1873: se naşte, la Șimleu Silvaniei, Iuliu Maniu – jurist, om politic, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc S-a întâmplat în 8 ianuarie 1324 – A murit Marco Polo, celebru călător şi scriitor veneţian (n.15.09.1254). 1337 – A murit pictorul şi sculptorul Giotto di Bondone. Pictor florentin, sculptor şi arhitect, Giotto a fost recunoscut ca primul geniu al artei italiene renascentiste (mozaic: „Navicella” – „Corabia Apostolilor”, fresce: „Sfântul Francisc dându-şi mantia săracului”, „Moartea seniorului din Celano” aflate la Bazilica San Francesco, Biserica Superioară şi Assisi, „Fuga în Egipt”, „Jeluirea lui Cristos”, „Noli me tangere” aflate la…
Mai mult...Zi: 8 ianuarie 2024
Distincție episcopală pentru preotul paroh Ioan Sergiu Gaga
Episcopul Petroniu a fost prezent, duminică, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Zalău. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom stavrofor (rang onorific bisericesc care se conferă preoților cu o activitate pastorală excepțională) pe Preacucernicul Părinte paroh Ioan Sergiu Gaga, inspectorul pentru catehizare parohială al Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere a eforturilor și a activității desfășurate. La rândul său, părintele paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru…
Mai mult...Cabinetele medicale de familie din Sălaj, solicitate la maximum
Sute de sălăjeni s-au prezentat în această dimineață la cabinetele medicilor de familie din Zalău, pe fondul valului de viroze din această perioadă. Cei mai afectați sunt copiii, preșcolarii în special, dar și persoanele vârstnice. Și numărul sălăjenilor celor care au solicitat concediu medical a crescut în ultimele zile, potrivit cabinetelor medicilor de familie, de vină fiind tot afecțiunile de sezon. Din păcate, sunt mii de pacienți cu infecții ale cărților respiratorii superioare și sute de pacienți cu pneumonie. Vestea bună este, potrivit Direcției de Sănătate Publică Sălaj, că incidența…
Mai mult...Bancul zilei
– Vă sun de la școală, fiul dumneavoastră e foarte obraznic! – Şi acasă e la fel dar eu nu vă deranjez cu telefoane!
Mai mult...Cum să păstrezi căldura în casă mai mult timp, în sezonul rece
Cum temperaturile din termometre continuă să scadă, nu e de mirare ca cei mai mulți caută confortul propriilor case, preferând să nu mai piardă mult timp afară. Iar când vorbim despre confort, în special în această perioadă a anului, ne referim mai ales la căldura din casă. Mai jos îți prezentăm câteva idei practice pentru asigurarea unei temperaturi plăcute în locuință. Sugestiile noastre te vor ajuta să economisești bani pe termen lung, mai ales că îți vor permite să reduci timpul de funcționare al sistemului de încălzire. Iar dacă unele…
Mai mult...Castorii, tot mai prezenți pe râurile din Sălaj
Pe mai multe cursuri de apă din Sălaj sunt prezente populații de castori, animale care pot cauza probleme mai ales pe afluenții râurilor. Contactat telefonic, președintele Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, Cristian Crișan, ne-a declarat că a fost semnalată prezența castorilor pe râurile Crasna și Someș, dar și pe afluenții acestor cursuri de apă din județul nostru, numărul acestor animale fiind în creștere. Aceste animale pot bloca pârâurile, cauzând probleme în special în perioadele secetoase. Castorii reprezintă o specie protejată în țara noastră, efectivele acestor animale fiind din ce…
Mai mult...Zvonoteca
# Secretar, dar ce secretar, unul cu năbădăi, cu miros fin, cu ochii înlăcrimați după fesele colegei. Gurile rele povestesc că Sălajul are o instituție unde iubirea e la vedere, e pe față. Ba, spurcă trolii de serviciu, secretarul s-ar iubi cu colega până și în anexele căminului cultural. Să ne ierte bunul Dumnezeu că ne e ciudă pe ei. Vorba aia: dragostea nu are limite, iar tegla caldă poate fi aplicată oricând pe bucă. # Ce fain. Moșii din ciocolată vânduți în magazine s-au ieftinit în draci după sărbători.…
Mai mult...Salariul de bază minim garantat în plată bagă companiile în ceață
Începând cu 01.01.2024 intră în vigoare prevederile art.164, alin.(21) și (22) din Codul Muncii, în sensul că este data de la care se aplică pentru prima dată, ceea ce înseamnă că angajații nu pot fi plătiți cu un salariu minim brut mai mult de 24 de luni. Numai că avem o problemă: deoarece la un salariu minim, dar exact, niciun leu în plus, 200 lei sunt scutiți de contribuții sociale, apare situația hilară în care dacă se mărește cu 100 lei, de exemplu, salariul net primit de angajat va fi…
Mai mult...Zece persoane au fost salvate de elicopterul SMURD din Jibou
Zece persoane, majoritatea victime ale unor accidente rutiere, au fost preluate în ultimele zile de aeronava SMURD de la Jibou. La nivel național, peste 60 de persoane au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD în prima săptămână a anului. Echipajele aeromedicale au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență, transferarea interspitalicească a pacienților critici, căutarea, salvarea şi evacuarea persoanelor accidentate pe munte, precum și pentru transportul echipelor medicale, a organelor prelevate pentru transplant și a echipamentelor medicale.
Mai mult...Sigma CVM România anunță parteneriatul cu Amazone: Pionieri în Inovația Agricolă
Sigma CVM România și Amazone își unesc forțele pentru viitorul agriculturii din România București, România, 8 Ianuarie 2024 Sigma CVM România, filială a Grupului de Companii Saracakis și un jucător de frunte în sectorul utilajelor agricole, anunță cu mândrie parteneriatul cu Amazone, o companie de familie cu o existență de 140 de ani și o tradiție de excelență în producerea de echipamente agricole. Această colaborare reprezintă un nou prag pentru ambele companii. Fondată în 1883 de către domnul Heinrich Dreyer în Gaste, Germania, Amazone și-a menținut în mod constant principiile…
Mai mult...Deschideți-vă inima
Daniel Mureşan S-a mai dus un an, plin de evenimente de tot felul, dar fără schimbarea pe care o așteptam. A fost un coșmar existențial generat de neputință și fatalism. Un fatalism indus, bineînțeles. S-a protestat în te miri ce moduri față de ceva ce nu dorim să schimbăm. Același prozelitism ieftin, aceeași fanfaronadă publică pe la televizor, aceleași rugăciuni la icoane lovite de surzenie. Dar să lăsăm la o parte fauna grobiană a politicii românești și să oprim pentru o clipă timpul, să medităm la trăirile pe care le…
Mai mult...