Amenzi record aplicate de polițiști, majoritatea pentru viteză excesivă

Polițiștii sălăjeni și cei maramureșeni au realizat zilele trecute o amplă acțiune de control pe mai multe drumuri intens circulate. În doar câteva ore, oamenii legii au aplicat peste 60 de amenzi, majoritatea pentru depășirea vitezei legale. Timp de trei ore, polițiștii au acționat cu radare amplasate în cascadă, pe drumul national 1 C și pe drumul județean 108 A. Misiunea a vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea neregulamentară. Astfel, în cadrul acțiunii, în care…

Mai mult...

Numele a zeci de elevi, scrise pe șindrila bisericii din Purcăreț

La exact o lună de la începerea lucrărilor de punere în siguranță a bisericii de lemn din Purcăreț, elevii Școlii Gimnaziale din Letca au venit să viziteze șantierul, să descopere proiectul „Ambulanța pentru Monumente”, să afle ce înseamnă voluntariatul, dar și importanța salvării monumentelor, a bisericilor de lemn. Ca o promisiune că nu vor uita, elevii și-au scris numele pe câte o bucată de șindrilă, care va fi bătută pe biserică. „Noi credem că i-am convins de faptul că Părcăreț nu este doar un sat mic, izolat, cu oameni puțini…

Mai mult...

Zvonoteca

# Nu-i bugăt de aglomerat orașul ăsta. O vinit băieții și cu exerciții. Ce să vezi? Trafic îngreunat cu orele, înjurături, nemulțumiri, oameni nervoși, toate cele. E greu pe drum? Lasă să fie și mai greu. Răbdare de fier să aveți! # Zice-se că se pun de niște proteste și la companii private din Zalău, la cele mari și grele. Cum, profesorii vor salarii mari? Foarte bine, dar vrem și noi, ăștia care muncim pe schimburi. E de înțeles. Te duci în marele magazin și cu 400 de lei nu…

Mai mult...

Grava grimasă a grevei

Daniel Mureşan Grevă, grevă și iar grevă. Toată lumea e agitată – profesori, elevi, părinți, politicieni, presă, societate civilă. Liderii de sindicat au simțit că le iese treaba și joacă tare, nefiind dispuși la compromisuri. Sigur, în centrul sistemului educațional este elevul, pe care profesorii trebuie să-l servească. De aici și acuza asupra profesorilor, că greva e împotriva interesului major al elevului. Parțial adevărat, deoarece greva este în favoarea elevului, care ar putea primi o educație mai bună. Fără cea mai mică intenție de a provoca animozități în rândul diverselor…

Mai mult...

Când trenul să târăște spre Zalău

Zeci de călători au fost obligați să coboare astăzi din trenul R 4.454 din cauza unei defecțiuni. Incidentul a avut loc în stația din Mirșid, iar călătorii au fost preluați de altă garnitură. Problema ne-a fost sesizată de mai mulți călători aflați în tren. Neregulile au apărut între între localitățile Cuceu și Mirșid. Garnitura a redus exagerat de mult viteza. „Am plecat din Jibou la 17 și 16 minute, ora fixată. Până la Cuceu am călătorit relativ bine. Între Cuceu și Mirșid, trenul abia s-a târât mergând cu 15 –…

Mai mult...

Omagiu lui Simion Bărnuțiu

Sălăjenii l-au omagiat duminică, 28 mai, pe marele revoluționar pașoptist Simion Bărnuțiu, la împlinirea a 159 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. La Monumentul de la Gorgana, locul unde, în dimineaţa zilei de 28 mai 1864, a trecut în eternitate marele înaintaş, s-a desfășurat un eveniment solemn, la care au participat oficialități, reprezentanți ai bisericilor ortodoxe și greco-catolice, precum și numeroși cetățeni. Manifestarea s-a bucurat și de prezența Episcopului greco-catolic de Oradea, PS Virgil Bercea. „Simion Bărnuțiu deschide galeria marilor oameni politici pe care Sălajul și Țara…

Mai mult...

Locuri de muncă 28.05.2023

*** Societate Comercială cu profil carmangerie angajează vânzătoare. Program: Luni – Vineri 9 – 17; Două sâmbete pe lună 8 – 14. Relaţii la telefon 0743 603661 sau la intrare în Piaţa mică Astralis. *** Caut persoană pe perioadă nedeterminată în Zalău pentru întreţinere: casă, curte şi un câine. Preferabil femeie văduvă 50 – 60 ani, fără obligaţii. Relaţii la numărul de telefon 0722 231065 sau 0756 399756.

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 28 Mai

1864: la marginea satului Sânmihaiu Almaşului se stinge din viaţă Simion Bărnuţiu S-a întâmplat în 28 mai 1908 – S-a născut Ian Fleming, scriitor englez. 1913 – S-a născut George Macovescu, publicist, prozator, diplomat şi politician român. 1917 – S-a născut Papa John Creach, violonist american (Jefferson Airplane, Hot Tuna). 1922 – S-a născut scriitorul Zamfir Vasiliu. 1936 – S-a născut Cathy Carr, cântăreaţă americană. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. Treime; Cuv. Nichita Mărturisitorul; Sf. sfinţit mucenic Eutihie; Sf. muceniţă Eliconida • Greco-catolic: Sf. Eutihie, episcop, martir • Reformat: Emil, Csanad • Romano-catolic: Sf. Gherman, episcop

Mai mult...

Bancul zilei

Administratorul de rețea pleacă in sfârșit in concediu. După nici o săptămana e sunat de șeful sau : – George, mă scuzi că te deranjez din concediu, dar am nevoie urgent de ceva de la tine ! – Ce ? – Parola de la calculatorul tău ! – Duceți-vă naibii că m-am săturat de voi ! Cu litere mici și fără spații între cuvinte !

Mai mult...

Sumă record donată la Festivalul „Petale-n vânt”

Municipiul Zalău a găzduit sâmbătă Festivalul-concurs național „Petale-n vânt”, activitatea principală din cadrul Proiectului educațional de voluntariat „Petale-n vânt”, inclus în Calendarul Activităților Educative Naționale cofinanțate de Ministerul Educației. Proiectul a ajuns la ediția a VII-a și s-a desfășurat și în acest an școlar, în cele peste 20 de județe participante. Concursul național a avut loc la Sala Transilvania din Zalău. Premiul I și Trofeul „Petale-n vânt” au fost obținute de echipajul din județul Dolj. Premiul al II-lea a fost obținut de echipajul din Suceava, premiul al III-lea a ajuns…

Mai mult...

Sălajul, medaliat la Olimpiada de Tehnologia Informației

Mai mulți elevi sălăjeni au fost medaliați la Olimpiada de Tehnologia Informației, etapa națională, competiție desfășurată la Târgoviște, în perioada 25 – 28 mai. Doi dintre elevii sălăjeni au obținut medalia de argint, iar o elevă a primit medalia de bronz. Sălajul a fost reprezentat la această olimpiadă de un lot alcătuit din opt elevi, echipa fiind coordonată de Alexandru Mureșan, profesor de informatică la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. Medalia de argint a fost obținută de Vasile-Paul Talaș, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic „Alesandru…

Mai mult...

Final de sezon în afara obiectivului pentru SCM Zalău

SCM Zalău a obținut o victorie clară în ultima partidă a sezonului, 4 – 0 pe teren propriu cu Victoria Carei. Jocul a fost la discreția formației zălăuane, care a avut avantaj de trei goluri încă din prima repriză, datorită hattrick-ului reușit de Valentin Culda. Acesta a deschis scorul încă din minutul 4, iar în minutul 18 a reușit un gol de generic TV. Cu un minut înainte de fluierul de final al primei reprize, același Culda a marcat pentru 3 – 0. După revenirea de la vestiare, SCM Zalău…

Mai mult...

Copil accidentat, transportat cu elicopterul SMURD la Oradea

Polițiștii din Șimleu Silvaniei au fost sesizați sâmbătă, 26 mai, în jurul orei 13, că în localitatea Pusta s-a produs un accident rutier, în care un biciclist a fost lovit de un autovehicul. Este vorba de un copil de 8 ani, care a pătruns pe un drum comunal fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere vehiculelor, moment în care a fost lovit frontal de un autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 55 de ani, din Pusta. În urma accidentului rutier, minorul a suferit multiple leziuni…

Mai mult...