Un tânăr din Mirșid a fost prins drogat la volan

Polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 32 de ani, din Mirșid. Acesta circula în data de 9 august, la ora 00.43, prin localitatea Badon. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, în urma testării preliminare de drog, rezultatul a ieșit pozitiv. Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive. Pe numele său polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere…

Mai mult...

Două zile de handbal în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”

După un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei, dar şi după cinci jocuri de verificare (cu patru victorii şi o înfrângere), Handbal Club Zalău organizează tradiţionalul turneu de vară în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Evenimentul este programat vineri, 11 august şi sâmbătă, 12 august, fiind invitate formaţiile: Minaur Baia Mare, Măgura Cisnădie şi Dacia Mioveni. HC Zalău va susţine un meci şi în afara turneului, joi urmând să întâlnească Măgura Cisnădie, partidă care se va juca fără accesul publicului în sală. Turneul va începe vineri dimineaţa, la ora 10:30, cu…

Mai mult...

A apărut noul număr al revistei Caiete Silvane

Pasionații de lectură de cea mai bună calitate se pot bucura acum de ediția online a numărului 223 al revistei Caiete Silvane, publicație editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Consiliului Județean Sălaj și Primăriei municipiului Zalău. Ne-au atras atenția câteva titluri: Daniel Săuca – Publicitatea construiește realitatea? (editorial), Gheorghe Moga – Un martor la înmormântarea lui Lucian Blaga, Alexandru Jurcan – Îngeri la ferestrele caselor, Gela Enea – Sfidând cu bună știință gravitația, Mircea Popa – Iuliu Maniu sub canonada…

Mai mult...

„Văzduh”, al doilea proiect teatral din cadrul Caravanei „Cultură-n șură”

După „Mama Griguță”, spectacolul de teatru realizat în parteneriat cu Teatrul de Comedie București, Caravana „Cultură-n șură” poposește pe meleagurile sălăjene cu un nou spectacol de teatru intitulat „Văzduh”, tot sub coordonarea și regia lui Victor Olăhuț. Proiectul inedit, gândit și adaptat pentru mediul rural, este realizat în parteneriat cu Teatrul Național Radu Stanca Sibiu și este nominalizat la Premiile UNITER. Prima reprezentație teatrală va avea loc în data de 19 august la Iaz, de la ora 21.15, la Muzeul de Artă Populară „Ligia Alexandra Bodea”. În ziua următoare, echipa…

Mai mult...

Zvonoteca

# Bieți turiști de la Zalău s-au dus la munte, și-au pus cortul la marginea pădurii și s-au apucat de urcat pe vârf. Între timp, mâncarea lăsată în vale le-a fost mâncată de vaci. S-au întors bieții turiști înfometați, dar ce să vezi? Vacile erau pline de lebeniță la marginea botului. Mâncați lebeniță dacă aveți de unde, bre! # E sperietură mare prin instituțiile de stat locale. Pilele râd cu lacrimi, iar ăia buni se scarpină în spate. Oare se vor reduce posturi, se reduc cheltuieli, ce se va întâmpla,…

Mai mult...

Aurul neștiut din adâncul Sălajului

Sunt multe locuri în subteranul Sălajului, adevărate comori neștiute, nedescoperite, iar altele au fost abandonate după exploatare. Astfel de locuri nu sunt marcate pe hartă, există doar în mintea celor care locuiesc în apropiere. În apropierea satului Aluniș există un astfel de loc și am avut plăcerea să îl văd, ghizi fiindu-mi doi profesori de matematică, un doctor în istorie și un profesor de pictură. Auzisem că la Aluniș ar fi existat o comunitate a cioplitorilor în piatră. Recunosc, doar am trecut prin Aluniș, știam că acolo s-a născut dramaturgul…

Mai mult...

Oare ne pasă cu adevărat de ceva?

Daniel Săuca M-am uitat, trăsnit, pe Euronews România (mi se părea mai „liniștit” postul…) cum se dezbătea noua mare problemă a nației: „Gheboasă”. Prin media largă, însuși „tiranozaurul rex” al presei postmioritice, CTP, a scris un text (fain, de altfel): „Weltanschauung GheBoss”. Înseamnă că o fi importantat, domnule, subiectul. S-a dat cu pornoșaguri & violențe în poporul meloman de Untold. Ce porcărie! A fost atacată fibra morală a poporului român! Este inadmisibil! Ce mă enervează în toată povestea asta, cu lupi moraliști, e că, pentru a nu știu câta oară,…

Mai mult...

Noutăţi numismatice: 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 7 august 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica. Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal – Argint Valoare nominală – 10 lei Titlu – 999‰ Formă – rotundă Diametru – 37 mm Greutate – 31,103 g Cant – zimțat Calitate – proof Aversul monedei redă reprezentarea grafică a unei probleme de geometrie pe o foaie de…

Mai mult...

România a rezolvat problema poluării: impozitează mașinile electrice și pe cele hibrid

Alexandru Tamba Se pare că avem un mod original de a rezolva problemele cu care ne confruntăm: prin impozitare! Cel puțin așa reiese din celebrul, de acum, proiect de ordonanță menit să reducă, oare?, deficitul bugetar pe anul 2023 și pe anii care vor urma. Despre ce este vorba? Așa cum știm cu toții, autovehiculele acționate electric erau scutite, prin efectul legii, de plata impozitului anual, în proporție de 100%, iar mijloacele de transport hibride cu 50%. Iată ce spune Codul Fiscal: ,,Art. 469. – (1) Nu se datorează impozitul…

Mai mult...

Campionatul Mondial de Fotbal Feminin 2023, Australia – Noua Zeelandă

OPTIMI DE FINALĂ SUEDIA – SUA 5-4 (0-0,0-0,0-0) 6 august, ora 12, (21 ora locală), Melbourne (Gazda Olimpiadei din 1956, la care România a cucerit 5-3-5 medalii) , stadion – AAMI PARK, au asistat 27.706 spectatori Arbitrul de centru: STEPANY FRAPART – FRANŢA, singura femeie care a condus o partidă din Liga Campionilor. Cei doi antrenori Gerhansson, Suedia şi Andonovski, SUA au folosit același sistem de joc 4-2-3-1, SUA cea mai titrată echipă de la cupa mondială, de patru ori aur şi de trei ori bronz, pornea din „pol position”,…

Mai mult...

Gânduri botezate şi cântecele vârstelor (XXVIII)

MOTTO: ,,Când o cugetare este un rezumat fericit al propriilor tale cugetări asupra unui lucru, atunci simți acea cunoscută bucurie de a te regăsi în cartea pe care o citești” (GARABET IBRĂILEANU, critic, istoric literar, eseist, romancier) ,,Ce este un pesimist? Un optimist bine informat” (GRIGORE MOISIL) ,,Dacă vrei să duci o viață fericită, dă-i sens, legând-o nu de un scop, nu de oameni sau lucruri” (ALBERT EINSTEIN) Indiferent cum se manifestă, viciile rămân tot vicii, fie că sunt ascunse, fie că sunt la vedere. Un interviu este o călătorie…

Mai mult...

Un sălăjean a furat doi cai și a fost arestat

Polițiștii din Huedin au reținut în data de 3 august un bărbat de 31 de ani din Sălaj. Fărcaș Ondali Emil este bănuit de furtul a doi cai dintr-un țarc de animale, situat în afara localității Călățele Pădure, județul Cluj, în dimineața zilei de 23 iulie. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că hoțul ar fi sărit un gard pentru a ajunge la cai. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 25.000 lei. Caii au fost recuperați și predați proprietarului. Un cal a fost găsit în localitatea sălăjeană Crișeni, la domiciliul…

Mai mult...