Localnicii din Zalha, speriați de apariția unui urs

Incidentul cu prezența ursului la Marca a fost urmat de un caz similar în comuna Zalha, la Vârteșca. Localnicii s-au speriat și au anunțat autoritățile. Contactat telefonic, coordonatorul Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, Cristian Crișan, ne-a confirmat informația și a precizat că un exemplar de urs a fost semnalat în comună, dar, din fericire, nu a cauzat probleme deosebite. La Zalha nu au fost înregistrate pagube cauzate de urși. Deocamdată. Vă reamintim că pe parcursul anului trecut, în județul nostru au fost înregistrați 14 urși, iar numărul lor este…

Mai mult...

În Nușfalău și Camăr s-au vândut fungicide și insecticide expirate

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat, în data de 1 august, verificări la două puncte de lucru ale unor societăți comerciale din Nușfalău și Camăr. Ei au descoperit aici mai multe recipiente conținând produse de protecție a plantelor (fungicide și insecticide), având termenul de valabilitate expirat, dar care erau expuse spre vânzare publicului. Reprezentanții legali ai societăților nu au luat în timp real măsuri de retragere a acestor produse din vânzare. Oamenii legii au dispus distrugerea întregii cantități de deșeuri periculoase și au întocmit două dosare de…

Mai mult...

Zalău, 550 de ani: Primăria a transmis zălăuanilor câteva urări și cam atât

Ziua de 1 August are o însemnătate deosebită, colosală pentru Zalău și pentru toți cetățenii municipiului, indiferent că s-au născut aici, că locuiesc, că învață aici, că lucrează aici sau pur și simplu pentru că respiră aici. Dintr-un motiv sau altul, ei sunt cei care se bucură de urbe, cu toate minusurile ei atât de bine cunoscute: cu străzile inundate la orice ploaie mai mică, cu apa pe care o cară în bidoane de ani buni, cu ceasul din inima orașului care stă defect de luni bune, cu copaci tot…

Mai mult...

Campionatul Mondial de Fotbal Feminin 2023, Australia – Noua Zeelandă

PORTUGALIA – SUA 0:0 1 august, ora 10 (ora 19 ora locală), Auckland, stadion – Eden Park, au asistat 40.958 spectatori Arbitrul de centru: Welch R – Norvegia Portugalia, la prima prezenţă la Cupa Mondială, avea mare nevoie de victorie pentru a merge mai departe, SUA, de patru ori campioană mondială, campioană mondială en titre, pornea mare favorită, având nevoie de un singur punct. Antrenorul lusitan Neto F. Foloseşte sistemul 3-4-1-2, iar antrenorul macedonean al SUA, Adanovski V., foloseşte sistemul 4-1-2-3. În minutul 4, consemnăm prima ocazie de gol pentru…

Mai mult...

Un handbalist din Jibou va evolua în Liga Zimbrilor

Visul a devenit realitate pentru David Noţigan, un tânăr jibouan care a cunoscut tainele handbalului în urmă cu patru ani. Descoperit la Cupa Văilor, fiul fostului portar al Armăturii Zalău, Adrian Noţigan, a fost legitimat la grupele de juniori ale clubului CSS 2 Baia Mare. A pus umărul la o serie de rezultate notabile ale clubului maramureşean în cei patru ani, obţinând în 2021 locul patru la Campionatul Naţional de handbal rezervat cadeţilor. Evoluţiile sale şi talia pe care o are au atras atenţia mai multor cluburi de seniori, iar…

Mai mult...

Vulturul de bronz din Cimitirul Eroilor a fost recuperat și va fi restaurat

Doi tineri din comuna Românași, de 22 și 29 de ani, sunt bănuiți de polițiști pentru furtul statuii de bronz care a dispărut în urmă cu puțin timp din Cimitirul Eroilor. În acest caz vorbim de hoți versați, care au mai comis acte de furt fără să fie prinși. De această dată, se pare că vulturul i-a înfundat. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale îi bănuiesc pe tineri de mai multe furturi. Anterior, ei ar fi furat mai multe bunuri dintr-o casă nelocuită din Zalău: un clopot din…

Mai mult...

Doi bărbați din Plopiș sunt cercetați penal pentru că și-au amenințat soțiile

Polițiștii au fost chemați să intervină, prin apel la 112, în comuna Plopiș, în data de 1 august. O femeie a reclamat că soțul de 56 de ani, din aceeași localitate, a consumat alcool și a amenințat-o,  încălcând măsurile impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Șimleu Silvaniei. În aceeași zi, polițiștii au mai fost chemați de o femeie din Plopiș, motivul fiind similar. Soțul acesteia, de 49 de ani, a amenințat-o cu moartea și i-a furat telefonul mobil pentru ca aceasta să nu poată alerta poliția. Ulterior, bărbatul…

Mai mult...

Vernisaj la Muzeu – „Metamorfozele orașului”

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ) a organizat, în data de 1 august, vernisajul expoziției temporare „Metamorfozele orașului„. Locul ales de organizatori a fost Beciul Cultural al muzeului, motivul fiind acela de a avea o atmosferă potrivită, menită să scoată în evidență piesele de patrimoniu expuse. Această expoziție își propune, printr-un concept modern, să prezinte o călătorie fascinantă prin numeroasele transformări prin care a trecut Zalăul de-a lungul timpului. Orașul Zalău are o istorie bogată, iar prin această expoziție cercetătorii științifici au avut în vedere evidențierea unor aspecte…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 2 august

1881: se încheie lucrările la Şcoala Confesională din Nadişul Român S-a întâmplat în 2 august 1504 – A murit Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504), personalitate marcantă a Evului Mediu românesc, sanctificat de Biserica Ortodoxă Română la 2 iulie 1992 (n.1435). 1714 – S–a născut compozitorul şi cântăreţul german Christoph Willibald Gluck, precursor al clasicismului vienez şi mare reformator al operetei (“Orfeu şi Euridike”, “Echo şi Narcis”, “Alceste”) (m.15.11.1787). 1724 – S–a născut poetul german Fr. Gottlieb Klopstock (“Mesiada”, “Moartea lui Adam”) (m.14.03.1803). 1789 – Napoleon Bonaparte a ocupat oraşul Alexandria. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Aducerea moaştelor…

Mai mult...

A apărut ordonanța majorărilor. Profesioniștii contabili, sub presiune!

Alexandru Tamba A apărut în presă un prim draft cu majorările de impozite și taxe, iar ceea ce prevede această ordonanță este foarte greu de asimilat de cei din domeniu într-un timp atât de scurt. Practic, tot Codul Fiscal este atins de aceste modificări, începând cu impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, contribuții sociale, TVA, accize, impozite și taxe locale.Totul! Iar primele schimbări apar la 3 zile de la publicare, altele de la 1 septembrie, altele de la 1 octombrie, iar altele de la 1 ianuarie 2024. Având în…

Mai mult...

Clădirea CNS, în pragul dezastrului din cauza unui proces interminabil

Sunt două decenii de când a fost depusă prima solicitare de retrocedare a clădirii Colegiului Național „Silvania” din Zalău, iar interminabilul proces pare să nu se mai sfârșească. Instanțele și-au pasat între ele cauza. Între timp, clădirea strigă disperată după ajutor, se degradează pe zi ce trece. Pentru că imobilul este într-un litigiu, autoritățile nu pot aloca fonduri destinate unor reparații capitale și nici nu pot fi accesate fonduri europene. Cine pierde? Pierd elevii, pierde comunitatea, pierdem toți, dar cui îi pasă? Îl cunosc bine pe directorul CNS, profesorul Florin…

Mai mult...