Sălajul, inclus într-un program pilot pentru depistarea tulburărilor metabolice la nou-născuți

Președinta Alianței Naționale pentru Boli Rare din România (ANBR), Dorica Dan, a anunțat că Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea din Reykjavik, Islanda şi ANBR, a finalizat proiectul pilot de screening neonatal extins „METABOMS”. Prin acest proiect a fost înființat primul laborator din România dedicat screening-ului neonatal bazat pe spectrometrie de masă. Laboratorul funcționează în cadrul Centrului de Cercetări pentru Medicină Avansată – MEDFUTURE al UMF „Iuliu Hațieganu. Au fost efectuate 14.852 de probe până în data de 12 aprilie. Proiectul se desfășoară…

Mai mult...

Percheziții la Zalău. Sunt căutați tâlhari și hoți

Poliţiştii au efectuat la începutul acestei săptămâni percheziţii în Ploieşti şi Zalău, dar şi într-o comună din Buzău, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, furt, conducerea unei mașini fără permis, dar și părăsirea locului accidentului. Potrivit oamenilor legii, faptele ar fi fost comise în luna ianuarie a acestui an. „Din cercetări, a rezultat faptul că bănuiţii, aflându-se pe strada Vagonului din municipiul Ploieşti, ar fi deposedat, prin ameninţare cu un obiect tăietor-înţepător, de geanta personală în care se aflau 1.000 de euro, dar şi documente personale,…

Mai mult...

Bibliotecile şi muzeele, închise de sărbători

Angajaţii din domeniu cultural se consideră discriminaţi de autorităţi şi au decis să intensifice protestele. Muzeografii şi bibliotecarii continuă protestele şi vor închide instituţiile în zilele de sărbători legale, nemulţumiţi fiind din cauză că nu au primit niciun răspuns la revendicările formulate în ultimele luni. Federaţia Naţională Sindicală CulturMedia afiliată Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa „protestează vehement faţă de politica continuă de desconsiderare şi umilire a salariaţilor din sistemul naţional de muzee şi biblioteci a acutualului guvern şi decide continuarea protestelor”: „Întrucât nu au primit niciun răspuns la revendicările formulate…

Mai mult...

Afecțiunile respiratorii cauzează probleme printre sălăjeni

Chiar dacă a venit primăvara, afecțiunile respiratorii cauzează încă probleme printre sălăjeni, cei mai afectați fiind copiii. În ultima săptămână, în județ a fost înregistrat un singur caz de ILI (boală asociată gripei), peste 1.700 de persoane cu infecții ale căilor respiratorii superioare și 171 de persoane cu pneumonie. Din fericire, incidența acestor boli a început să scadă și pe fondul încălzirii vremii. În cazul pacienților cu pneumonie, 35 au fost internați, majoritatea copii.

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: Tratamente la viţa de vie

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: UNCINULA NECATOR (făinarea), TETRANYCUS URTICAE (păianjenul roșu), ERIOPHYES VITIS (erinoza). UNCINULA NECATOR (făinarea) – ciuperca se transmite de la un an la altul, prin miceliu de rezistență situat în interiorul mugurilor, sub solzi, în ochii de iarnă formăți în timpul verii, Primăvară miceliul crește o dată cu pornirea în vegetație a mugurilor, sub formă unor firișoare subțiri, dând miceliul obișnuit, pe care se formează conidiile. Boală se manifestă pe toate organele verzi ale viței: frunze, lăstari erbacei, inflorescente, ciorchini și boabe, începând din primăvară…

Mai mult...

Fermierii din Sălaj, îndemnați să respecte programarea la APIA

Directorul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, Călin Perneș, a declarat astăzi în cadrul Comisiei de Dialog Social a Instituției Prefectului Sălaj că fermierii trebuie să respecte programarea pentru depunerea cererilor de plată. Nerespectarea programărilor poate duce la îngreunarea activității APIA și chiar la blocaje, asta în condițiile în care mulți fermieri se vor prezenta la APIA pe finalul perioadei de depunere. În perioada 4 aprilie – 7 iunie, la centrele APIA, fermierii pot depune cererea de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024. Și…

Mai mult...

Zvonoteca

# Musca șoptește că sunt tot mai mulți cei care încearcă să transforme mașinile de intervenție la cazuri de urgență medicală în simple mijloace de transport de la sat la oraș, iar cei care le solicită sunt cei veșnic nemulțumiți, supărați, cei care se consideră asupriți de oameni, de natură, de căldură și de frig. # La corhazu de pe deal e larmă mare. Ceva centuristă face și desface, dă peste cap o secție întreagă. E clar că acolo nu se plictisește lumea. * A se considera pamflet. Orice asemănare…

Mai mult...

Casă în flăcări la Bocșa

O casă din localitatea Bocșa a luat foc. Incidentul a avut loc zilele trecute. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șărmășag. Focul a cuprins acoperișul clădirii și a fost cauzat de necurățarea coșului de evacuare a fumului. Din fericire, incendiul a fost stins de pompieri și nu au fost înregistrate victim. A ars o parte din structura acoperișului casei și bunuri materiale depozitate în pod.

Mai mult...

Foc la Aghireș și Voivodeni

Două incendii de vegetație au fost înregistrate zilele trecute în localitățile sălăjene Aghireș și Voievodeni, pentru stingerea focului fiind nevoie de intervenția pompierilor. Focul a cuprins o pășune, un teren din apropierea pădurii, dar și suprafețe agricole cu vegetație. Incendiile s-au manifestat pe aproximativ cinci hectare de teren, pentru stingerea focului din Voievodeni fiind nevoie și de intervenția unor localnici din Dragu.

Mai mult...

Abuzul de prostie

Cornel Codiţă Aşa cum am spus-o, o mai spun o dată ca să nu avem vorbe: prostia nu ţine de volumul sau de greutatea masei cerebrale, nici de structurarea neuronală din creierul cuiva, nici de suma achiziţiilor prin învăţare, ci de modul în care acela foloseşte minunatele daruri ale spiritului, în încercarea de a rezolva o problemă. Fie ea strict practică, fie matematică, fie înalt filosofică. Prostia este sindrumul care pune în evidenţă o alegere complet ratată, o soluţie radical neadecvată în încercarea de a dezlega/descuia lacătul unei problemei cu…

Mai mult...