Magazin Sălăjean – de 25 de ani, liderul presei sălăjene (V)

Marcăm în acest an împlinirea a 25 de ani de la apariția ziarului Magazin Sălăjean, cel care se autointitulează, pe bună dreptate, ca fiind ”liderul presei sălăjene”. Continuăm istoria publicației cu perioada 2012-2013, ani foarte consistenți din punct de vedere al materialelor de presă. Este dificil să faci o sinteză despre ceea ce s-a scris timp de doi ani de zile, zi de zi, în ediții de câte 12 pagini. Vom încerca totuși să surprindem principalele repere ale vieții socială, economică, culturală sau politică așa cum au fost ele ilustrate…

Mai mult...

Zvonoteca

# De când s-a dat de veste că apa de la fântânile din oraş e plină de amoniu peste limita admisă, au crescut vânzările prin magazine. Se teme lumea de boală pentru că sănătatea n-are preţ. Decât să dea bani la doctori sau pe pilule, mai bine-i dă pe apă. Comercianţii se bucură pentru că, pe astfel de vremuri, orice vânzare contează. # S-a dus baba cu colacii de primăvara și a venit vara, iar asta ne aduce aminte de câte vacanțe minunate ar putea fi organizate în Sălaj pentru…

Mai mult...

Măsuri de prevenire a inundațiilor la Bănișor

În această perioadă, angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj realizează reprofilarea și decolmatarea râului Mal, lucrările fiind derulate în colaborare cu Primăria Bănișor. Potrivit reprezentanților Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj, lucrările sunt în curs de execuție și se desfășoară pe o lungime totală de 1.400 de metri. „Prin reprofilarea cursului de apă corectăm traseul albiei, astfel încât să fie stopată eroziunea malurilor. În acest sens, angajații noștri degajează albia de materialul aluvionar, format din bolovani, mâl, nisip și pietriș, de vegetație și de alte obstacole, pentru a asigura…

Mai mult...

Comunicat de presă

Comunicat de presă Data: 23 mai 2022   S-au finalizat lucrările de modernizare ale internatului Liceului tehnologic ”Mihai Viteazul”! În data de 25 aprilie 2019, Municipiul Zalău a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea unității de învățământ Liceul Tehnologic Mihai Viteazul din Municipiul Zalău – etapa I Internat”, cod SMIS Proiect 122532. Termenul de finalizare al proiectului este 31 mai 2022. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea  dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 – Investițiile în educație,…

Mai mult...

Accident feroviar la Uileacu Șimleului. O mașină a fost lovită de un tren încărcat cu țiței

Un grav accident de circulație a avut loc în această seară în stația CFR din localitatea Uileacu Șimleului. Un autoturism a fost lovit de un tren de marfă încărcat cu țiței, iar o persoană a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Zalău. „Un echipaj de la Detașamentul Zalău și Secția Șimleu Silvaniei au fost solicitate să intervină la un accident feroviar în stația CFR Uileacu Șimleului. Un autoturism a fost lovit de un tren de marfă care transporta țiței. În urma incidentului au rezultat  trei persoane …

Mai mult...

Locuri de muncă 23.05.2022

*** Vino în echipa noastră! În curând deschidem un magazin LA DOI PAȘI în JIBOU. Căutăm: Șef de Magazin, Operator date, Casier/Lucrător Comercial. Așteptăm CV-ul tău la adresa hr@nicovid.ro. Informații la tel. 0790-002-900. *** Restaurant Time Out angajează bucătar. Detalii la numărul de telefon 0757097290. *** Societate Comercială angajează în condiţii avantajoase personal calificat: strungar, frezor, operator CNC. Relaţii la telefon 0360566238 sau la adresa de mail office@romdinarom.ro *** CONTI angajează consilier vânzări. Relaţii la telefon 0721 231 379. CV-urile se vor depune la adresa de e-mail: office@conti.ro    …

Mai mult...

Creativitatea, celebrată la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei

„Logica te duce de la A a Z; imaginația te duce oriunde.”  Albert Einstein Vineri, 20 mai 2022, la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”, Șimleu Silvaniei s-a desfășurat ediția a V-a 2022, a concursului Festivalul Ideilor Creative, concurs care se adresează elevilor din clasele VII-XII. Cu fiecare ediție, Festivalul Ideilor Creative a devenit tot mai atractiv pentru elevi, acest lucru se reflectă în numărul mare de lucrări înscrise la această ediție, respectiv 136, precum și în numărul mare de participanți, peste 200, elevii având posibilitatea să participe atât individual, cât și…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 23 Mai

1927: Consiliul Local Zalău decide construirea Uzinei Electrice S-a întâmplat în 23 mai 1707 – S-a născut Carl Linné, botanist suedez („Filosofie botanică”, „Bazele botanicii”) (m.10.01.1778). 1805 – Napoleon Bonaparte este încoronat rege al Italiei, la Domul din Milano. 1871 – S-a născut Garabet Ibrăileanu, critic, istoric şi teoretician literar, membru de onoare post-mortem al Academiei Române. A fondat, împreună cu Constantin Stere, revista “Viaţa Românească” (m.10.03.1936). 1885 – A murit Victor Hugo, scriitor francez, teoretician al romanului (n.26.02.1802). 1895 – A murit Franz Ernst Neumann, fizician şi matematician german, considerat fondatorul fizicii matematice (n.11.10.1798). 1906 – A murit dramaturgul norvegian Henrik…

Mai mult...