CFR introduce trenuri directe spre litoral, în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai 2023

CFR anunţă că introduce, în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai 2023, trenuri directe către litoral din mai multe zone ale ţării, informează news.ro. „Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai, care, prin tradiţie, este petrecută la malul mării, CFR Călători va asigura în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai 2023, în plus faţă de trenurile existente în programul de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia”,…

Mai mult...

APIA acordă măsuri de sprijin de urgenţă pentru producătorii agricoli din sectorul de cereale

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că în conformitate cu HG nr. 352/2023, până la data de 11 mai 2023 inclusiv, primeşte Cereri de acordare a sprijinului financiar pentru producătorii agricoli din sectorul cereale, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Conform comunicatului, această schemă de susţinere financiară are ca obiectiv asigurarea unui grant financiar acordat pentru compensarea cheltuielilor angajate de producătorii agricoli din sectorul cereale pentru depozitarea în spaţii proprii sau depozitarea în custodie la terţi a cantităţilor de grâu obţinute din producţia proprie a anului…

Mai mult...

Traficanți de droguri, prinși de DIICOT Sălaj

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2022, bănuiții ar fi comercializat droguri de mare risc și substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive mai multor consumatori din județul Sălaj (fiind identificate aproximativ 400 de tranzacții), pentru 100 de lei/plic. În urma celor două…

Mai mult...

Noutaţi filatelice: Centenarul Constituției României Întregite

La 28 martie 2023 s-au împlinit 100 de ani de la adoptarea primei Constituții a României Mari, ca lege fundamentală unică pentru toate provinciile istorice unite cu țara mamă România, la 1 Decembrie 1918. Pentru a marca acest eveniment istoric, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale intitulată Centenarul Constituției României Întregite, alcătuită din 3 timbre și o coliță dantelată, precum și un plic prima zi. După Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și recunoașterea ei internațională, principala misiune a autorităților de la București a fost integrarea…

Mai mult...

Miliarde de euro, risipite pe drumuri prăfuite

Miliarde de euro au fost risipite de autorităţile publice locale şi centrale în infrastructura de transport din ţara noastră, dacă analizăm cheltuielile efectuate în ultimii nouă ani prin prisma celor mai recente date statistice oferite de Institutul Naţional de Statistică cu privire la situaţia căilor rutiere şi căilor ferate din ţara noastră. Din datele prezentate de INS la sfârşitul săptămânii trecute reiese că lungimea drumurilor publice din ţara noastră totaliza 86.338 kilometri, la finele anului 2022, din care aproape jumătate erau modernizate, în timp ce calea ferată se întindea pe…

Mai mult...

Sute de muncitori mobilizați la construcția autostrăzii în Sălaj

Echipa de experți CNAIR a verificat astăzi stadiul lucrărilor și mobilizarea antreprenorului român pe șantierele secțiunilor Nădășelu – Mihăiești (16,80 kilometri), Mihăiești – Zimbor (13,26 kilometri) și Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 kilometri). Lucrări în execuție pe secțiunile Nădășelu – Mihăiești și Mihăiești – Zimbor (30,06 kilometri): se lucrează la poduri, pasaje și viaducte; lucrări de consolidare, de colectare și evacuare a apelor; confecționare armături; executare elemente prefabricate: grinzi de beton, predale, lise parapet și asamblare tabliere metalice. În șantier sunt mobilizați un număr de 700 de muncitori și 226…

Mai mult...

Avertisment: omenirea, posibil să se confrunte cu un nou record al temperaturii medii globale

Veştile legate de mediu sunt tot mai rele în ultima perioadă. Omenirea s-ar putea confrunta cu un nou record al temperaturii medii globale în 2023 sau în 2024, alimentat de schimbările climatice şi de revenirea anticipată a fenomenului meteorologic El Nino, au anunţat oamenii de ştiinţă specializaţi în evoluţia climei. Modelele climatologice sugerează că după trei ani de manifestare a tiparelor meteorologice asociate cu fenomenul La Nina în Oceanul Pacific, care scad în general uşor temperaturile globale, omenirea ar putea să asiste la revenirea fenomenului El Nino, omologul său mai…

Mai mult...

Cadouri potrivite pentru copii de 4-5 ani

Când vine vorba de cumpărarea unui cadou pentru un copil de 4-5 ani, există o mulțime de opțiuni disponibile pe piață. Cu toate acestea, este important să găsești un cadou care să se potrivească vârstei și intereselor copilului, pentru a-i oferi cea mai bună experiență de joc și învățare. În acest articol, vom discuta despre unele dintre cele mai bune cadouri pentru copiii de 4-5 ani, care sunt potrivite pentru dezvoltarea lor. Vezi gama de jucării pentru copii de 4 ani pentru a-ți face o idee. Seturi de construcție – Seturile…

Mai mult...

Serviciile turistice – o facilitate cu dedicație sau o scăpare a legiuitorului?

Alexandru Tamba În dorința de a stimula industria de turism, dar și în beneficiul angajaților, guvernul acordă, prin Codul Fiscal, o serie de facilități, de la vouchere de vacanță la decontarea de servicii turistice pentru angajați și familia lor. Acesta este un lucru îmbucurător pentru respectiva industrie, și nu numai, dar câți dintre angajați pot beneficia de această facilitate? În forma actuală, destui de puțini! De ce? Pentru că accesarea acestei facilități depinde de 2 plafoane, și anume: primul plafon se referă la faptul că se va deconta o sumă…

Mai mult...

Se restituie taxa auto

Un nou mecanism de restituire a fostelor taxe auto a apărut anul trecut, ca urmare a unei decizii din 2020 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin care s-a decis că perioada de un an în care s-au putut cere banii, stabilită prin mecanismul anterior din 2017, a fost prea scurtă. Normele de aplicare au apărut în Ordinul Ministerului Mediului 868/2023, publicat în Monitorul Oficial. Noul mecanism vizează recuperarea următoarelor foste taxe auto: taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de…

Mai mult...

Avertisment meteorologic în Sălaj: sunt posibile viituri pe Someș și Crasna

Meteorologii atrag atenția că există posibilitatea producerii unor viitori din cauza ploilor însemnate cantitativ. Vizate sunt și râurile Crasna și Someș, pe teritoriul Sălajului. Apele Române Someș-Tisa este instituția care a anunțat emiterea unei atenționări hidrologice de tip cod galben, în intervalul 25.04.2023 (ora 12) – 26.04.2023 (ora 18), pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuș – bazinul superior și pe afluenți din bazinul mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş); Tur – bazinul superior și pe afluenți din bazinul mijlociu şi inferior (județul Satu Mare); Someşul Mare – bazinul superior…

Mai mult...

Peste 100 de locuri de muncă sunt vacante în Sălaj

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj sunt disponibile 111 locuri de muncă. Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (40), mecanic utilaj (10), tâmplar (10), operator la fabricarea cauciucului (9), lucrător comercial/vânzător (7), electrician (5), fierar betonist (5), confecţioner asamblator/controlor calitate (5), instalator (4), ajutor bucătar (2), ingineri (3), medic veterinar (1) şi hidrolog (1). Din cele 111 locuri de muncă vacante declarate de angajatori,…

Mai mult...