Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, într-o postare pe facebook, cinci decizii majore care au fost discutate cu sindicatele de profil. Aceste măsuri vor schimba radical actualul sistem de educație. ”5 decizii majore rezultate în urma consultărilor ministerului educației cu federațiile sindicale! Am avut un dialog foarte constructiv și responsabil cu federațiile sindicale reprezentative din învățământ: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”. Am agreat împreună cu reprezentații celor două federații următoarele 5 propuneri de îmbunătățire a textului proiectului Legii învățământului preuniversitar “România Educată”. Măsurile…
Mai mult...Zi: 19 august 2022
Zvonoteca
# Sunt pline drumurile Sălajului de nebuni, de nervi, de nerăbdare, toți se grăbesc, se agită, degetele din mijloc fac febră musculară, apar și sfinții, mamele sunt înjurate, iar accidentele sunt mai dese ca ploile. Sigur e ceva prin aer. Unii chiar cred că sunt elicoptere din care sunt aruncate sticle cu boală și blesteme. Să ne fie bine, zic. # Celebra combinată fotbalistică româno-maghiară a municipiului s-a făcut iar de cacao. Din nou (oare a câtea oară?) i-au bătut şimleuanii, în primul meci oficial al sezonului. Aici ori e…
Mai mult...Tânăra sălăjeancă dată dispărută de autoritățile clujene a fost găsită
Adolescenta din Sălaj dată dispărută de Centrul pentru Copii din Cluj-Napoca a fost găsită de polițiști și este în siguranță, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj. În vârstă de 14 ani, tânăra a plecat voluntar din centrul clujean împreună cu o altă tânără, ambele fiind depistate de polițiștii din județul vecin. Zilele trecute, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost anunțată despre faptul că adolescenta Covaci Crenguța Maria, în vârstă de 14 ani, din comuna Bobâlna, și Lingurar Domnica, în vârstă de 14 ani, din comuna Surduc, au plecat de…
Mai mult...Asociațiile de elevi acuză că la rectificare nu s-au alocat bani pentru transportul gratuit
”Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Timis (AETM), şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) solicită Guvernului să acorde mai multă importanţă bugetului pentru educaţie şi să nu neglijeze transportul elevilor! Transportul elevilor a fost un subiect adesea abordat de-a lungul anilor şi este în continuare una dintre problemele sistemului educaţional. Accesul elevilor la educaţie nu este o glumă, însă este tratat ca una. Lipsa de interes acordată acestui subiect este unul dintre…
Mai mult...La răscruce
Daniel Săuca Nu-s de mult trecute vremurile când un fost ziarist local, fie-i țărâna ușoară, nu părăsea locul unui eveniment fără să ia o bucată de brânză sau de slănină, ce găsea omul sau ce i se dădea. Cerea, oricum. Și nu era mulțumit mai tot timpul de „tratație”. Despre o gală a presei a scris „de rău” nemulțumit fiind că la final pe câțiva „colegi” de breaslă nu i-am lăsat să-și facă de cap. Între timp, s-a trecut la meniul zilei, obicei care se mai păstrează și astăzi, mai…
Mai mult...