Zmeii din Gâlgău Almașului au prins viață. Sute de oameni au venit să-i vadă

Sute de oameni au venit duminică, 1 Mai, la Grădina Zmeilor din comuna Bălan, formațiunile stâncoase înconjurate de nenumărate legende atrăgând curioși dornici să le vadă, să le descopere povestea, frumusețea, dar și să se bucure de peisajul mirific al zonei. Vizitatorii au fost invitați duminică să participe și la „Fata cătanei”, un eveniment organizat de Primăria Bălan și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei”, asociație aparținând Consiliului Județean Sălaj și coordonată de managerul Daniel Stejeran. Au avut loc momente artistice pe scena amenajată în apropierea rezervației, n-au lipsit plăcintele,…

Mai mult...

Zvonoteca

# În noaptea de sâmbătă spre duminică, Zalăul a fost traversat de o ditamai coloana de camioane ale armatei. Nu erau 3-4 camioane, erau multe, erau toate, iar asta în timp ce feciorii holtei aflați cu mândrele de mână la colț de stradă, ieșiți din bar să dohănească o țâgară, le fotografiau cu nesaț și râdeau. Ce ți-e și cu tineretul ăsta. Băiețeii se pensează și mai că le vine fetelor să se ducă în armată. # Se spune că un lider trebuie să fie exemplu la serviciu, dar și…

Mai mult...

Comunicat de presă

                                                                                                                                   2 mai 2022 PLANIFICARE STRATEGICĂ ȘI MANAGEMENT EDUCAȚIONAL MODERN ÎN MUNICIPIUL ZALĂU Municipiul Zalău și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă, au semnat în data de 8 iulie 2020 contractul de finanțare nr. 536 pentru proiectul ”Planificare strategică și Management Educațional Modern în Municipiul Zalău”,  cod MySMIS 136251/cod SIPOCA 822. Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, Axa prioritară 2- Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea/Obiectivul specific 2.1- Introducerea de sisteme și…

Mai mult...

Portret de nesimțit

Daniel Mureşan De ani buni sunt atent la fenomenul nesimțirii din țara noastră. Mitocănia este prezentă peste tot: de la dreapta la stânga, de sus în jos, pe orizontală, pe verticală sau în diagonală. Nesimțirea nu o întâlnim doar la oamenii de rând, ea este prezentă până în cele mai înalte sfere. Intelectuali, ingineri, oameni de cultură, de la care te așteptai la o anumită ținută morală, sunt câteodată mai mitocani decât omul de rând. Ei cred că, datorită statutului lor social, nesimțirea nu le va fi băgată în seamă,…

Mai mult...

1 Mai și dezastrul de după. Meseșul, bombardat cu gunoaie

Resturi menajere, ambalaje din plastic, scutece folosite, sticle, coji de cartofi, cutii din plastic, cartoane, ambalaje pentru băuturi răcoritoare, toate acestea au alcătuit duminică seara un peisaj sumbru pe marginea drumului E 81, în zona Meseș, spre intersecția cu drumul Treznea – Agrij – Buciumi. Nesimțirea nu are limite mai nou nici în Sălaj, iar petrecerile desfășurate ieri la iarbă verde au lăsat urme ale lipsei de educație. Ambalaje, pungi cu resturi, sticle goale, scutece, cutii de bere și suc puteau fi văzute ieri seară pe drumul de pe Meseș,…

Mai mult...

Atenție, perioada de prohibiție nu s-a încheiat. Paznicii piscicoli din Sălaj, cu ochii-n patru

Oficialii Clubului Pescarilor din cadrul Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj au atras atenția asupra faptului că perioada de prohibiție se încheie abia în data de 7 iunie 2022, dată până la care pescuitul este interzis în habitatele piscicole naturale. Desigur, de la această regulă fac excepție acumulările private. De asemenea, reprezentanții Clubului Pescarilor Sălaj au anunțat derularea mai multor acțiuni de repopulare cu puiet pe Someș, dar și pe acumulările de la Vârșolț și Sălățig. Acțiunea a vizat utilizarea unei cantități de 6,5 tone de puiet. Paznicii piscicoli au…

Mai mult...

Într-un singur an, hoții au furat aproape 2.000 de metri cubi de lemne din pădurile Sălajului

Datele Gărzii Forestiere Sălaj sunt îngrijorătoare. Coordonatorul instituției, sălăjeanul Dan Maxim, a anunțat că din pădurile Sălajului s-au tăiat ilegal anul trecut aproape 2.000 de metri cubi de material lemnos. Silvicultorii au anunțat o intensificare a verificărilor mai ales în zonele cu probleme. „Anul trecut au fost înregistrate 75 de infracțiuni și 120 de contravenții silvice, iar volumul tăiat ilegal este de aproape 2.000 de metri cubi. Facem tot posibilul să organizăm acțiuni, să le intensificăm pentru a reduce furturile de material lemnos. Un aspect important pe care vreau să-l…

Mai mult...

Locuri de muncă 1.05.2022

*** Societate comercială angajează personal pentru călcat. Salariu motivant! Telefon 0744 607536 *** S.C BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.R.L  ANGAJEAZĂ Asistent tehnic (Punct de lucru Dobrin). Curriculum vitae se poate transmite la adresa de email salaj@brantner.com; număr telefon contact 0360/100318; 0360/100305 sau la sediul societăţii în loc. Zalău, Strada Corneliu Coposu nr. 3, Parter. *** Magazin Sălăjean angajează distribuitor presă 1/2 normă (permis conducere cat. B). Relaţii la sediul redacţiei sau la telefon 0260 611364.  

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 1 Mai

1926: la Șimleu Silvaniei apare primul număr al ziarului „Plugul”   S-a întâmplat în 1 mai 1493 – S-a născut Phillipus Paracelsus, fizician şi alchimist (m.24.10.1541). 1672 – S-a născut Joseph Addison, scriitor iluminist englez(m.1719). 1859 – S-a născut Alexandru Philippide, lingvist şi filolog, întemeietor al şcolii lingvistice de la Iaşi; membru al Academiei Române (m.1933). 1896 – S-a născut Mihai Ralea, sociolog, psiholog, eseist şi om politic, membru al Academiei Române (m.17.08.1964). 1904 – A murit Antonin Dvořák, compozitor ceh; împreună cu Bedrich Smetana, a pus bazele şcolii muzicale naţionale cehe (n.08.09.1841). 1916 – S-a născut Glenn Ford (Gwyelyn Samuel Newton),…

Mai mult...

Bancul zilei

Un ardelean se duce să se dea cu paraşuta. În avion, instructorul îl învaţă cum să procedeze: După ce te arunci din avion, numeri până la zece şi tragi de sfoara asta ca să se deschidă paraşuta. No, bine, zise ardeleanul şi sări din avion. Instructorul priveşte din avion cum Gheorghe se duce în jos fără ca paraşută să se deschidă. Avionul face stânga-mprejur şi aterizează. Instructorul se urcă într-un Jeep, într-o căutare disperată pe câmpul plin de căpiţe de fân. Într-un final, aude un zgomot dintr-o căpiţă. Când se…

Mai mult...