Accident rutier în localitatea Mirșid

Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit, în data de 26 iunie, la ora 7.22, în localitatea Mirșid, după ce au primit un apel la 112 despre un accident rutier. Potrivit informațiilor, incidentul a avut loc în apropierea intersecției DN 1 H cu DN 1 T și a implicat două autoturisme. Un bărbat în vârstă de 75 de ani, din Creaca, circula pe DN 1 H, când a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de o femeie în vârstă de 35 de ani, din Zalău. În urma impactului, femeia și un…

Mai mult...

Ziua Drapelului Național, marcată și la Zalău

Da, Ziua Drapelului Naţional a fost marcată miercuri și la Zalău, printr-un ceremonial militar şi religios, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene. În cadrul ceremonialului, profesorul de istorie Diana Vaida a vorbit despre semnificaţia şi istoricul Drapelului Naţional, iar mai apoi prefectul Dari Toma a dat citire unei alocuţiuni privind această sărbătoare naţională. Purtat pe braţe de şase militari, tricolorul a fost sfinţit şi sărutat de oficilităţi, iar mai apoi a fost arborat pe catargul din centrul Zalăului. Festivitatea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, pe fundalul sonor asigurat…

Mai mult...

Șofer din Florești, prins beat la volan

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, în timp ce patrulau în localitatea Ip, în data de 23 iunie, au oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, originar din comuna Florești, județul Cluj. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, relevând o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. În conformitate cu procedurile în vigoare, respectivul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. În urma acestui incident, polițiștii au deschis un dosar de cercetare panală pe numele…

Mai mult...

Îngrijorător. Sălajul are tot mai mulți copii cu handicap

Numărul sălăjenilor încadrați în diferite grade de handicap crește de la un an la altul. Dacă ne referim la copii, doar pe parcursul anului trecut, Serviciul de Evaluare Complexă al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția  Drepturilor Copilului Sălaj a evaluat medical, social și psihologic 787 de copii din județ. Pentru 752 de copii s-a acordat un anumit grad de handicap, iar pentru 35 s-a respins încadrarea într-un grad de handicap. De asemenea, 598 de cazuri au fost revizuite, iar 198 sunt cazuri noi de copii care au necesitat…

Mai mult...

Cătălin Ilieș, un exemplu de excelență și dăruire

Cătălin Ilieș, un tânăr de excepție și șef de promoție, a absolvit recent Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, programul de studii Sociologie în Limba Engleză din cadrul Universității din București, lăsând în urma sa o impresionantă carieră academică marcată de note maxime și implicare activă în comunitate. Facultatea, cu o durată de trei ani, a fost o perioadă în care Cătălin s-a remarcat prin perseverența și pasiunea sa pentru învățătură. Acesta a obținut în mod constant note foarte bune, devenind un model pentru toți elevii și studenții. Anterior, Cătălin…

Mai mult...

Șofer prins băut la volan în Jibou

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc în data de 23 iunie, în jurul orei 9.56, pe strada Tudor Vladimirescu din Jibou. Oamenii legii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Cheud. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o concentrație alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în…

Mai mult...

Sălajul, din nou sub avertizare meteorologică

Continuă șirul avertizărilor meteorologice de vremea rea. Potrivit Severe Weather Alert – Sălaj, în perioada 26 – 27 iunie sunt posibile fenomene meteo periculoase: averse, local torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină de mici dimensiuni. Aceste fenomene sunt posibile pe întreg teritoriul județului Sălaj. În intervalul menționat, cu precădere în zona vestică a județului, vremea va fi instabilă, prin urmare pe arii restrânse se vor semnala averse, local torențiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină de mici dimensiuni, iar la nivel local se vor acumula…

Mai mult...

Beat de dimineață și prins la volan de către polițiști

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Zalău a fost prins conducând beat la volan. Incidentul a avut loc în data de 23 iunie, la ora 7.41, pe strada Gheorghe Doja din municipiu. Autoritățile au oprit pentru control autoturismul condus de bărbat și l-au supus unui test cu aparatul etilotest. Rezultatele au arătat o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testului, șoferului i-au fost recoltate probe biologice. Totodată, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală și urmează să fie cercetat pentru fapta…

Mai mult...

Șofer beat, prins de polițiști în Zalău

În seara zilei de 22 iunie, în jurul orei 22.43, polițiștii Biroului Rutier din Zalău au oprit pentru control un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazul. La volan se afla un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Zalău. În timpul controlului, polițiștii l-au supus pe bărbat la testul cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, respectivul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a nivelului alcoolemiei. Polițiștii rutieri…

Mai mult...

Zvonoteca

# Perioada ferstivismelor se apropie de final, dar încă nu e gata. Ne plac la maxim festivismele, parcă au ajuns la rang de virtute, organizăm festivități de absolvire și a clasei pregătitoare, aruncăm cu diplome de parcă sunt stropi de ploaie. Pe bune? Ce o să se întâmple în iulie și august? O să fie liniște, nu? # Nu trece o zi fără să fim avertizați că vine căldură, ploaie, frig, furtună, vânt, vijelii, grindină sau praf de la mă-sa. Asta e societatea în care am ajuns să trăim. Păi…

Mai mult...

Cum alegi cea mai bună hrană pentru câini? Ce elemente trebuie evitate?

Alegerea hranei pentru câini poate fi derutantă. Există multe produse la rafturi, una mai interesantă decât cealaltă însă toate acestea ajung să deruteze în momentul în care dorești să alegi cea mai bună hrană pentru câini. Ce alegi? Ce hrană va fi cea mai bună? Cum facem ca animalul nostru de companie să fie la fel de fericit ca și cățelușul de pe ambalaj? Din nefericire, se întâmplă adesea ca atunci când ne întoarcem de la magazin și deschidem pachetul de mâncare, câinele să evite pur și simplu cu mult…

Mai mult...

Se dă startul proiectului „BiblioVoluntarii și bogăția patrimoniului local”

Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Sălaj, în colaborare cu Asociația ARHAIC, dă startul celui mai așteptat proiect al verii: „BiblioVoluntarii și bogăția patrimoniului local”. Acest proiect va îmbina dragostea pentru carte și lectură cu voluntariatul și conservarea patrimoniului cultural local. „Am scris acest proiect din dorința de a le oferi tinerilor de peste 14 ani o altfel de vacanță de vară”, a declarat Mariana Marian, managerul Bibliotecii Județene Sălaj. „Împreună cu partenerii noștri, Asociația ARHAIC, în cadrul proiectului Ambulanța pentru Monumente Sălaj, vom…

Mai mult...

Copaci doborâți de furtună în Zalău și Ciumărna

Furtuna înregistrată zilele trecute a cauzat probleme în mai multe zone din Sălaj. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj au intervenit pentru degajarea mai multor copaci căzuți din cauza vântului puternic, pe drumuri din localitățile Zalău și Ciumărna. Din fericire, furtuna nu a rănit oameni, dar a provocat pagube inclusiv în agricultură, în culturile de pomi fructiferi și legume.

Mai mult...