Șefii de state și guverne ai PPE susțin aderarea României la spațiul Schengen

„Șefii de state și de guverne care fac parte din Partidul Popular European susțin aderarea României la spațiul Schengen. Este o veste foarte bună pe care o primim astăzi de la familia popularilor europeni, din care PNL face parte. La summitul de astăzi al PPE, unde a fost prezent și președintele Klaus Iohannis, a fost adoptată o declarație în care liderii PPE cer tuturor statelor membre UE să aprobe integrarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. Țara noastră îndeplinește toate criteriile de aderare și merită să facă parte din…

Mai mult...

A 3-a tranşă din programul guvernamental „Sprijin pentru România”

Aproape 2,4 milioane de români, beneficiari ai voucherelor din programul „Sprijin pentru România”, își primesc a treia tranșă din ajutorul guvernamental. Până miercuri, toate cardurile vor fi încărcate cu suma totală de 590,4 milioane lei. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va urgenta procesul de plată, pentru ca tranșa următoare să ajungă la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă. De asemenea, persoanele care au devenit eligibile după plata celei de-a doua tranșe își vor primi cardurile până la jumătatea lunii noiembrie. În plus, luna următoare, guvernul va distribui persoanelor vulnerabile din…

Mai mult...

La Centrul de Cultură și Artă, Transilvania Jazz Festival Zalău cu intrare liberă

Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj și Asociația „Cetatea Albă” – filiala Cluj invită iubitorii de jazz la Transilvania Jazz Festival Zalău. Festivalul, cu intrare liberă, va avea loc în sala „Porolissum” a CCAJ Sălaj, în perioada 2-3 noiembrie. Astfel, miercuri 2 noiembrie, de la ora 19, cei prezenți la festival vor avea parte de: Tamir Miler – Israel, Classic meets Jazz by David Simon Hodos – guest artist – Canada, Daphna Levy Quintet – Israel și Pasha Fedotov – sax, guest artist – Ucraina. De asemenea,…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 25 octombrie

1976: la Marin este dezvelit Monumentul Eroilor S-a întâmplat în 25 octombrie 1811 – S-a născut Évariste Galois, matematician francez, cel care a pus bazele algebrei (m.31.05.1832). 1838 – S–a născut, la Paris, compozitorul francez Alexandre Cesar Leopold Georges Bizet (“Carmen”) (m.03.06.1875). 1865 – Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul de organizare a Muzeului Naţional de Antichităţi. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Ss. mucenici Marcian şi Martirie; Sf. mucenic Valerian; Sf. Tavita • Greco-catolic: Ss. Marcian şi Martiriu, notari, martiri († 358) • Reformat: Blanka • Romano-catolic: Ss. Crisant şi Daria, soţi martiri

Mai mult...

Bancul zilei

– Tată, vreau să mă însor! – Mai întâi cere-ți scuze! – Dar de ce? – Cere-ți scuze! – Pentru ce? Ce-am făcut? – Trebuie să îți ceri scuze! – Dar de ce? – Cere-ți scuze, am zis! – Te rog, dă-mi măcar un motiv! – Mai întâi cere-ți scuze. – OK, tată… iartă-mă! – Perfect, acum ești pregătit! Antrenamentul tău a luat sfârșit. Când înveți să-ți ceri scuze degeaba, atunci te poți însura!

Mai mult...

Proiect Erasmus+ la Vârșolț

În perioada 17-21 octombrie 2022, Şcoala Gimnazială nr. 1 Vârşolț a fost gazda celei de a treia sesiuni a proiectului Erasmus+ cu tema „Act like a pro, preserved H2O”, în parteneriat cu Ungaria (Hajdunánás), Portugalia (Castro Marim), Turcia (Adana), Italia (Battipaglia). Partenerii noştri au avut parte de o săptămână plină de evenimente, activități atractive, vizite la Salina Turda, Muzeul Iluziilor Turda, Muzeul Județean de Istorie şi Artă Sălaj, Grădina Botanică Jibou, jocuri, întâlniri cu reprezentanții comunei, cu reprezentații Clubului Pescarilor Sălaj în cadrul unui concurs de pescuit, la Brigada de…

Mai mult...

Sălajul, pus pe harta aviației de agrement

Micul aerodrom de lângă localitatea sălăjeană Crasna este locul unde aterizează și decolează aproape săptămânal avioane ușoare și ultraușoare din țară și străinătate, aparate pilotate de oameni pasionați, dornici să descopere frumusețile Sălajului. Sunt aproape două decenii de când sălăjeanul Alexandru Vizaknai, un cunoscut instructor auto, și-a amenajat în apropiere de localitatea Crasna propriul aerodrom. Anii au trecut, Alexandru a construit lângă aerodrom chiar și un mic hangar în care sunt adăpostite aparatele sale de zbor. A ales să zboare în motodeltaplan, un aparat simplu și sigur. Mi-a spus că…

Mai mult...

Zvonoteca

# Gata, vin sărbătorile, pe rafturile unor magazine din Zalău au apărut deja bomboane de pom. Isuse, oameni buni, dragi comercianți, noi zicem să puneți bomboanele de pom și ciocolata cu Moș Crăciun în vânzare direct din luna iulie sau mai bine lăsați-le tot timpul anului acolo. O toamnă fericită! # Au fost culeși strugurii, e gata și tulburelul, dar sunt gata și tot mai mulți tulburați cu mintea bolnavă de la atâta beutură. Zice-se că sunt sate unde șanțurile au devenit adăpost, culcuș pentru victimele tulburelului, iar nevestele dau…

Mai mult...

Voleibaliștii zălăuani, la un pas de a elimina Rapidul din Cupa României

După ce s-a impus cu 3 – 1 în partida tur, desfășurată în Capitală, pe terenul celor de la Rapid, SCM Zalău are prima șansă în disputa retur, programată miercuri după-amiază, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici” din Zalău. “Dubla” dintre cele două echipe este o dispută din cadrul primei faze a Cupei României, etapă în care au mai fost programate alte trei jocuri: SCM Suceava – “U” Cluj (0 – 3 în tur), Știința București – Unirea Dej (1 – 3) și Știința Explorări Baia Mare – CSM Constanța (turul…

Mai mult...