# Se duc sălăjenii în vacanţă, adoră litoralul, dar vacanţa nu e vacanţă dacă nu sunt postate sute de poze de la masa plină, de la malul mării, din aeroport, din avion, de la decolare, de la aterizare, din buda aeroportului, din faţa aeroportului. Nu, trebuie să ştie lumea că te duci la turci sau că te duci la Mamaia noastră, acolo unde e curat şi unde berea ajunge la preţ de aur. Fudulia-i mare, lumea trebuie să ştie când şi unde eşti în vacanţă, să se vadă că ai,…
Mai mult...Zi: 6 iulie 2022
Acțiune comună a polițiștilor din Sălaj și Satu Mare. Zeci de șoferi au fost amendați
13 permise de conducere reținute pentru depășirea vitezei legale, peste 100 de sancțiuni aplicate și nenumărate certificate de înmatriculare retrase, sunt rezultatele unei acțiuni comune a polițiștilor sătmăreni și sălăjeni, acțiune organizată pe mai multe drumuri naționale. Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au desfășurat o activitate, în sistem cascadă, împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Acțiunea s-a desfășurat pe DN19A și DN1F și a avut ca scop combaterea nerespectării regimului legal de viteză. Ca urmare a activităților intreprinse, polițiștii au…
Mai mult...„Doar vești frumoase să vină”… Alte fragmente din haos
Daniel Săuca „Alexandru Rafila, ministrul sănătăţii, a anunţat luni, 4 iulie, într-o conferinţă de presă, că estimează o creştere a numărului de cazuri de COVID în perioada următoare, iar în vârful acestui val, preconizat pentru începutul sau sfârşitul lunii august, să se ajungă la 10.000 de cazuri pe zi”(libertatea.ro). Scenariu deja clasic. După concediile de vară, iar restricții. Încă un val, al șaselea. Și câte vor mai veni… „Rafila: Cred că vom traversa acest val COVID fără restricții. Masca ar putea fi obligatorie când călătorim în alte țări, eu mizez…
Mai mult...