ANAF lansează o campanie multianuală de controale împotriva averilor nedeclarate şi dobândite ilicit

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va demara, din 1 iulie, o campanie multianuală de controale împotriva averilor nedeclarate şi dobândite ilicit de către 560.000 de persoane fizice din România, a anunţat, ieri, Lucian Ovidiu Heiuş, noul preşedinte al instituţiei, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, aceste aproximativ 560.000 de persoane fizice au adunat o avere de peste 20 de miliarde de euro care nu a fost declarată. Heiuş a spus că aceste controale vor verifica sursa veniturilor celor 560.000 de persoane fizice. „Avem peste tot exemple de…

Mai mult...

Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

Fostul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat definitiv,  de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, în legătură cu menţinerea în funcţie a unui senator incompatibil, informează Agerpres. „Respinge, ca nefondate, apelurile formulate Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apelantul parte civilă Matei Cristian împotriva sentinţei penale nr. 633 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –…

Mai mult...

Vremea caniculară creează probleme în mare parte din Europa

Vremea, canicula şi seceta fac probleme într-o bună parte a Europei de Vest. Un sfert din teritoriul Franţei a fost plasatâ, săptămâna trecută, sub alertă de caniculă, fiind prognozate temperaturi maxime de până la 40 de grade Celsius, valoare depăşită deja în Spania, afectată la rândul său de vremea deosebit de caldă şi de mai multe incendii de vegetaţie. Franţa este afectată de un val de caniculă sosit din Magreb prin Spania, unde a cuprins mai întâi sud-vestul ţării înainte de a se răspândi în restul regiunilor. Temperaturi cuprinse între…

Mai mult...

DIANA PĂUN: „Multe cazuri de cancer sunt descoperite în stadii tardive”

Cele mai multe cazuri de cancer din România sunt descoperite în stadii tardive şi de aceea e nevoie de soluţii personalizate „pentru reducerea decalajelor”, a declarat, consilierul prezidenţial Diana Păun, potrivit Agerpres. „Cele mai multe cazuri din România sunt descoperite în stadii tardive. De aceea, cred că ar trebui să stimulăm un efort concertat care să implice toate forţele interesate pentru a găsi soluţii personalizate pentru reducerea decalajelor”, a spus Păun la dezbaterea „Construirea rezilienţei în sistemul de sănătate”, organizată de Centrul pentru Inovare în Medicină, la Biblioteca Centrală Universitară.…

Mai mult...

Locuri de muncă 20.06.2022

*** Angajăm șoferi pe camioane 8×4 pentru autostrada Nuşfalău, salariu negociabil. Tel. 0726 371 770. *** Prestez lucrări de construcţii de la A la Z: renovări, case pe structură de lemn, cabane. Telefon 0721 402461. *** Meseriaş execut acoperişuri Bilka, Bramac reparaţii urgente în judeţ cu deplasare gratuită. Reducere 15 % la pensionari. Telefon 0753 925116. *** Execut construcţii, zugrăveli, vopsitorii, izolaţii carton/polistiren, reabilitări. Telefon 0758 495577. *** Vino în echipa noastră! În curând deschidem un magazin LA DOI PAȘI în JIBOU. Căutăm: Șef de Magazin, Operator date, Casier/Lucrător Comercial.…

Mai mult...

Sălajul, furnizor de cerșetori în Timișoara

În ultimele luni, zeci de cerșetori din Sălaj au fost prinși apelând la mila publică în mai multe orașe din țară. Luna trecută, astfel de persoane au fost identificate pe raza municipiului Satu Mare. De această dată, 15 persoane din Sălaj au fost identificate în Timișoara unde și-au improvizat adăposturi și apelau la mila trecătorilor.  Potrivit presei din Timiș, cele 15 persoane provin din comuna sălăjeană Dragu și au fost sancționate pentru că și-au improvizat adăposturi în spatele Pieței Mehala. Conform opiniatimisoarei.ro, cele 15 persoane provin din categoria oamenilor străzii,…

Mai mult...

E-motion, noul magazin din Zalău de tehnică medicală și produse pentru recuperare și îngrijire

Vești bune pentru pacienții cu diferite afecțiuni, în special cu incontinență, pentru cei cu plăgi cronice sau chiar pentru persoanele aflate în diferite forme de imobilizare, dar și pentru aparținători. În municipiul Zalău s-a deschis E-motion, un magazin de tehnică medicală, dar și cu cele mai moderne și de calitate produse pentru recuperare și îngrijire. Magazinul este situat în cartierul Dumbrava Nord, pe strada Simion Bărnuțiu, la parterul blocului SB 3, lângă Euro-Market. Cu un spațiu bine compartimentat, unitatea se adresează nu doar pacienților, ci și aparținătorilor. Unitatea vine cu…

Mai mult...

Tenisul sălăjean are viitor! Un nou campion naţional la simplu după aproape 20 de ani

Supranumit puştiul minune al tenisului sălăjean, Patrik Bolduţ a dat lovitura la finalul săptămânii trecute. Sportivul pregătit de Sergiu Carp şi legitimat la Clubul Sportiv „Sergiu Carp Tenis” a devenit, în premieră, campion naţional în proba de simplu la categoria 12 ani, obţinând astfel cea mai mare performanţă pentru tenisul sălăjean din ultimii aproape 20 ani. Ionuţ Beleleu, stabilit în prezent în Statele Unite ale Americii, a fost ultimul tenismen zălăuan care a obţinut o astfel de performanţă. Se întâmpla în 2003, an în care Beleleu a obţinut şi medalia…

Mai mult...