SCM Zalău, remiză „albă” în ultimul amical al iernii

SCM Zalău a susținut vineri ultimul meci de verificare dinaintea reluării campionatului Ligii a III-a de fotbal. Formația pregătită de Cristian Lupuț a întâlnit Unirea Alba Iulia într-o partidă desfășurată pe stadionul din Zlatna. Ambele echipe și-au trecut în cont câteva situații de a marca, dar partida s-a încheiat cu scor „alb”, 0 – 0, zălăuanii înregistrând astfel a doua remiză în amicalele din această iarnă. Nouă jocuri de verificare a susținut SCM Zalău în perioada de pregătire, în celelalte șapte înregistrând patru victorii și trei înfrângeri. Sâmbătă,  9 martie,…

Mai mult...

Sălăjeancă prinsă băută la volan

Polițiștii au oprit pentru control în trafic, în data de 29 februarie, un autoturism condus pe străzile din Bizușa de o femeie de 48 de ani, din localitatea Buzaș. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că femeia prezenta o concentrație alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătoarei auto i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acesteia a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Mai mult...

În loc de sancțiuni și amenzi, polițiștii au oferit mărțișoare

Cu ocazia zilei de 1 Martie, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Sălaj, alături de reprezentanți ai Registrului Auto Român, au marcat venirea primăverii prin oferirea de mărțișoare doamnelor și domnișoarelor aflate în trafic. Pe lângă mărțișoare și urările frumoase la început de primăvară, polițiștii sălăjeni le-au transmis conducătoarelor auto și o serie de recomandări utile pentru evitarea evenimentelor rutiere nedorite.

Mai mult...

A început programul Noua Casă 2024

Programul „Prima Casă” continuă și în acest an, sub denumirea de „Noua Casă”, față de vechiul program acesta cuprinzând o serie importantă de modificări. Veștile sunt bune pentru cei care vor să scape de chirie și să-și cumpere propria casă, avansul minim, comisioanele de administrare și taxele notariale fiind acum substanțial reduse. Persoanele care intenționează să-şi cumpere în acest an o locuinţă, cu un avans minim de 5%, se pot adresa pentru împrumuturi la 16 instituţii bancare (Alpha Bank, BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra…

Mai mult...

Locuri de muncă 1.3.2024

*** S.C.SEPAL COMERŢ S.R.L. angajează lucrător în depozit. CV-urile se depun la sediul firmei din Zalău, bulevardul Mihai Viteazul nr 60. Tel. Fax 0260/611559, e-mail: imbrelucian@yahoo.com *** Caut persoane pentru întreţinere spaţii verzi în Austria. Cazarea, mâncarea şi transportul sunt gratuite. Ofer pentru început 1.500 euro. Telefon 0744 808339 sau 0043676534682. *** CLIO GROUP angajează economist. Așteptăm CV-urile la adresele de email: anca.puscas@cliogroup.ro sau office@cliogroup.ro. Relaţii la numerele de telefon 0745 029 719 sau (0360) 960. *** SC AVRIL SRL angajează MECANIC UTILAJE. CV-urile se depun la sediul punctului de…

Mai mult...

Bani de la stat pentru apicultori

În ședința de guvern din data de 28 februarie a fost adoptată ordonanţa de urgenţă privind instituirea unui ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor suferite anul trecut în sectorul apicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Valoarea totală a schemei de ajutor este de 59.866.000 lei, numărul estimat al familiilor de albine fiind de 2.395.856. Crescătorii de albine vor primi un ajutorul de stat în valoare de 5 euro pentru o familie de albine, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României…

Mai mult...

Unii șoferi nu mai plătesc impozit auto

Potrivit legislației în vigoare, anumiți conducători auto nu mai sunt obligaţi să plătească impozit auto în acest an. Proprietarii de mașini din România sunt obligați să plătească impozitul auto la plafoanele stabilite, însă în Codul Fiscal sunt menționate categoriile de șoferi care sunt scutiți de la plata impozitului auto. Este vorba de proprietarii de vehicule istorice, definite conform legislației în vigoare, deținătorii de mașini electrice și persoanele care au handicap grav sau accentuat. Pentru a beneficia de această derogare fiscală, aceste categorii de conducători auto trebuie să furnizeze documente justificative.…

Mai mult...

„Mărțișoare muzicale”, concert caritabil la Zalău

Artistul Ionuț Uivaroși, împreună cu Asociația „Inimioare fericite” și cu Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Bobota invită sălăjenii la spectacolul caritabil care va avea loc azi, începând cu ora 18, la Casa Armatei din Zalău. Pe scenă vor urca artiști cunoscuți: Ileana Domuța Mastan, Rodica Pop Seling, Aurora Moga Popovici, Hermina Danci, Ionuț Uivaroși și formația, Radu Pop, Mariana Cînța, Ansamblul „Tinerii Dănțăuși” din Derșida, Grupul „Codrenii”, Ansamblul „Gorunu” din Chieșd, Nănașii lui Vaida și Ioan Seleși. Spectacolul va fi prezentat de Mișu de la Hora Tv. Cei care…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 1 martie

1925: la Zalău se înfiinţează Căminul de Ucenici   S-a întâmplat în 1 martie 1788 – S-a născut, la Herţa (Bucovina), Gheorghe Asachi, personalitate polivalentă a culturii române (m.12.11.1869). 1810 – S-a născut Frederic Chopin, pianist şi compozitor polonez (m.17.10.1849). 1812 – S-a născut Nicolae Kretzulescu, medic şi om politic (m.26.06.1900). 1841 – S-a născut compozitorul Mihai Burada (m.07.11.1918). 1867 – A apărut primul număr al “Convorbirilor literare”, organ de presă al “Junimii”, grupare politică şi literară condusă de Titu Maiorescu. 1886 – S-a născut Oskar Kokoschka, pictor şi poet englez de origine austriacă (m.22.02.1980). 1892 – Apare, la Fălticeni, revista de literatură şi…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: Tratamente la trandafiri

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: AULECAPSIS ROSAE (păduchele ţestos al trandafirului), DIPLOCARPON ROSAE (pătarea neagră). AULECAPSIS ROSAE (păduchele ţestos al trandafirului) – dăunătorul are o singură generație pe an. Iernează ca femele adulte, pe ramurile sau tulpinile de trandafiri. Primăvară, femelele hibernante depun ouăle sub scut. Incubaţia durează 15-20 zile. Larvele apărute sunt mobile, părăsesc scutul femel și se localizează pe tulpini și ramuri. După prima năpârlire devin imobile și se diferențiază în sexe. Larva mobile parcurge 3 stadii până la transformare în adult, iar cea masculă 4 stadii.…

Mai mult...

Angajații Creșei „Voinicel” au gătit pentru nevoiași

În societatea sălăjeană sunt oameni care merită dați ca exemplu. De această dată, personalul Creșei „Voinicel” din Zalău trebuie lăudat și pentru implicarea în programul de voluntariat „O masa caldă”. Educatoare, îngrijitori, profesori, contabili, toți au pregătit peste 100 de porții de mâncare pentru persoane nevoiașe. „Valori precum empatia, bunătatea, compasiunea și spiritul de echipă au fost pe deplin reflectate de acțiunea <> pe care angajații creșei au desfășurat-o, gătind 120 de porții de mâncare pentru familiile defavorizate din Zalău. A fost o zi minunată în care ne-am bucurat să…

Mai mult...

Târgul de mărțișoare tradiționale: bucurie, speranță, primăvară

Mărțișoare din hârtie, pietricele de râu, din lână și dantelă, altele au fost confecționate din nasturi vechi sau resturi de materiale viu colorate. Sunt mărțișoare ce inspiră, oferă bucurie și aduc speranța unei primăveri așa cum ne-o dorim cu toții. Astfel de mărțișoare sunt oferite astăzi la târgul de mărțișoare tradiționale, eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj în parteneriat cu Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Sălaj, în sala „Porolissum”. Cei care au realizat aceste mărțișoare sunt copii, meșteri populari, iubitori de…

Mai mult...

Zvonoteca

# Primăvara vine cu mari vânzoleli, orientări și reorientări politice ale unor politruci locali. Au stat luni bune să vadă încotro începe să bată vântul mai tare și, după ce au analizat direcția vântului, șoc și groază: și-au depus adeziunea în partidul pe care l-au hulit atâția ani. Dă-o încolo de treabă. Tot zicem că prostituatele de pe centură au mai mare demnitate, dar chiar așa e. # Să vedeți voi mărțișoare în primării și instituții. În martie se lasă cu iubire, cu țucat pă obraz și cu uăchii pă…

Mai mult...