Zvonoteca

# Se apropie școala, iar prin Zalău au început să se agite spiritele. Pruncii revin din vacanțe, unii îs beteji, alții trepidează, iar părinții devin agitați pentru că se apropie sezonul cheltuirii banilor. E plin de oferte cu vestuțe, cu uniforme, penare și nădraji, iar acum e momentul ca și florăriile să se reactiveze, să compună pentru ca doamna să fie așteptată la clasă cu tăt ce trebe. # Se zice că prin niște partied loco au început căutările pentru candidați și că unii primari nu vor mai candida pentru…

Mai mult...

Preţul energiei pe bursă în iulie, de patru ori mai mare faţă de anul trecut

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 1.813 lei pe MWh în luna iulie 2022, valoare de patru ori mai mare faţă de preţul mediu înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 462 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier, notează Agerpres. Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 4,35 miliarde de lei în luna iulie, în creştere cu 364% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Pe de altă parte, volumul…

Mai mult...

Haosul de pe stradă

Nu sunt un tip prea umblat prin lume. Întâmplarea a făcut să ajung într-un orășel din Marea Britanie, aproape de New Ollerton. Am ajuns noaptea, iar după un somn cu căciula pe chelie, dimineața m-a prins cu ochii beliți pe fereastra apartamentului în care am fost cazat. Am avut un șoc. Toate casele de pe stradă păreau identice, aliniate la centimetru, cu mici grădini asemănătoare. Am rămas șocat știind ce e în România, haosul din construcții, vilele construite cu nemiluita, mașinile parcate în stradă pentru că lenea românului e prea…

Mai mult...

Povești cu suflet și degustare de vinuri

„Vinul e o poezie îmbuteliată”, spunea Robert Stevenson, scriitorul scoțian ce a colindat lumea în lung și-n lat. Tot ca o poezie a fost evenimentul „Vin în Vie – via Silvania” de duminică de la Lompirt, organizat de Podgoria Silvania și Curtea Artiștilor. Vinul, muzica și cultura și-au dat întâlnire la prima ediție a acestui festival ce se vrea permanentizat. Evenimentul  a adunat sub umbrela sa gustul autentic și atmosfera sălăjeană oferite de vinurile unice și de arta de calitate – Flavius Lucăcel, Proiectul Corbu. “Povești cu suflet și degustare…

Mai mult...

Noi reguli de impozitare a proprietăţilor

Începând din 2023, impozitarea proprietăţilor imobiliare se schimbă radical. Principalele modificări constau în majorarea cotei de impozitare, atât pentru clădirile rezidenţiale, cât şi pentru cele nerezidenţiale, şi în ajustarea valorii impozabile la care se aplică aceste cote de impozit. Astfel, se elimină diferenţierea impozitului în funcţie de tipul de proprietar – persoană fizică sau juridică. De altfel, revizuirea regimului de impozitare a clădirilor este unul din principalele obiective din zona de politică fiscală asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Conform PNRR, reforma fiscală din România…

Mai mult...

Impozitul pe clădiri va creşte de anul viitor, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice

Impozitul pe clădiri va creşte de anul viitor, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, şi doar în anumite cazuri excepţionale acesta va rămâne neschimbat faţă de 2022, se arată într-o analiză realizată de Deloitte, transmite Agerpres. Începând din 2023, impozitarea proprietăţilor imobiliare se schimbă radical. Principalele modificări constau în majorarea cotei de impozitare, atât pentru clădirile rezidenţiale, cât şi pentru cele nerezidenţiale, şi în ajustarea valorii impozabile la care se aplică aceste cote de impozit, se arată în materialul de opinie semnat Ana Petrescu-Mujdei, Senior Manager, Impozitare…

Mai mult...

Falimentul City Insurance – un şoc pentru companiile din construcţii

Falimentul City Insurance declanşat în septembrie anul trecut a însemnat un adevărat şoc pentru companiile din construcţii din ţara noastră în condiţiile în care aproape 80% dintre ele aveau asigurările constituite la societatea respectivă. „Am avut falimentul City Insurance; a fost un mare şoc pe piaţă. Mă aşteptam să iasă şi mai rău. Spre 80% din piaţa construcţiilor era asigurată la City Insurance pentru că se pare că avea nişte oferte foarte bune din punct de vedere financiar şi erau, evident, autorizaţi de ASF. Odată cu insolvenţa şi apoi falimentul…

Mai mult...

Cele mai utile sfaturi pentru întreținerea lavoarului din baie, în funcție de materialul din care este realizat

Când vine vorba de îngrijirea lavoarului din baie, există câteva aspecte de luat în considerare: chiuveta, blatul și masca de chiuvetă de baie. Fiecare dintre aceste caracteristici va necesita o strategie diferită de întreținere, în funcție de materialul din care este fabricat. Pentru a detalia modul în care trebuie să aveți grijă de diferitele caracteristici ale lavoarului dvs. mai specific, continuați să citiți. Îngrijirea chiuvetei În mod ideal, chiuveta de baie ar fi ușor de curățat și de întreținut în timp, deoarece este probabil folosită de mai multe ori pe…

Mai mult...

Schemă de minimis pentru procesatorii din agricultură

Operatorii din industria de procesare a cerealelor şi fabricarea uleiurilor vor beneficia de o schemă de minimis, de 500.000 euro per beneficiar, dacă proiectul de ordonanţă de urgenţă iniţiat şi pus în consultare publică de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi adoptat de Guvern într-una din şedinţele viitoare. „Venim în sprijinul producţiei româneşti prin acordarea unui suport financiar de maximum 500.000 euro per întreprindere, pentru operatorii din industria de procesare a cerealelor şi fabricarea uleiurilor. Suma totală pe care o alocăm este de 200 milioane euro, sub formă de…

Mai mult...

Tânără dată în urmărire națională, depistată de jandarmii șimleuani

Duminică 21 august, în jurul orei 11, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune în orașul Șimleu Silvaniei a depistat o persoană care era dată în urmărire națională. Persoana în cauză, o tânără în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în noaptea de 20 spre 21 august. În urma depistării, tânăra a fost predată Poliției Orașului Șimleu Silvaniei. M. S.

Mai mult...

Locuri de muncă 22.08.2022

*** S.C. OVI PROD COM S.R.L. angajează AGENT DE VÂNZĂRI. Relaţii la sediul societăţii, telefon 0722 293628. Email: office@oviprod.ro *** Angajăm vânzătoare pentru magazin alimentar. Informații la telefon 0743 603661. *** Caut îngrijitoare pentru femeie în vârstă, în localitatea Crişeni, la intrare dinspre gară. Tel. 0748227717 *** FUNDAŢIA „ACASĂ” ZALĂU anunţă Selecţie de personal în cadrul: Căminului pentru Persoane Vârstnice – INFIRMIERĂ / MUNCITOR NECALIFICAT în domeniul îngrijire pacienți și curățenie. CERINŢE: studii medii.Dosarul de înscriere (cerere, CV, acte de studii) se trimite prin email la adresa office@fundatiaacasa.ro sau la…

Mai mult...

Reforma educaţiei: Programul “Masă Sănătoasă în școli”

Începând cu anul școlar 2022-2023, în tot sistemul de învățământ preuniversitar se va derula Programul “Masă Sănătoasă în școli”. Vor fi prioritizate școlile cu vulnerabilitate mare și medie din perspectiva abandonului școlar. Masa oferită în școală este și un stimulent pentru sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor. Intră pe www.legile-educatiei.pnl.ro și lasă-ne un mesaj cu sugestiile tale de îmbunătățire a noilor prevederi. Împreună, așezăm bazele unui sistem de învățământ mai bun, mai performant! (P)

Mai mult...

Sezonul spectacolelor continuă la Curtea Artiștilor

Seria evenimentelor artistice organizate de Asociația „Pro Teatru” continuă în această săptămână cu ateliere educative pentru copii, cu un concert de rock simfonic, cu mult teatru și cu alte surprize pregătite pentru public de actorul zălăuan Darius Prodan. Azi, începând cu ora 19, la intrarea principală a parcului central din Zalău va avea loc un „performance stradal” intitulat „Omul Pasăre și Regina Zână”, iar participarea este gratuită. Miercuri la ora 18,30 este programat un vernisaj la Curtea Artiștilor, iar de la 19 va avea loc evenimentul „Board Games Night”️, participarea…

Mai mult...

Au reapărut hribii în pădurile Sălajului

Ploile din ultima perioadă au dus la reapariția hribilor în pădurile din Sălaj. Recolta de ciuperci a fost una deosebit de slabă în vara acestui an din cauza secetei excesive, spun căutătorii din zona Sânmihaiu Almașului. Hribii au fost foarte puțini și în pădurile de la granița cu județele Cluj și Bihor. Numai că ploile din ultimele două săptămâni au favorizat reapariția acestor ciuperci atât de apreciate în mai multe păduri din județ. Pentru că sunt mai puțini, prețul hribilor a crescut și oscilează între 30 și 40 de lei,…

Mai mult...