România se numără printre țările care au reglementat industria jocurilor de noroc. După activarea, în anul 2015, a legislației referitoare la acest domeniu, statul român a ajuns să încaseze venituri de 600 de milioane de euro pe an, din taxe și impozite. Legiferarea sectorului de gambling a început o dată cu înființarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, autoritatea care acordă licențe pentru operatorii ce doresc să funcționeze pe piața românească. În principal, ONJN are următoarele atribuții: să reglementeze într-un mod corect și transparent piața de gambling din România; să…
Mai mult...Zi: 16 iunie 2022
Insecticidul clorpirifos interzis în UE, prezent în mâncarea românilor
Asociaţia Pro Consumatori (APC), singura organizaţie din ţara noastră care este membru în Organizaţia Europeană a Consumatorilor din anul 2005, trage un semnal de alarmă, de Ziua mondială a siguranţei alimentare, cu privire la prezenţa pesticidului chlorpyrifos în fructele şi legumele importate din ţări din afara Uniunii Europene şi consumate de români, potrivit unui comunicat de presă. Experţii APC au identificat 16 alerte alimentare cu referire la insecticidul clorpirifos din legumele (roşii Turcia, ardei iuţi Turcia) şi fructele (avocado Bio Columbia, portocale Turcia, grapefruit Turcia, grapefruit roşu Turcia, pomelo China,…
Mai mult...Sancţiuni mai blânde pentru şoferi, deşi suntem în topul european al insecurităţii rutiere
Proiectul legislativ de aprobare a OUG 1/2022 privind Codul Rutier, care se află spre dezbatere şi vot în Camera Deputaţilor, a primit aviz pozitiv din partea reprezentanţilor majorităţii parlamentare din comisiile de specialitate (Industrii şi Servicii, Juridică, Transporturi şi Apărare), deşi cei din coaliţia PSD-PNL-UDMR au introdus câteva amendamente ce prevăd o reducere a sancţiunilor actuale ce pot fi aplicate conducătorilor auto. Astfel, a fost eliminat articolul care definea comportamentul agresiv, mai precis slalomul printre maşini, pentru care sancţiunea actuală este reţinerea permisului timp de 30 de zile. O altă…
Mai mult...Tricolorii se prăbuşesc în clasamentul FIFA
Rezultatele catastrofale înregistrate de echipa naţională în această lună au urmări imediate. Cele trei înfrângeri se vor reflecta în clasamentul FIFA, acolo unde echipa naţională urmează să coboare şase locuri în ierarhie. Potrivit siteului football-ranking.com, România va ocupa poziţia a 54-a la următoarea afişare, care va avea loc pe 23 iunie. În acest moment, tricolorii se situează pe poziţia 48. Cea mai slabă clasare a naţionalei din istorie a fost înregistrată în perioada februarie 2011 – septembrie 2012, atunci când când echipa noastră a ocupat locul 57. În acest moment…
Mai mult...Facilităţi salariale în domeniul agricol-alimentar: De la 1 iunie, o nouă categorie de salariaţi beneficiază de tratament fiscal preferenţial
Toţi angajatorii care activează în sectorul agricol şi cel alimentar au fost obligaţi, de la 1 iunie, să majoreze salariile minime ale tuturor angajaţilor la 3.000 de lei. Majorarea trebuie aplicată până la 31 decembrie 2028 inclusiv, iar companiile din aceste industrii pot beneficia, tot începând din iunie, şi de o serie de taxe salariale reduse, pe o schemă similară cu cea aplicabilă în domeniul construcţiilor, însă aceste facilităţi fiscale nu se vor acorda tuturor angajatorilor, ci numai celor care îndeplinesc lunar o serie de condiţii. Noutăţile sunt cuprinse în…
Mai mult...Veşti proaste sosesc din cer
Surprizele neplăcute nu sunt oferite exclusiv doar de planeta noastră şi de locuitorii ei. Din când în când vin veşti proaste şi din cer. Astronomii au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din ultimele nouă miliarde de ani, a anunţat Universitatea Naţională din Australia (ANU). Gaura neagră, cu masa de trei miliarde de sori, consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă şi străluceşte de 7.000 de ori mai puternic decât toată lumina din propria galaxie, potrivit echipei internaţionale conduse de astronomii ANU care a descoperit-o. „Astronomii vânează astfel…
Mai mult...Când 1% sau 3% este mai mare decât 16%
Două dintre subiectele de dispută din coaliția de guvernare se referă la: 1. – impozitarea cu 1% a agenților economici cu o cifră de afaceri mai mare de 100 milioane de euro; 2. – modificarea limitei de 1.000.000 euro, până la care se plătea impozit pe veniturile microîntreprinderilor de 1% (dacă ai salariați) sau 3% (dacă nu ai salariați), la 500.000 euro. Cu alte cuvinte, dacă depășești 500.000 euro se va plăti impozit pe profit de 16%. Motivarea este aceea că s-ar încasa mai mulți bani la bugetul de stat.…
Mai mult...Locuri de muncă 16.06.2022
*** Prestez lucrări de construcţii de la A la Z: renovări, case pe structură de lemn, cabane. Telefon 0721 402461. *** Vino în echipa noastră! În curând deschidem un magazin LA DOI PAȘI în JIBOU. Căutăm: Șef de Magazin, Operator date, Casier/Lucrător Comercial. Așteptăm CV-ul tău la adresa hr@nicovid.ro. Informații la tel. 0790-002-900. *** Restaurant Time Out angajează bucătar. Detalii la numărul de telefon 0757097290. *** Pensiunea Zagor angajează bucătar cu experienţă, ospătar, cameristă şi îngrijitor clădiri. Salariu atractiv. Informaţii la telefon 0745 130966. *** Meseriaş execut acoperişuri Bilka, Bramac…
Mai mult...Peste 180 de absenți la proba de Matematică de la Evaluarea Națională
La a doua probă scrisă, Matematică, din cadrul Evaluării Naţionale, pentru absolvenţii clasei a VIII-a, care s-a desfășurat astăzi
Mai mult...Seceta lovește și în Sălaj
Lipsa ploilor cauzează probleme și în județul Sălaj. Mai mulți fermieri ne-au explicat că există zone în județ unde nu a plouat de săptămâni bune, iar lipsa apei afectează nu doar culturile agricole, cele de legume, ci și pășunile. „A plouat foarte puțin înainte de Rusalii, dar a fost ca o rouă. E secetă, domnule. Marea problemă este că seceta asta apare an de an și în Sălaj. Noi nu aveam în trecut probleme atât de mari, dar și vremea s-a schimbat inclusiv în Sălaj. E greu cu animalele pentru…
Mai mult...Zălăuancă, cercetată pentru infracţiuni economice. Vindea „haine de firmă” contrafăcute
O zălăuancă în vârstă de 45 de ani este cercetată de poliţişti pentru infracţiuni economice. Aceasta a vândut într-un magazin din Şărmăşag,
Mai mult...Fotografia zilei
Prea obosit să merg pe jos
Mai mult...În Sălaj, ITM sancţionează – munca la negru continuă
Sancţiuni de aproximativ 80.000 de lei pentru munca fără forme legale, dar și pentru alte abateri. Amenzile
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj – 16 Iunie
1923: arhiereul Gherlei sfinţeşte Biserica greco-catolică din Aghireş S-a întâmplat în 16 iunie 1567 – Regina Scoţiei Mary este închisă în castelul Lochleven. 1671 – Rebelul cazac Senica Razin este executat la Moscova. 1796 – S-a născut pictorul francez Jean-Baptiste Corot (m.22.02.1875). 1815 – Armata franceză a obţinut victoria asupra armatei prusace în bătălia de la Ligny. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. Tihon, episcopul Amatundei şi sf. sfinţit mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei • Greco-catolic: Sf. Tihon Taumaturgul, episcop († secolul al V-lea) • Reformat: Arany, Jusztina • Romano-catolic: Sf. Francisc Regis, preot; Sf. Benone, episcop
Mai mult...