Selecţionerul Florentin Pera a anunţat, în această săptămână, lista celor 35 de jucătoare care vor face parte din lotul lărgit pentru Campionatul Mondial de handbal, programat în perioada 29 noiembrie – 17 decembrie, în Danemarca, Norvegia şi Suedia. Printre handbaliste convocate de selecţioner se numără şi extrema Zalăului, Roberta Stamin, o jucătoare de 22 de ani, transferată la HC Zalău în vara anului trecut de la SCM Râmnicu Vâlcea. Handbalista a debutat în Liga Naţională încă din perioada când activa la formaţia din Zăvoi, tocmai sub comanda lui Florentin Pera.…
Mai mult...Zi: 18 octombrie 2023
Tot mai mulți elevi sălăjeni se droghează
Din păcate, numărul elevilor sălăjeni care consumă droguri este în creștere. Problema a fost analizată astăzi în cadrul unui eveniment organizat și găzduit de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. Inspectorul școlar general, profesorul Vasile Bulgărean, a atras atenția asupra consumului de droguri în rândurile elevilor și a cerut precauție maximă în unitățile de învățământ, dar și în apropierea acestora. Alături de inspectorii școlari și de directorii unităților de învățământ din județ, la dezbatere au participat reprezentanți ai autorităților locale și ai principalelor instituții cu atribuții în acest domeniu. „Violența și consumul…
Mai mult...„Ștafeta Veteranilor INVICTUS”, așteptată în Sălaj
„Ştafeta Veteranilor INVICTUS” – ediţia a X-a, un eveniment organizat la nivel naţional sub egida Ministerului Apărării Naţionale cu scopul de a promova memoria eroilor români prin intermediul sportului, va avea loc în perioada 5 – 25 octombrie. În Sălaj, ștafeta va ajunge în data de 23 octombrie, potrivit reprezentanților proiectului militar. Echipa se va opri la Zalău și își va relua alergarea a doua zi. Participanții vor alerga până la Tășnad, iar punctul final este Carei, oraș unde vor avea loc și în acest an manifestările specifice Zilei Armatei.…
Mai mult...Explozie în poligonul din Crasna. Nouă oameni au fost răniți
Nouă persoane au fost rănite astăzi într-o explozie produsă în poligonul militar din Crasna, ne-au declarat surse oficiale. Conform acelorași surse, la fața locului s-au deplasat trei ambulanțe, un elicopter SMURD și o autospecială de intervenție, toți răniții fiind transportați de urgență la spital. Procurorii Parchetului Militar au început o anchetă la Poligonul din Crasna, locul unde azi, în jurul orei 10, explozia defectuoasă a unei grenade rănind nouă militari. Toate cele nouă persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență din Zalău. Oficialii unității medicale au declarat pentru…
Mai mult...Zvonoteca
# Dacă vrei să circuli pe la Galerii, doar pe carosabil, printre mașini. Siguranța cetățeanului? O glumă proastă! # Dacă mergi să-ți faci analize la spital, musai după rezultate tot acolo, pe la ora 14. Trimise pe mail? Nu s-a auzit așa ceva pe la ei. Păi, de ce să nu mai aglomerăm orașul degeaba pe la amiază? * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu
Mai mult...Spectacolul morții
Daniel Săuca „Băgați în direct!”, a răcnit o reporteră Digi 24 aflată în Israel către echipa tehnică ce o însoțea în momentul unui atac. E doar o felie, mică de tot, din spectacolul morții. Un show care se vinde al dracului de bine. Și cam de mult. Fac bani din povestea asta guvernele, producătorii de armament, miliardarii, elitele globale, mass-media. De anonimii care mor pradă gloanțelor, rachetelor ori disperării nu se ocupă decât popii, dacă apucă. M-am tot întrebat oare câți oameni au murit în războaiele care au avut loc…
Mai mult...