29.01/10.02.1874). 1901 – S-a născut Enrico Fermi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938, membru de…

Mai mult...

Tânără dintr-un centru de plasament, căutată de polițiști

Ieri, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei  Cristina Ilieș, în vârstă de 16 ani, dintr-un centru de plasament din localitatea Cehu Silvaniei. Semnalmente: aproximativ 1,70 m înălțime, greutate aproximativ 55 de kilograme, păr șaten, ochi căprui, un tatuaj cu simbolul unui șarpe pe claviculă și antebraț. La momentul plecării, aceasta purta un tricou negru, blugi albaștri și încălțăminte sport. Cei care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de…

Mai mult...