Sărbătoare la Hida

Zilele comunei Hida încep sâmbătă, 5 august, la ora 17, cu un spectacol de muzică populară, pe scenă urmând să intre Diana Moga, Sergiu Sotelecan, Iulia Cheteleș, Roxana Pop și Ștefi Suciu. Seara se va încheia cu o discotecă în aer liber alături de DJ Vyc. Petrecerea continuă duminică. Începând cu ora 11, pe scena amenajată în zona centrală a localității vor urca Sava Negrean Brudașcu, Valeria și Traian Ilea, Georgiana Marina, Ansamblurile „Dor Transilvan” și „Rapsodia Someșeană”, dar și Grupul Tradițional al Zegrenilor din Ceaba. Vor mai interpreta Iulia…

Mai mult...

Șase morți și zeci de răniți pe drumurile Sălajului

În primele șapte luni ale acestui an, în Sălaj au fost înregistrate 30 de accidente rutiere grave soldate cu 6 morți și 26 de răniți grav. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, înregistrate în primele șapte luni ale anului 2023 pe șoselele sălăjene, sunt abaterile săvârșite de bicicliști, pietoni, precum și neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile de drum. Potrivit cadrului legislativ actual, bicicletele si trotinetele electrice se conduc numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa pistei, doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 3 august

1601: la Guruslău, Mihai Viteazu, ajutat de generalul Basta, învinge armata lui Sigismund Báthory S-a întâmplat în 3 august 1492 – A început prima călătorie a lui Cristofor Columb (a durat până la 15 martie 1493); dorind să ajungă în Indii, Columb a descoperit America. 1601 – Lupta de la Gurăslău. Forţele lui Mihai Viteazul şi ale generalului Gheorghe Basta înving armata condusă de Sigismund Bathori. În felul acesta, Mihai Viteazul reia în stăpânire principatul Transilvaniei. 1602 – A început domnia, în Ţara Românească, a lui Radu Şerban (1602 – 1611). 1778 – A fost inaugurat Teatrul „Scala”…

Mai mult...

Continuă furturile de lemne din pădurile Sălajului

O nouă infracțiune silvică a fost depistată de polițiști. Miercuri, 2 august, pe drumul județean 191 D, în localitatea Tusa, polițistii Secției nr. 6 Poliție Rurală Crasna au depistat un tânăr de 23 de ani, din Bogdana, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2,5 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, fără a deține aviz de însoțire sau documente de proveniență. Bărbatul a fost amendat cu 2.000 de lei, iar lemnele au fost confiscate și predate Ocolului Silvic Măgura din Șimleu Silvaniei.

Mai mult...

Sălăjeni cu păduchi

Peste o sută de sălăjeni au fost depistați anul trecut cu pediculoză, o afecțiune cauzată de păduchi, conform Direcției de Sănătate Publică Sălaj. Potrivit medicilor, pediculoza este o boală cauzată de păduchi, paraziți consumatori de sânge de la animale și om. Conform specialiștilor, există două specii de păduchi care pot afecta omul: Pediculus humanus (păduchele capului și pediculus humanus corporis – păduchele corpului și hainelor) și Phtirius pubis (păduchele lat). Păduchele capului trăiește aproximativ 30 de zile, timp în care depune ouăle fixate pe tija firului de păr. Copiii sunt…

Mai mult...

SCM Zalău, calificare cu emoţii în turul 2 al Cupei României

SCM Zalău a trecut de primul tur al fazei naţionale a Cupei României, învingând Victoria Carei, formaţie cu care s-a duelat în sezonul trecut şi în Seria a X-a a Ligii a III-a. Dornică să facă o surpriză în primul tur, formaţia din Carei a practicat un joc bun per ansamblu, care le-a pus probleme zălăuanilor în unele momente. Debutul i-a aparţinut Zalăului, care a irosit trei ocazii importante la poarta gazdelor. După primul sfert de oră, jocul s-a mai echilibrat, iar spre finalul primei părţi, gazdele şi-au trecut şi…

Mai mult...

Sprijin umanitar pentru o familie din Agrij căreia i-a ars casa din temelii (VIDEO)

Acum două luni, o casă din Agrij a fost mistuită de flăcări. Din raportul pompierilor chemați să intervină de urgență se arată că imobilul a fost distrus în proporție de 90%, cauza incendiului fiind legată de o sobă de lemne la care cei trei membri ai familiei (doi soți și o fetiță de un an și jumătate) se încălzeau. Forța cu care focul s-a propagat a fost uriașă, pompierii nu au mai putut salva nimic. Fotografiile care însoțesc acest material vorbesc de la sine. Familia a pierdut totul în câteva…

Mai mult...

Cu tractorul prin Jibou, fără permis de conducere

Pe șoseaua de centură a orașului Jibou, polițiștii de ordine publică au depistat în trafic, miercuri, 2 august, la ora 17.40, un localnic de 27 de ani, în timp ce conducea un tractor agricol, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. M. S.

Mai mult...

Hepatita „bântuie” încă printre sălăjeni

Chiar dacă săpunul și apa ne sunt la îndemână mai mult ca oricând, hepatita este prezentă încă printre sălăjeni. Incidența bolii a scăzut mult în ultimii ani în Sălaj, dar tot mai sunt confirmate cazuri. Anul trecut, în județ au fost înregistrate nouă cazuri de hepatită, potrivit Direcției Sănătate Publică Sălaj. Instituția a anunțat că Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei este marcată anual la finalul lunii iulie, iar în acest an s-a desfășurat sub sloganul „O singură viață, un singur ficat!” fiind un prilej de a evidenția necesitatea accelerării…

Mai mult...

Cum scapă șoferii drogați de poliție

Cu stupoare urmăresc grupurile de pe rețelele de socializare în care sunt prezentate informații despre traficul din Sălaj. Se anunță prezența radarelor, a verificărilor tehnice, accidentele, sunt postate fotografii, mașini lovite etc. Până aici n-am nimic cu nimeni, dar când pe aceste grupuri sunt anunțate controale pe linia consumului de alcool și droguri, situația devine una șocantă. Am atras de multe ori atenția că astfel de anunțuri sunt anormale și că autorii lor devin, cred eu, niște infractori. Credeți-mă, mi-am luat la înjurături cât să-mi ajungă pe tot anul. Nu…

Mai mult...

Edenul silvan ajunge la Veneția

  Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează, în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj şi Asociaţia Culturală Creart Zalău, în perioada 18–26 august 2023, expoziţia de artă vizuală „Silvania”, în spaţiul Piccola Galleria al institutului, care cuprinde lucrări ale artistului Flavius Lucăcel, curator Daniel Săuca. Vernisajul va avea loc în data de 18 august 2023, de la ora 17. Expoziţia va fi deschisă publicului zilnic, între orele 17 – 22.  „Patria pictorului Flavius Lucăcel este Silvania. O poţi…

Mai mult...

Rutina perfectă pentru un ten sănătos în trei pași simpli

Este foarte important ca atât femeile, cât și bărbații, să aibă grijă de tenul lor. Indiferent de tipul de ten de care dispuneți, o rutină zilnică adecvată își va face simțită prezența. Veți avea un chip mai frumos și luminos, ce va atrage toate privirile. În articolul de azi vrem să vă ajutăm să vă formați o rutină de îngrijire a pielii în trei pași simpli. Vă vom vorbi despre produsele de care aveți nevoie și cum vă ajută ele tenul pe o durată îndelungată, și ne vom împărți pe…

Mai mult...

Zvonoteca

# Un studiu recent al Uniunii Europene scoate la iveală faptul că România se află tot la coada topului european privind educația financiară. Sincer, pe noi chiar nu ne mai miră nimic atâta vreme cât municipalitatea nu știe ce înseamnă Zalău 550. Matematica, bat-o vina… # Cică insectele circulă gratis cu trenul prin județ și se pare că nu le taie nimeni bilet. Gândacii se plimbă nestingheriți și nestresați prin vagoanele vechi și încinse de caniculă, iar călătorii se tem că le intră în haine sau în bagaje. Mulți îi fac…

Mai mult...