Zvonoteca

# Finanțiștii din Sălaj și-au amânat greva anunțată pentru data de 22 august. Ei cred că proiectul de ordonanță, semnat cu o seară înainte, va trece cu brio de parlament. Acum ei așteaptă și se roagă să-și păstreze toate funcțiile și să beneficieze în același timp de egalizarea salariilor pentru cei care au aceeași pregătire și vechime în muncă. Doamne ajută! Amin. # Deși au zeci de posturi vacante în organigramă, unele instituții publice din județ mai au încă nevoie de personal ca să funcționeze la parametri maximi. Cum acum…

Mai mult...

Adevăratul rol al Regelui Mihai I în actul de la 23 august 1944

Introducere. Despre ieșirea României din al II-lea război mondial s-au scris o mulțime de inexactități, una mai tendențioasă decât cealaltă. Mărturiile Majestății Sale și documentele istorice desecretizate fac lumină acolo unde domnea penumbra ca să nu spunem minciuna. Germanii, care pregăteau războiul contra Rusiei Sovietice, aveau nevoie de liniște și siguranță în această parte a Europei, de unde urma să pornească atacul. Și cel mai capabil să le asigure li s-a părut Antonescu. De aceea l-au sprijinit cu atât mai mult cu cât în noiembrie 1940, la prima întâlnire cu…

Mai mult...

ANUNŢ DE PARTICIPARE

ANUNŢ DE PARTICIPARE Instituţia U.A.T. COMUNA BOCȘA, cu sediul în Sat Bocșa, Comuna Bocșa, str. Teilor nr. 6, cod fiscal 4292005, reprezentat prin Demyen István, în calitate de primar, e-mail: office@comunabocsa.ro, tel. 0260 623 682, invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: activități sportive/activități culturale. 1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile activități sportive/activități culturale, pe…

Mai mult...

Cu susu-n jos

Cornel Codiţă Ca să înţeleagă cineva cum şi de ce, în România de azi, de ieri şi mai de când este ea pe lume, mai toate sunt mereu pe dos, şi nu au nici cea mai mică şansă să fie vreodată altfel, cel puţin câtă vreme stăm în tiparele băştinaşei noastre „culturi politice”, suficient este să analizeze, fie şi sumar, ce şi cum comunică cei aflaţi la butoanele puterii cu cei ce i-au împuternicit acolo. Noi, adică cetăţenii pe care, teoretic, ei ar trebui să îi slujească. Nu ca persoane…

Mai mult...

ASF doreşte prelungirea valabilităţii poliţelor Euroins

I.GHE Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine că măsura e necesară deoarece 1,7 milioane de contracte RCA ar urma să expire, ceea ce înseamnă echivalentul a 17% din parcul auto naţional Guvernul intenţionează să prelungească termenul de valabilitate pentru poliţele de asigurare emise de compania Euroins, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. ASF a decis în 17 martie 2023 retragerea autorizaţiei pentru compania Euroins România, iar deschiderea procedurii de faliment a fost pronunţată de…

Mai mult...

Angajaţii Poştei Române protestează împotriva disponibilizării

George Marinescu Valentin Ştefan, director general al Poştei Române: „În procesul de disponibilizare sunt prinşi şefii de structuri şi consilierii directorului general” Aproximativ 50 de angajaţi ai Poştei Române au protestat, luni, timp de trei ore, în faţa sediului companiei, nemulţumiţi că au primit notificări de concediere, notificări eliberate de conducere în cadrul procesului de reorganizare/restructurare a societăţii. Referitor la protestul angajaţilor companiei, care au fost asistaţi şi de liderii sindicali, Valentin Ştefan, directorul general al CN Poşta Română SA a declarat pentru ziarul BURSA: „Noi am dat puţin peste…

Mai mult...

Campionatul Mondial de Fotbal Feminin 2023, Australia – Noua Zeelandă

FINALA SPANIA – ANGLIA 2-0 (1-0) 20 august, ora 13 (22 ora locală), SYDNEY, stadion – OLYMPIC STADIUM, au asistat 75.784 spectatori Arbitru de centru: TORY PENSO, SUA Spania e la a 3-a participare la Cupa Mondială, iar Anglia, campioana Europei, la a 6-a participare. Niciuna nu a reuşit până acuma să câştige trofeul suprem. JORGE WILDA, antrenorul Spaniei, foloseşte sistemul 4-1-2-3, iar SARINA WIEGMAN foloseşte sistemul 3-5-2. Ambele echipe s-au calificat la Cupa mondială cu victorii pe linie în grupe. În minutul 12 consemnăm prima lovitură de colţ la…

Mai mult...

Adolescenții de peste 16 ani pot ieşi neînsoţiţi din ţară

Noile reglementări legislative privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care au intrat în vigoare din 20 august, prevăd faptul că adolescenții care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate fără a mai fi însoțiți de un adult. Cu toate acestea, există anumite condiții în care se poate întâmpla acest lucru. Concret, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani (titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate), poate…

Mai mult...

La Editura Caiete Silvane a apărut „Monografia satului Vădurele”

Colecţia „Monografii” a Editurii „Caiete Silvane” s-a îmbogățit cu un nou volum, este vorba despre „Monografia satului Vădurele”, avându-l ca autor pe profesorul Aurel Medve. El este de altfel și autorul cărții „Monografia satului Traniș”. Motivația de a dedica un volum satului sălăjean Vădurele este legată de amintirile care-l leagă pe autor de aceste locuri, încă din copilărie. Acesta spune că „pentru cei care au crescut în sat, dar şi pentru cei care îşi petreceau doar vacanţele la bunici, amintirile legate de anii copilăriei în satul Vădurele au rămas întipărite…

Mai mult...

Bovegas Bonus codes 03 2022

Content What is the Very little Deposit Online coupons On Brand? Roughly Sloto Capital Betting house Boasts A casino game Benefit By Up to two Pile-up Presently Slotjoint: Use 12 100 % free Spins Not any Deposit On Platter! Spins: Money fifteen Play with m! Additional adventures, which includes virtual pontoon or even black jack, excessively usually trust toward some sort of gambling unique codes, although with a much smaller per http://vrtic-irig.rs/taylor-swift-is-a-beautiful-bride-in-i-bet-you-think-about-me-music-video/ cent.

Mai mult...

Locuri de muncă 22.08.2023

*** ECOPROIECT SRL angajează: ARHITECT, INGINER construcții civile și respectiv persoană cu studii medii și care are cunoștințe de întocmire memorii și documentații avize de specialitate. Persoană de contact, ing. Otilia Hendea 0740133794. *** SC WEST OIL SRL angajează lucrători-gestionari stație distribuție carburanți. Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de email: anca.petrean@westoil.ro Tel. 0746045778.

Mai mult...

Investiții importante pentru dezvoltarea comunei Crișeni

Comuna Crișeni a primit peste două milioane de euro pentru introducerea rețelei de gaz în localitățile Gârceiu și Cristur, a declarat primarul comunei Crișeni, Călin Morar, în cadrul unei conferințe de presă. Vestea bună este că localnicii vor beneficia gratuit de branșamentele la rețeaua de gaz, iar asta îi va scuti de costuri considerabile. Decizia a fost luată în cadrul întâlnirii primarului cu ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea. O altă veste importantă pentru comunitatea locală este semnarea de către Călin Morar și conducerea firmei Avril a contractului de construcție a canalizării…

Mai mult...

VIDEO: Investiții majore la Crișeni

Comunitatea din comuna Crișeni va beneficia de o serie de investiții majore. Finalizarea rețelei de canalizare – proiect problematic lăsat de fosta administrație, reabilitări de drumuri, construcția unei șosele de centură, a unei grădinițe și creșe, acestea sunt doar câteva proiecte ce urmează să fie puse în aplicare la nivel local, a declarat astăzi primarul comunei Crișeni, Călin Morar.

Mai mult...

Sălajul se numără printre cele mai fertile județe din țară

Tot mai mulți specialiști economici și demografi, care urmăresc și analizează fenomenul natalității din România, sunt pur și simplu revoltați față de situația în care am ajuns din punct de vedere demografic, în timp de guvernanții tac. Natalitatea se prăbușește la propriu, iar perspectivele sunt cu adevărat îngrijorătoare. Se apreciază faptul că în 2050 România ar putea avea aceeași populație ca după Primul Război Mondial, iar 50 de ani mai târziu ar putea ajunge să aibă doar opt milioane de locuitori. Scenariile nu sunt deloc deplasate ori eronate, cifrele oferite…

Mai mult...