Angajații de la Poștă se pregătesc de grevă

Liderii Blocului Național Sindical (BNS) au susținut, în data de 22 februarie, o conferință de presă prin care anunță începerea procedurilor legale de protest la care vor lua parte angajații Poștei Române din toată țara. Începând cu data de 1 februarie, au expirat contractele colective de muncă pentru toți angajații. În acest sens, conducerea Poștei Române a propus un pachet nou de beneficii și avantaje financiare pentru angajații care vor rămâne în sistem, mai precis acordarea unui spor de loialitate cu 1% mai mult raportat la salariul de bază și…

Mai mult...

Sediul fostei Cuprom a fost demolat

Clădirea în care și-a avut sediul fosta societate Cuprom Zalău a fost demolată în această săptămână, proprietarul imobilului și a terenului aferent fiind Tenaris Silcotub, companie care, din fericire, a cumpărat aceste bunuri ale societății care cândva era o emblemă a economiei sălăjene. Potrivit Primăriei Zalău, proprietarul a solicitatul și obținut anul trecut autorizația pentru demolarea imobilului. Conform unor surse neoficiale, producătorul de țevi din Zalău ar urma să realizeze pe teren o investiție în domeniul său de producție. Clădirile falimentarei Cuprom au fost goale ani și ani, degradate și…

Mai mult...

Arme deținute ilegal la Cehu Silvaniei și Crișeni

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Sălaj au efectuat, în data de 21 februarie, activități de cercetare și o percheziție domiciliară la locuințele a trei bărbați, aceștia fiind bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma activităților desfășurate la Cehu Silvaniei și Crișeni, au fost găsite și confiscate trei arme neletale de tir sportiv, deținute fără drept, și 563 de bucăți de muniție. Continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor trei bărbați și luarea măsurilor legale care se impun.

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 22 februarie

1862: se naşte Ioan P. Lazăr, învăţător, editor, întemeietorul primei tipografii româneşti la Şimleu Silvaniei S-a întâmplat în 22 februarie 1512 – A murit Amerigo Vespucci, navigator italian, căruia geograful M.Waldseemuller i-a atribuit descoperirea noului continent (America), pe care l-a şi denumit după numele exploratorului (n.09.03.1454).1708 – Antim Ivireanul este ales mitropolit al Ungro-Vlahiei, după moartea predecesorului său, Teodosie, la recomandarea şi cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu.1732 – S-a născut George Washington, primul preşedinte al SUA (1789-1797) (m.14.12.1799).1788 – S-a născut filosoful german Arthur Schopenhauer (m.04.09.1860).1814 – S-a născut poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu (m.25.11.1885).1819 – S-a născut scriitorul american James Russel…

Mai mult...

Criza de experți judiciari îngreunează procesele sălăjenilor

Sălajul se confruntă de ani buni cu deficit de experți judiciari, specialiști atât de necesari în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată. Mai mulți avocați sălăjeni s-au plâns că experții judiciari sunt puțini, iar asta cauzează probleme în derularea proceselor, fie civile sau penale. „Sunt foarte multe litigii complexe unde opinia unor specialiști este esențială. Fără ea, nu se poate da o soluție corectă. Avem nevoie de evaluatori, de topografi, da. Sunt foarte multe litigii cu terenuri, litigii imobiliare. Avem nevoie de experți tehnici auto. Sunt enorm de multe…

Mai mult...

Minorii nu mai au voie să cumpere energizante

Camera Deputaţilor a decis, printr-un proiect de lege adoptat în data de 20 februarie, interzicerea vânzării de băuturi energizante minorilor. Scopul principal al acestei inițiative este direct legat de prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante. Noul proiect de lege reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante (care conţin combinaţii variate de carbohidraţi, vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe cu efect de stimulare a sistemului nervos central) în incinta școlilor, a instituţiilor de sănătate și a celor destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate. Noul proiect de…

Mai mult...

Felician, sălăjeanul din lumea porumbeilor

Îl liniștesc, îi asigură doza zilnică de energie, bucurie, de iubire și nu îl trădează niciodată. Felician Sav crește porumbei din copilărie. Nu concepe o zi fără să-și vadă porumbeii, îi cunoaște, știe comportamentul fiecăruia, îi mângâie, petrec timp împreună și îi prezintă la concursuri de frumusețe. Participă periodic la evenimente de profil, se întâlnește cu crescători autorizați, cu specialiști în domeniu. Felician este și tehnician veterinar, dar și un fermier cu multe animale. Le iubește pe toate, îl țin în putere chiar dacă trebuie să muncească zilnic, de dimineața…

Mai mult...

Trotuarul de lângă platoul de piatră a fost spart

De câteva zile, trotuarul cu dale de lângă platoul de piatră din centrul orașului a fost spart pe o suprafață considerabilă. Potrivit datelor primite de la purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, lucrările în zonă au loc ca urmare a unei avarii la rețeaua electrică, reprezentanții Distribuție Energie Electrică (DEE) România intervenind pentru remedierea problemei.

Mai mult...

Legendara trupă MR. BIG își încheie marele turneu de adio la Bistrița, la Way Too Far Rock Festival!

WTF – Way Too Far Rock Festival a anunțat primul headliner al acestei ediții!  Este vorba de una dintre trupele legendare la nivel mondial, trupa MR. BIG! Anunțul este cu atât mai spectaculos cu cât trupa se află în marele turneu de adio, iar Bistrița este ultima destinației a celor de la MR. BIG, conform programului anunțat recent pe site-ul lor oficial, dar și pe paginile lor de socializare. Cunoscută pentru hiturile lor inconfundabile și virtuozitatea muzicală de excepție, MR. BIG este un adevărat pilon al scenei rock. Cu piese…

Mai mult...

Lecturi publice cu Florin Bican

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj, Reprezentanța Zalău a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, Asociația „Curierul timpului” și Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău organizează miercuri, 28 februarie, de la orele 11 și 12, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, două lecturi publice susținute de scriitorul și traducătorul Florin Bican. Intrarea este liberă. Florin Bican s-a născut în București, a absolvit în 1980 Universitatea Bucureşti, Facultatea de limbi şi literaturi străine, a fost profesor de limba rusă,…

Mai mult...

Zvonoteca

# Putoare mare ieri lângă Prefectură. Mirosul era unul de parcă tăte verzele murate din Brădet ar fi ajuns în centru sau canalizările s-au înfundat cu moare. Mai există în județ garda aia care se ocupa de mediu sau e doar o poveste în ploaie? # Misiunile politico-administrative ale liderilor loco s-au întețit în biserici. Nu este duminică lăsată de Dumnezeu în care vreun actual sau posibil ales local să nu se ducă în fața enoriașilor, să se așeze pe scaune atent pregătite, acolo, în mijloc, să vadă și să…

Mai mult...

Ura și mizeria în an electoral

Zilele trecute am trecut pe lângă un politician local trecut prin cel puțin patru sau cinci partide, dar care acum se fotografiază cu mândrie în altă grupare politică. Mă mir cum nu îi este rușine să se afișeze în public, să înceapă să promită iar și iar. Mai văd cum, de o perioadă încoace, apar pe diferite site-uri locale tot mai multe grosolănii, atacuri la persoană, mizerii pregătite în catapulte gata să arunce cu rahatul prezent mereu în pragul campaniilor electorale. Sper să nu fiu nevoit vreodată să intru în…

Mai mult...