Un pios omagiu celui care a fost vecinul şi medicul nostru de familie MEDVE DAN Sincere condoleanţe familiei. Drum lin, domnu’ Medve. Milu, Augusta şi Teo Teşinschi
Mai mult...Zi: 18 noiembrie 2023
Deces
Cu adâncă durere în suflet anunţăm trecerea la cele veşnice a celui care a fost scumpul nostru soţ, tată şi bunic dr. MEDVE DAN Slujba de înmormântare va avea loc marţi, 21 noiembrie, ora 13, la Capela Cimitirului Ortodox din Zalău. Dumnezeu să îl ierte. Familia îndurerată
Mai mult...La cât de ,,creativi” suntem, ne încadrăm în orice deficit bugetar dorim!
Da, din acest punct de vedere suntem foarte ,,creativi”, problema este că doar ne furăm căciula singuri, iar aceasta nu este o rezolvare. Iar un exemplu în acest sens este OUG 99/16.11.2023, privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituţiile publice. Așa cum se spune în expunerea de motive: ,,Ţinând cont de faptul că deficitul bugetar al bugetului general consolidat la sfârşitul lunii septembrie 2023 era de 3,56% din PIB, respectiv suma de 56,63 mld lei, în timp ce angajamentul asumat pentru deficitul bugetar faţă de Comisia Europeană este…
Mai mult...Decese – comemorări
Suntem alături de familia îndoliată în momentele de grea încercare și durere, pricinuite de pierderea omului și doctorului DAN MEDVE medicul nostru de familie. Sincere condoleanțe. Familiile Dumitru Bârjac, Gheorghe Zaha și Florin Sabău
Mai mult...Locuri de muncă 18.11.2023
*** SC Grandemeris SRL angajează tehnician veterinar în Năpradea. Relaţii la numărul de telefon 0740 051737. *** CLIO GROUP angajează: inginer construcţii ofertare, muncitor calificat în construcţii, şofer profesionist local C+E, şofer intern, şofer tur – retur, mecanic autocamioane, electrician, autocamioane. Așteptăm CV-urile la adresele de email: anca.puscas@cliogroup.ro sau office@cliogroup.ro. Relaţii la numerele de telefon 0745 029 719 sau (0360) 960.
Mai mult...Un violator din Sălaj a fost reținut și este urmărit penal
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj au efectuat percheziții la domiciliul unui sălăjean de 38 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol și trafic de minori. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Sălaj. Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2021 – 2023, bănuitul ar fi întreținut raporturi sexuale cu un minor de 12 ani, în mod repetat, la un interval de aproximativ două zile. Totodată, folosindu-se de telefonul…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 18 noiembrie
1881: la Şimleu Silvaniei ia fiinţă Reuniunea femeilor române sălăjene, condusă de Maria Cosma S-a întâmplat în 18 noiembrie 1836 – S-a născut Cesare Lombroso, medic si antropolog italian, precursor al criminologiei moderne („Omul criminal”) (m.19.10.1909). 1874 – România a aderat la Conventia internationala pentru îmbunatatirea soartei militarilor raniti din armatele în campanie (Crucea Rosie), încheiata la 10/22.08.1864, la Geneva. 1882 – S–a născut Amelita Galli–Curci, soprana italiană de coloratura (m.26.11.1963). 1883 – A murit omul politic liberal Vasile Boerescu (n.01.01.1830). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. apostol, evanghelist Luca; Sf. mucenic Marin cel Bătrân; Cuv. Iulian • Greco-catolic:…
Mai mult...Fotografia zilei
Instalaţia lui Dorel…
Mai mult...Diana Andreea Dragoș, premiată la Festivalul-Concurs Național „Francisc Hubic” de la Oradea
Sălăjeanca Diana Andreea Dragoș, eleva profesorului Sergiu Chirilă la Școala Populară de Arte și Meserii din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a participat la Festivalul Concurs Național de Muzică Clasică „Francisc Hubic”, care a avut loc în data de 17 noiembrie în sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, unde a obținut premiul II la secțiunea canto. Evenimentul, ajuns la cea de-a II-a ediție, a fost organizat de Centrul de Cultură al judeţului Bihor şi Şcoala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea, fiind dedicat…
Mai mult...Bancul zilei
La spital: – Domn doctor, când mă operați? – Peste 5 ani, în septembrie! – Na, bine doctore!… Si la ce oră? – Dar ce importanță are? – Păi, la ora 8 îmi vine instalatorul!
Mai mult...Atenție la drum! Iarna și-a intrat în drepturi și în Sălaj
Iarna și-a intrat în drepturi și în Sălaj, iar primele comentarii la adresa unor drumuri au fost publicate deja în spațiul virtual. Pe Meseș a început să ningă, dar nu sunt probleme deosebite. Autoritățile au anunțat că sunt pregătite. La rândul lor, conducătorii auto sunt sfătuiți să-și echipeze mașinile cu anvelope de iarnă în sare bună. Sursa foto: Facebook Dan Mândruțiu/Infotrafic Sălaj
Mai mult...Asistent medical din Sălaj, salvator și în timpul liber
Nu este totul pierdut în această societate. Oameni există, iar unii sunt cu adevărat Oameni. Un astfel de exemplu este un asistent medical militar originar din Sălaj. Marius Mureșan este asistent medical la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, iar zilele trecute, în timp ce se afla în afara orelor de serviciu, a salvat o fetiță lovită pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca. Marius a fost felicitat nu doar de presa clujeană, ci și de Ministerul Apărării Naționale. „Aflat în timpul liber, în timp ce se întorcea de la grădinița copiilor, sergentul…
Mai mult...