Sălajul, unul dintre cei mai importanți exportatori de oi în țările arabe

Sălajul și-a consolidat poziția de mare exportator de oi în țările arabe, potrivit datelor oficiale ale asociațiilor locale ale crescătorilor de oi și capre din județ. În ultimii ani, din județ au plecat la export sute de mii de miei pentru consum, iar numărul efectivelor pentru vânzare în străinătate este în creștere. Recâştigarea pieţelor externe de oi în relaţiile tradiţionale cu Iordania şi deschiderea unei noi piețe de export prin dezvoltarea relaţiilor comerciale dintre România şi Maroc, în domeniul ovin, reprezintă două obiective atinse de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale…

Mai mult...

Autorităţi locale, antrenori, actuali şi foşti sportivi, prezenţi la expoziţia „Aspecte din istoria sportului zălăuan”

Zalăul are o istorie bogată în ceea ce priveşte sportul de performanţă, obţinându-se, de-a lungul anilor, rezultate notabile atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Handbalul, voleiul, atletismul, boxul, artele marţiale, dar şi alte ramuri sportive au adus cinste Zalăului şi Sălajului, chiar şi României atunci când sportivii noştri au urcat pe podumurile competiţiilor internaţionale. A practica un sport este, probabil, la îndemâna oricui, dar să ajungi pe un podium naţional, dar mai ales internaţional este un lucru extrem de greu de realizat, ce poate fi obţinut prin talent, dar…

Mai mult...

Uite bradul, nu e bradul!

Situaţie fără precedent la Zalău! La doar o zi de la instalare (joi seara), bradul de Crăciun de pe platoul central proaspăt renovat a fost făcut… lemne de foc. Azi dimineață, zălăuanii au putut admira un brad… ciuntit. Sau poate că era cumpărat de la IKEA și lipseau câteva piese. M. S.

Mai mult...

Weekend cu ninsori și în Sălaj

Următoarele trei zile vor fi caracterizate de o scădere a temperaturilor și cu posibile ninsori și în Sălaj, potrivit prognozei Severe Weather Alert Sălaj. Din păcate, vremea va fi mohorâtă, cu cer mai mult noros, vântul va fi activ mai ales în zonele înalte și temporar se vor semnala precipitații. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 7 grade Celsius. Sâmbătă, cerul va fi variabil și sunt posibile ninsori slabe. Duminică, situația va fi asemănătoare cu cea din ziua precedentă, doar că temperaturile vor fi mai scăzute și vor…

Mai mult...

ANUNŢ

Biroul Executorului Judecătoresc Ciumărnean Romeo Gabriel aduce la cunoştinţa generală că în ziua de 15.12.2023 orele 11, la sediul acestuia din Zalău, str. Gheorghe Lazăr nr.55, jud. Sălaj, va avea loc vânzarea prin licitaţie publică a imobilului constând în construcţia metalică având destinaţia de garaj auto cu nr. 1967, amplasat în Zalău, str.Armoniei nr. 12, bl. B35, proprietatea debitorului Marian Dorel. Preţul de începere al licitaţiei este de 15.000 lei. Invităm pe toţi cei care doresc să cumpere bunul imobil scos la licitaţie publică să se prezinte la data, locul…

Mai mult...

Mai multe castre din Sălaj, propuse pentru includerea în patrimoniul UNESCO

Castrele de la Buciumi, Românași, Moigrad, Jac, Brusturi și Tihău au fost propuse pentru includerea în patrimoniul UNESCO, potrivit Direcției de Cultură Sălaj. Castrul de la Sutoru nu a fost inclus în propunerile de includere în UNESCO, în ciuda descoperirilor excepționale. În total, în lista cu propuneri au fost incluse 74 de obiective: castre, turnuri de observație, ziduri, valuri de pământ și fortificații de mici dimensiuni. Din lungimea totală a limesului dacic și moesic (dunărean) de peste 1.000 de kilometri, cu cele 70 de castre, Sălajul are cele mai multe…

Mai mult...

Zvonoteca

# Zalăul e mereu surprinzător. Au apărut ofertele celor care se îmbracă în Moș și vor să le viziteze pe doamnele și domnișoarele singure. Unii promit să le facă curat în cămăruțe, alții vor să le curețe bucătăria, să le ducă inclusiv cadouri, dar sunt și Moșii gata să își arate pătrățelele pentru diferite sume de bani. Ho, ho, ho! # Agitație mare în partide. Se lucrează la stabilirea candidaților pentru alegerile de anul viitor. Duhurile rele scuipă cu norișori acizi și arată că lupta e tot mai grea, orgoliile…

Mai mult...

Unde mergem?

Vineri 24.11.2023 • Film – Dorinţa, Cinematograful Scala – ora 16 • Planetariu (Cinematograful Scala) – Audio Universe: Tour of the Solar System – ora 16.30 • Film – Trolii: Se strânge trupa, Cinematograful Scala – ora 16.30 • Planetariu (Cinematograful Scala) – „Sunstruck” – ora 18.30 • Film – Napoleon, Cinematograful Scala – ora 18.50 • Concert: AXiS – 2023 Electric Peace Tour, Rock’n Roll Center, Zalău – ora 20 • Film – Miami Bici 2, Cinematograful Scala – ora 20.15 Sâmbătă 25.11.2023 • Film – Jocurile foamei: Balada…

Mai mult...

Generalizări. Noi fragmente din haos

Daniel Săuca CTP: „AUR și Șoșoacă, măsură a gradului de abjecție din poporul român, urcă în sondaje. (…) În urmă cu nu prea multe decenii, poporul român a fost, în majoritate, respingător, antiuman, omorâtor. Nu peste multă vreme, o să vedem din nou cine suntem, dincolo de închipuirile pe care ni le vindem nouă înșine” (republica.ro). Evident, vom trăi și vom vedea cum vor alege românii în super-anul electoral 2024. Altfel, aș fi oleacă mai atent cu generalizările. E foarte puțin probabil, de pildă, că „nu (cu) prea multe decenii,…

Mai mult...

La Vârșolț se atrag fonduri europene pentru dezvoltarea comunității

Comuna Vârșolț se modernizează constant, în anul 2023 finalizându-se mai multe proiecte importante: construirea sediului primăriei și a unui dispensar uman prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, ridicarea unei săli de sport prin Compania Națională de Investiții, construirea unui teren de fotbal prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), finalizarea lucrărilor la Școala Gimnazială nr. 2 prin Programul Național de Dezvoltare Locală și introducerea apei și a canalizării prin intermediul fondurilor atrase de la Ministerul Dezvoltării. Totodată, străzile din Vârșolț, Recea și Recea Mică au fost asfaltate, inclusiv străzile laterale…

Mai mult...

HC Zalău dă patru jucătoare la loturile naţionale

Echipa naţională de tineret a României participă în aceste zile la un turneu internaţional de pregătire, ce are loc în Cehia, alături de reprezentativa ţării gazdă, Ungaria şi Norvegia. Din lotul convocat de antrenoarele Simona Maior Paşca şi Valentina Ardean Elisei face parte şi pivotul echipei HC Zalău, Ioana Danilescu. Danilescu este originară din Reşiţa, fiind transferată la HC Zalău în vara acestui an, de la Potaissa Turda. În prima parte a campionatului, ea a activat atât pentru echipa de senioare, cât şi pentru cea de tineret a clubului zălăuan.…

Mai mult...

Cum va arăta impozitul pe profit de la 1 ianuarie 2024

Administrația Judeteană a Finanțelor Publice Sălaj aduce la cunoștința contribuabililor faptul că prin Legea nr. 296/2023 au fost aduse modificări legislative cu incidență fiscală. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2024: 1. Se introduce impozitul minim de 1% pe cifra de afaceri pentru contribuabilii ( alții decât instituții de credit și persoane juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale) care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro și al căror impozit pe profit este mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri.…

Mai mult...